feb. 21

Cuvinte migratoare (5). Ciocolată la Veneția în Revista Timpul Germania

Povestea gotică, de Oana Topală (fragment)

Ilaria se oprise în dimineața aceea la cofetăria nouă de lângă Ponte di Rialto; cumpărase un tort cu pepite de ciocolată și dulceață de caise și-l întrebase pe cofetar dacă mai avea biscuiți cu fistic cules de la poalele vulcanului Etna. Ceruse și un cornet plin cu biscuiți crocanți cu migdale, prăjiturele cu gust de portocale și fursecuri cu multă cacao. „Spune-i neguțătorului că-l aștept în grădina ce coboară spre lagună, cea cu zidurile cărămizii acoperite de iederă”, îi șoptise cofetarului și-i pusese repede pe tejghea câțiva soldi. „Să vină negreșit spre seară și să mă aștepte la măsuța din fier forjat ascunsă în spatele leandrilor”.

***

„De ce-o fi vrând Ilaria să ne întâlnim în grădina aia sinistră, bântuită de pisici și cu vechea fântână năpădită de buruieni?”, se întrebase neguțătorul toată ziua.

Trase draperiile grele, de catifea roșie de la fereastra magnificului palazzo, lăsând să intre lumina aurie, de toamnă venețiană, și mirosul sărat dinspre lagună. Respiră adânc și-și lăsă privirea să se plimbe peste bazilica San Marco, peste Palatul Dogilor și peste palatele măcinate de apă. O secundă, ochii i se opriră la Ponte di Rialto ce se întindea leneș peste Gran Canale și simți că îi îngheață vârfurile degetelor. Chiar atunci trecea o gondolă luxoasă și i se păru că o vede, îmbrăcată în brocart și catifea, pe Ilaria. Gondolierul e tot Marco, își spuse cu amărăciune și se așeză la masa mare, din lemn de cedru.

Bine că am primit vestea asta bună, gândi, e pe drum încărcătura cu mirodenii. Azi-mâine trebuie să ajungă în port vaporul cu săculeți cu scorțișoară, piper roșu, păstăi de vanilie, cardamom, cuișoare, stele de anason și ghimbir. Știu ce am de făcut, își spuse sorbind din cupa argintie, cu vin dulce de Toscana. Opresc pentru mine câte puțin din toate mirodeniile și trimit totul la Londra, pe unul dintre vapoarele venețiene rapide. Ultima oară, negustorii englezi și olandez, mi-au cerut pietre de Murano și oglinzi, să pun să le încarce în cala vaporului. De la Londra mă întorc cu o încărcătură de cositor, după alte câteva luni trimit cositorul la Alexandria, încarc bumbac și mirodenii, cu destinaţia Veneţia. Până mă întorc în Cetatea Serenissimă vor trece aproape doi ani. Doi ani trec greu, dar poate am noroc și nu mă uită Ilaria.

Puțină etimologie

Ciocolată

Cuvântul spaniol chocolate are la bază cuvântul probabil chocolatl din nahuatl, limba aztecilor, cuvânt ce desemna o băutură din cacao. Dacă mergem mai departe, descoperim că xocolatl însemna «apă amară» (atl – apă, xocol – amar). Aztecii beau o licoare din boabele pisate, rece, garnisită cu vin si ardei iute… nici vorbă de gustul dulce, seducător.

Ciocolata a fost descoperită și adusă în Europa prin 1500. În timp ce cucereau Mexicul, conchistadorii au văzut că popoarele aztece foloseau boabele de cacao pentru o băutură regală, denumita xocolatl și au adus în Spania acest lichid. Xocolatl a devenit în curând cunoscută sub numele de chocolat.

Spaniolii au purtat mai departe în istorie ideea ciocolatei lichide și au îmbunătățit-o, adăugând diverse arome și descoperind noi ingrediente precum vanilia și scorțișoara.

Când infanta Maria Tereza a Spaniei a ajuns la curtea Franței, în 1660, după ce s-a căsătorit cu regele Ludovic al XIV-lea, a adus într-un cufăraș delicat sculptat câteva ingrediente pentru o băutură nouă și seducătoare: boabe de cacao prăjite și măcinate, zahăr, vanilie și scorțișoară. Servită în căni de porțelan, cu marginile aurii, împodobite cu păsări măiestre, frunze și flori pictate; băută în saloane somptuoase cu ferestrele deschise spre Mediterana sau spre grădini de portocali, ciocolata caldă intra timid în cercurile aristocratice europene.

Bibliografie :

  • Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;
  • Dictionnaire historique de la langue française, Alain Rey, Dictionnaires Le Robert, 2019
  • Jaques le Goff, „Negustorii si bancherii in Evul Mediu”, Editura Meridiane, 1994.
Cuvinte migratoare (5). Ciocolată la Veneția

feb. 18

Jurnalul islandez. Ziua 4

La ferma islandeză Efsti Datur

Cu o seară înainte ajunsesem la Hostelul Efsti Datur. În mijlocul unui câmp, nu departe de un izvor termal, am descoperit o fermă cu acoperișul argintiu si zidurile verzi care contrastau cu griul mină de creion al rocilor vulcanice.

Ferma fusese transformată în hotel și am avut ocazia acolo să cunoaștem o părticică din viața autentică a unei fermei islandeze.

Zidul între restaurantul-cafenea și grajdul de vaci fusese înlocuit cu un geam uriaș din material vitrat. Era scris pe un afiș : « Puteți să vă uitați la vaci și viței în timp ce consumați produsele noastre locale”.

La restaurantul lor, carnea și produsele lactate erau de la fermă iar legumele erau aduse de la fermele din jur. Aveau și o făbricuță de înghețată. Tot la Efsti Datur am băut la micul-dejun un fel de zer, numit whey, considerat o delicatesă islandeză, cu un gust plăcut, ușor acidulat.

Prima parte a zilei mi-am petrecut-o în cafeneaua hostelului. Așezată la o masă în restaurant, vedeam prin geamul uriaș văcuțele și vițeii fermei; dacă mă uitam în dreapta vedeam pe fereastră peisajul vulcanic acoperit cu mușchi verde, iar pe peretele din spate erau agățate fotografii înrămate care, puse una lânga alta, erau o peliculă ce spunea povestea familiei și a fermei.  

În cafeneaua – salon decorul amintea de o scenă de film vintage: fotolii adânci, căptușite cu velur roșu, cu brațe înguste din lemn, lampadare cu abajururi mici care reflectau o lumină portocalie, tamizată, măsuțe rotunde pe care abia încăpeau ceașca de cafea și jurnalul de călătorie.

La Silfra, între plăcile tectonice

În ziua aceea l-am invidiat pe D. A plecat să facă scufundări la Silfra, în fisura ce separă plăcile tectonice nord-americană și euro-asiatică. Fisura Silfra se află într-un lac natural din parcul Thingvellir, la care duc cărări ce traversează ferme abandonate.

Câteva ore mai târziu, când s-a întors, mi-a spus: „acolo, în adâncuri, între plăcile tectonice, apa este atât de rece încât nu crește nimic. Îmi amorțiseră buzele de frig, dar am plutit între cele două continente și am văzut dorsala atlantică de la suprafața apei”.

Snorkeling la Silfra, între plăcile tectonice

Pe Cercul de Aur

După amiază ne-am continuat călătoria pe Cercul de Aur (Golden Ring) care este cea mai populară rută din Islanda și se se întinde pe aproximativ 300 de kilometri în sud.

Pe tărâmul gheizerelor

Ne-am oprit mai întâi în Valea Haukadalur unde ne-a întâmpinat o întindere aburindă, cu zone de izvoare termale care bolborosesc, fumarole și gheizere. Am simțit acolo, la propriu, energia Pământului.

Gheizer pregătindu-se să erupă

Valea Haukadalur apare menționată în scrierile istorice încă din anul 1294, fiind semnalat faptul că gheizerele de aici au fost activate în urma unui cutremur.

Ne aflam pe tărâmul faimosului Geysir – cel care a dat numele gheizerelor, însă acesta erupe foarte rar, fiind într-o fază inactivă.

Strokkur – un gheizer mai mic dar care aruncă apă la 40m înălțime

L-am vazut însă în acțiune pe Strokkur, un gheizer mai mic dar foarte activ. Gheizerul Strokkur erupe frecvent, la fiecare 10-15 minute, și aruncă apa până la 40 de metri înălțime. Apa împroșcată din măruntaiele pământului este foarte fierbinte, astfel că zona este delimitată și este recomandată păstrarea unei distanțe considerabile și, totodată, observarea direcției din care bate vântul.

Strokkur în acțiune

Am făcut o oprire cât să bem o cafea la magazinul-restaurant-cafenea de lângă gheizere. Am fost surprinsă să aud vorbindu-se în română; câțiva tineri din Ardeal, după cum mi-am dat seama după accent, lucrau la magazinul de haine.

Islanda acceptă emigranți, aceștia sunt în general din Țările Baltice, Polonia, Rusia și sunt în general rezistenți la vremea foarte rece. Emigranții lucrează în sectoarele secundar și terțiar, partea de management fiind asigurată întotdeauna de islandezi.

Gullfoss – Cascada de Aur a Islandei. Și o poveste…

Următoarea oprire pe Cercul de Aur a fost la Gullfoss – Cascada de Aur a Islandei.

Gullfoss, (în traducere Cascada de Aur: gull – aur, foss – cascadă) s-a format pe râul Hvita, alimentat de unul dintre cei mai mari ghețari din Islanda.

Gullfoss nu este doar cea mai faimoasă cascadă din Islanda, ci și una dintre cele mai izbitoare și surprinzătoare datorită cascadei sale duble, una de 11 metri și o alta de 21 de metri. Cele două cascade sunt sculptate în lavă bazaltica și au un debit de 109 metri cubi de apă pe secundă.

Gullfoss – cascada de aur

Am ales să vedem cascada mergând pe o alee alunecoasă ce șerpuiește de-a lungul apei până în punctele în care am simțit cum ne stropește apa direct în față.

Gullfoss – cascada de aur
Gullfoss – cascada de aur

Unii spun că numele cascadei, Gullfoss – cascada de aur, se datorează luminii aurii pe care apele sale o reflectă la apus. Eu cred că se numește cascada de aur pentru curcubeul care se formează atunci când lumina soarelui trece prin particulele de apă suspendate în aer.

Gullfoss – cascada de aur

Înainte de 1875 era aproape imposibil de ajuns la Gulfoss. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Sigrídur Tómasdóttir a construit prima potecă care ducea la cascadă, făcând astfel posibil ca toată lumea să se bucure de Gullfoss.

Nu vând, prietene!

Povestea cascadei mai spune că după sosirea turiștilor în Gullfoss, peisajul său maiestuos și fluxul enorm au devenit foarte populare în Islanda. Un grup de investitori străini a decis să construiască un baraj hidroelectric în cascade în anii 1920 și astfel să poată profita de forța naturii pentru a genera energie și electricitate. În semn de protest, Sígridur Tómasdóttir a decis să meargă desculță de la Gullfoss la Reykjavik, amenințând de asemenea că se va sinucide în cascadă dacă proiectul va continua. Barajul nu a fost construit niciodată iar în amintirea gestului ei, Sígridur a fost numită prima ecologistă a Islandei.

Gullfoss – cascada de aur

Secret Lagoon

Am încheiat a patra zi din călătoria islandeza la Secret Lagoon, cea mai veche lagună-piscina din Islanda.

Așezată în zona geotermală de lângă Flúðir, Secret Lagoon este o piscină naturală, alimentată cu apă caldă, chiar fierbinte pe alocuri (temperatura ajungând la 100°C), provenită de la trei izvoare termale. Apa din piscină, bogată în sulf, curge continuu și durează doar 24 de ore până la înlocuirea sa completă.

Secret Lagoon

O alee șerpuiește în jurul lagunei așa că am putut vedea zecile de mici izvoare cu apă clocotită ieșind din pământ.

La Secret Lagoon apa ajunge la 100°C

Către seară ne-am întors la Efsti Datur – hotelul-fermă; era ultima noastră seară acolo, așa că am petrecut-o la restaurantul original unde am mâncat un steak care ni s-a părut plin de gust, am băut bere islandeză și ne-am uitat pe geamul imens la văcuțe și viței.

Călătoria noastră în Islanda era abia la început și credeam că am văzut ce era mai frumos. Ne înșelam.

(va urma)

feb. 16

Cuvinte călătoare (XXXVI). O fi dragoste? O fi amor ?

Nu se știe de ce verbul latinesc amare nu a supravieţuit în română.

Pe amo, amare şi amor le găsim moștenite în franceză (aimer, amour, tomber amoureux /amoureuse); în italiană (amare, amore, innamorarsi) şi în spaniolă (amar, amor, enamorarse).

În româneşte, cuvintele: amoros, amorez, a se înamora şi a se amoreza sunt franţuzisme, cel mai probabil, din limbajul vodevilurilor, iar amor (cu forma livresca amur) este un latinism. Toate sunt ironice, uşor depreciative şi fac parte din vocabularul colocvial.

Cuvintele latinești amor și amare au fost înlocuite de dragoste şi a iubi, iubire din limba slavilor.

Dragoste

Cuvântul dragoste are la origine rădăcina proto-indo-europeană *dher.

Dacă mergem pe urma acestei rădăcini, aflăm că *dher avea mai multe înțelesuri. Este interesant că toate înțelesurile lui *dher aveau ceva în comun.
*dher însemna un lucru bine fixat, solid, zdravăn, stabil, bine întemeiat, neclintit.
*dher mai însemna un lucru pe care îl ții cât de bine poți şi căruia nu vrei să-i mai dai drumul pentru că este de preț.  Folosit ca verb, dher- însemna, printre altele, şi „a ține la cineva/ceva”, a prețui, a considera, a respecta.     

Dragu

Vechii slavi spuneau dragu (format din acest *dher- şi un posibil sufix –go-) despre o persoană sau un lucru la care țineau foarte mult. Astfel, dragu a ajuns să însemne: scump, prețios, neprețuit şi… drag, iubit. Era şi un mod afectuos de adresare. Asemenea lui „tesoro” – „comoara mea” din italiană.

Dragosti

Din dragu, vechii slavi l-au format pe dragosti, un lucru prețios sau care costă mult. De la vechii slavi l-am luat noi. Dar aici trebuie să facem o observație.

Dacă în toate limbile slave dragosti însemna și mai înseamnă un lucru scump, prețios, în româneşte el are numai sensul de … dragoste !

Nu e intamplator, asadar, ca dragoste îl are la origine pe *dher care însemna lucru stabil, bine întemeiat, de preț și care mai însemna și a ține la cineva/ceva”, a prețui,

Magie în etimologie

Dragu este rudă cu dear din engleză: prețios, valoros, scump, iubit, îndrăgit.
Tot din *dher care, așa cum am văzut, însemna și temeinic, stabil, ferm, s-a născut în latină firmus (ferme, în franceză şi, de aici, ferm în română)
Tot de la *dher s-au format în greacă două cuvinte interesante:
– tron (din thronos/θρόνος) – scaun solid, înalt şi de neclintit, însemn al puterii politice şi religioase.
– religie (thriskia/θρησκεία) adică regulile de cinstire a divinității, stabilite şi fixate odată pentru totdeauna, reguli ce trebuiesc ținute cu fermitate.

Surse consultate:

Zenaida Luca-Hac, http://www.romania-actualitati.ro/amor_dragoste_iubire-33118

https://www.etymonline.com/search?q=dher

www.dexonline.ro

feb. 15

Cuvinte migratoare (4). Cofetăria olandeză

Povestea gotică, de Oana Topală (fragment)

La Amsterdam ajunse într-un octombrie auriu al anului 1700, pe Herengracht, în acea parte a Canalului Lorzilor cunoscută sub numele de Curba de Aur. Profilate deasupra culorii de nămol a canalului, casele erau seducătoare. Admirându-le simetria în luciul apei, le vedea impunătoare, bijuterii filigranate fixate în mândria Amsterdamului. Mirosea a frunze ude, a castane coapte și a zahăr ars. Deasupra acoperișurilor, norii aveau culoarea șofranului și a caisei.

Orologiul din turn bătu de patru ori și vântul rece alungă în spatele garguielor un stol de pescăruși cu capul negru.

„Ar fi bine să mă grăbesc, își zise, o iau pe lângă canal, trec podul și apoi o țin tot la stânga.”

O luă pe lângă apoteca lui Jan, îi plăcea să se uite la orfeveria de la ferestre, se spunea că patru luni lucraseră la ea niște meșteri orfevri veniți tocmai de la Paris. Îl zări pe Jan aplecat deasupra unor borcănașe pe jumătate pline cu niște prafuri albastre, amestecând cu o spatulă subțire o alifie purpurie.

„Parcă ar face vrăji, își șopti înfrigurat, întotdeauna am bănuit că ascunde ceva.”

Se opri să se uite mai bine dar chiar atunci Jan ridică ochii și îi aruncă o privire neagră. Își trase mai bine gluga peste frunte și se îndepărtă. Pașii îi răsunau pe caldarâm. Mai avea puțin și ajungea.

Puțin mai departe, pe o stradă aglomerată, arome de scorțișoară și vanilie ieșeau pe ferestrele unei prăvălii în miniatură. Se opri în fața vitrinei în care stăteau, ca niște cadouri, poffertjes și faguri hașurați, marțipane, omuleți din turtă dulce, gogoși din zahăr vanilat, migdale și cuișoare, rotunde și îmbietoare. Împinse ușa de lemn și intră în prăvălioară. Farfurii din ceramica de Delft, cu modele complicate de frunze și flori, îl îmbiau de pe tejghea cu biscuiți aurii și crocanți. Pe rafturi, siropuri de scorțișoară și ciocolată, prăjituri cu portocale și lămâie și chifle cu fructe, gogoși acoperite cu susan și scorțișoară și biscuiți condimentați. Cofetarul, roșu la față, trântind tăvile cu faguri răciți, veni spre el și îi ambală într-o hârtie verde, ce părea scumpă, câțiva biscuiți cu scorțișoară și ghimbir, un pumn de poffertjes și patru-cinci gofre precum fagurii. „Am și ceai de ghimbir, apă de trandafiri și kandeel din vin condimentat, îngroșat cu fructe uscate și miere”, îi spuse cofetarul cu o voce răgușită, în timp ce ridica tăvile cu faguri.

Puțină etimologie

Gofre – faguri

Gofra, deliciul chermezelor și al târgurilor, este un cuvânt intrat în limba română din limba franceză care, la rândul ei, l-a primit cadou din nordul Europei. În limba francilor (aceea a lui Clovis), strămoșul cuvântului ,,gofră” este cuvântul ,,walfre” (1185) și îl recunoaștem în germanul „Waffel”. Acest cuvânt foarte vechi înseamnă două lucruri: o prăjitură obținută prin coacere între două plăci din metal cu un model pe ele și un fagure de miere.

Poffertjes – clătite în miniatură

Cuvântul ,,poffertjes” este un vechi cuvânt olandez și ar avea la origine chiar o onomatopee, „pof” – sunetul pe care îl face aluatul în timpul coptului. „Poffertjes” sunt niște clătite în miniatură, delicatese vândute la chermeze și la festivalurile în aer liber, mici pufuri aurii din aluat, acoperite cu un strat generos de unt și zahăr pudră. Olandezii s-au bucurat de aceste mici clătite încă din anii 1700, mâncându-le la nunți, zile de naștere și alte ocazii festive.

Speculoos – biscuiți condimentați

Cuvântul «speculoos» este împrumutat din olandezul ,,speculaas” și înseamnă ,,prăjiturică de Sfântul Nicolae”. ,,Speculaas” vine de la ,,speculatie”, un biscuit, o prăjiturică folosită ca decor de masă. În legătură cu originea cuvântului ,,speculatie” există mai multe opinii, dar nu ne oprim asupra acestora. Unii mai spun că ,,speculoos” ar proveni din cuvântul latinesc „species” care înseamnă „condimente”. Există un sâmbure de adevăr. Pentru a obține niște biscuiți irezistibili este nevoie de multe mirodenii: piper alb, scorțișoară, ghimbir, cuișoare, cardamom și nucșoară.

Bibliografie:

  • P.A.F. van Veen en N. van der Sijs (1997), Etymologisch woordenboek: de herkomst van onze woorden, 2e druk, Van Dale Lexicografie, Utrecht/Antwerpen;
  • Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;
  • www.cntrl.fr/definition/speculos
  • www.dexonline.ro

Cuvinte migratoare (4). Cofetăria olandeză

feb. 09

Povești de demult (IV). Prăvălia lui Hagi Popp din Sibiu

La sfârșitul secolului al XVIII-lea ținea magazin de desfacere pe strada principală din Sibiu, cam pe unde se află astăzi hotelul „Împăratul Romanilor”, un anume Constantin Hagi Popp.

Neguțător de origine aromână, a făcut parte din valul de negustori levantini și a fost prieten cu aproape toți boierii vremii.

În plus, a întreținut o corespondență asiduă cu soțiile boierilor, jupânese și cucoane care aveau mare încredere în el. Nicolae Iorga publică în 1906 corespondența activității negustorești în « Scrisori de boieri și negustori olteni și munteni către casa de negoț sibiană Hagi Pop ».

Deschidem mapele arhivei casei comerciale și aflăm ce cumpărau boieroaicele acelor vremuri de la negustorul Hagi Popp din Sibiu.

Piei de urs și de capră pentru o jupâneasă

În 1787, o jupâneasă cere negustorului din Sibiu postav verde tăiat cu colţuri, de pus pe marginea unei piei. « Şi văpsea să‑mi trimiteţi, de cea care să nu mânjească hainele. Şi o piele de urs fiindcă, precum zic, piele de urs voiu să pun pe pat în loc dă mindir, iar pieile de capră voiu să le fac în loc de perine ».

Mănuși, nasturi cu rubine, horbotă, apă de obraz, un ceasornic de buzunar și un cățel  pentru stolniceasa Dumitrana Ştirbei

Stolniceasa Dumitrana Ştirbei era una dintre bunele cliente şi chiar prietenă a lui Constantin Hagi Popp.

În 1778 cerea de la Sibiu o blană de guşă de vulpe de mosc, două perechi de nasturi mari de aur şi o pereche de nasturi cu rubine în vârf.

În 1780 îi trebuiau două perechi de mănuşi de piele, una albă, alta albastră, „numai să fie mai micuşoare”, fiindcă îi era şi mâna mică. În același an îi trebuia o salbă de galbeni mari şi mărgăritari, „ori unde se vor găsi, numai să fie alb curat”.

În 1784 vrea apă de obraz, „din cea care a ieşit acuma”, care să‑i fie adusă de la Viena. Ce rafinament!… Şi un ceasornic bun de purtat în sân, englezesc.

În 1785, voia o basma de horbotă albă de gât. Să fie mare, « de cele cum poartă coana Păunica » (nevasta lui Hagi Popp).

Dumitrana Ştirbei  se văita lui Popp că i‑a murit Milord căţelul. « Mare petrecere făceam cu el — scria ea – şi te rog să‑mi afli altul, frumuşel ».

Ananas pentru căimăcăneasa Caragea

 În 1798, când căimăcăneasa Caragea, leuză fiind, primește de la doctor sfatul de a consuma ananas, mesagerul, pitarul Constantin Brăiloiu, nu prea știe despre ce este vorba, pe unde ar putea fi găsit și cum ar putea să îl descrie.

Îi scrie negustorului Constantin Hagi Popp, bunul său prieten. Îi oferă acestuia amănunte: „să cercetezi la grădinarii de acolo (adică de la Sibiu) sau la grădina lui Brocăntal (Bruckental) pentru niște poame ce le zic ananas … două poame din acelea și să le trimiți în grabă.”

O perucă pentru Catinca Știrbei

În iunie 1810, Catinca, soția vornicului Barbu Știrbei, îi scrie o lungă scrisoare negustorului de la Sibiu.

În afară de semințe de flori, rumeneală de obraz, gazete și sticle de vin, Catinca Știrbei cere și o perucă. Dar nu una oarecare; ci una care să îmblânzească un păr rebel și care să fie mai frumoasă decât cele purtate de cucoanele din târg.

Nefiind meșteri peruchieri la București Catinca cere negustorului sibian să-i trimită o perucă ce nu prea mai era la modă prin alte părți ale Europei.

Ca să fie sigură ca meșterul peruchier va face ceea ce trebuie, Catinca trimite o șuviță de păr, însoțită de instrucțiuni, fie vorba intre noi, cam confuze. În plus, Catinca își dorea o perucă pudrată, cu bucle artificiale, deși acest tip de perucă își trăise ultimele clipe de glorie prin saloanele pariziene și vieneze. Acum ajungea la cucoanele valahe, ajutandu-le să-și sporească frumusețea.

Ce-o fi înțeles maestrul peruchier din sfaturile Catincai e greu de imaginat. De la Sibiu, cucoanei i-a fost trimisă la Craiova o grozăvie de perucă. „N-a fost după cum am scris eu… Este o batjocură prea mare… Nu o pot purta… Face capul cât o baniță…”, îi scrie Catina negustorului sibian.

Bietul Hagi Popp…

Bibliografie:

Constanța Vintilă-Ghițulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societate românească 1750-1860, Ed; Humanitas, București, 2015;

Nicolae Iorga, Scrisori de boieri și negustori olteni și munteni către casa de negoț sibiiană Hagi Pop, Socec, București, 1906 ;

Constantin Gane, Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova şi Ţara Românească în veacurile XVI‑XIX, Editura Corint, 2016

feb. 06

Cuvinte călătoare (XXXV). Povestea unei gazete   

La Veneția

La mijlocul secolului al XVI-lea, la Veneţia se vindeau ziare periodice cu veşti despre vapoarele venețiene aflate pe mare, despre întreprinderile veneţiene din Levant şi despre evenimentele epocii. Aceste foi volante cu informații se numeau gazeta delle novità, pentru că se vindeau la preţul unei gazeta.

Veneția era pe atunci unul dintre porturile cele mai importante din lumea occidentală și astfel venețienii rămași în Cetatea Serenissimă plăteau pentru această mică avere cu informații 1 gazeta, mică monedă de argint bătută începând cu 1538 de către dogele Andrea Gritti. 

Mai târziu, denumirea de gazetta, gazette a avut succes, mai ales începând cu secolul al XVII-lea francez, englez sau german și a fost adoptată de mulți editori.

Puțină etimologie

Gazetă, surprinzător, este la originea îndepărtată un cuvânt persan: gānğ care are sensul de „comoară”.

Din persană a trecut prin diverse „gări” (arabul kanz devenit grecescul gaza a fost preluat de latină – gaza), până a ajuns în dialectul veneţian, unde nu mai însemna „comoară”, ci, așa cum am văzut, „monedă mică” (aproximativ „para”).

De la acest cuvânt (gaza) s-a creat diminutivul gazeta „monedă de mică valoare”: acea  gazeta delle novità, era vândută la Venezia, așa cum am văzut, la prețul unei gazeta.

Italiana literară  are cuvântul gazetta „gazetă”, transmis limbilor europene, printre care franceza şi româna (în franceză apare la 1600, iar la noi în secolul 18; în română poate fi şi un împrumut ulterior din franceză).

Astăzi, gazetă este înlocuit de ziar, creaţie românească după modelul lui jurnal, preluat din franceză.

Surse:

Marius Sala – http://www.istoriesicivilizatie.ro/cuvinte-calatoare-cuvinte-persane-xiii/

https://www.cnrtl.fr/etymologie/gazette#:~:text=1580%2C%20V.,chez%20D’Aubign%C3%A9%2C%20Hist.

feb. 04

Jurnalul islandez. Ziua 3

Deși am fi putut călători în Islanda cu GPS sau cu Waze, nu am făcut asta. Am vrut să descoperim Islanda à l’ancienne, cu hărțile și atlasele în brațe, cu roadbook-ul de la agenția de voiaj și cu notițele pe care ni le făcuserăm înainte de a pleca din Belgia.

Islandezii sunt foarte în avans nu doar în ceea ce priveste respectarea drepturilor omului ci si în ceea ce privește tehnologia internet. In the middle of nowhere, pe ghețari, pe scurgerile de lavă, pe marginea unui crater, în lagune sau lângă fumarolele sulfuroase, am avut acces nelimitat 4G și am putut plăti oriunde, oricum și oricând cu un card bancar sau direct pe internet. Așadar, am fi putut alege Waze, cu atât mai mult cu cât roaming-ul era gratuit, dar am vrut să avem o altfel de experiență.          

A treia zi erau 11º, soare și vânt mult (am avut ocazia să simțim cât de mult atunci când ne aflam pe marginea unui crater). Am părăsit hostelul Bjarg și Borganes .     

Craterele Grabrok – loc insolit în care am ajuns din întâmplare                           

Prima destinație a zilei era Reykholt și ar fi trebuit să ajungem acolo în 35 de minute. Dar am rătăcit drumul și am ajuns la craterele Grabrok. Deși ocolul a fost destul de mare, nu ne-a părut rău nicio secundă, pentru că am ajuns din întâmplare într-un loc insolit: un drum lung acoperit cu trepte din lemn urca pe un crater vulcanic.

Vedere în interiorul craterului de pe margine
Vedere în interiorul craterului de pe margine
Pe marginea craterului
Vedere catre craterul mai mic

În ciuda vântului puternic, ne-am bucurat de panorama impresionantă: de jur împrejur, scurgerea de lavă din erupția de acum 3400 de ani (o fracțiune de secundă în timpul geologic) și mușchiul fin. Pe când urcam treptele de lemn către crater, am văzut o plăcuță pe care scria că turiștii nu au voie să atingă sau să miște rocile. A fost singura dată când ne-am abătut de la traseul stabilit și am călătorit în continuare fără GPS.

Vedere spre scurgerea de lavă de la craterele Grabrok
Vedere spre scurgerea de lavă de la craterele Grabrok
Vedere spre scurgerea de lavă de la craterele Grabrok

Ferma scriitorului viking Snorri Sturluson: baia lui Snorri și căsuța hobbit-ului

Ne-am reluat drumul, revenind pe traseul nostru către Reykholt din regiunea Borgarfjörður. Am descoperit acolo o vale glaciară și vechea fermă a celebrului Snorri Sturluson, autor al Eddei prozaice, Heimskringla și al unor saga islandeze.                   

Astăzi Reykholt este un mic sat într-un peisaj geotermal frumos. Interesant este că locuitorii încălzesc serele cu apă termală a cărei temperatură depășește 100º. Ne-a plăcut Snorralaug (Baia lui Snorri): o mică piscină primitivă care datează de pe vremea când scriitorul locuia în Reykholt și la care ajungea printr-un mic tunel ce pornea direct din locuința acestuia. Am trecut și noi prin acel mic tunel ca să ajungem la acea minusculă piscină improvizată, alimentată de un mic apeduct care aduce apă din Skrifla, un izvor termal din apropiere.     

  

Vedere din curtea unui localnic din Reykholt, vecin cu ferma scriitorului viking Snorri Sturluson
Căsuța hobbit-ului așa cum apare în saga scrisă de scriitorul viking Snorri Sturluson

Ghețarul Langjökull asemănător cu un dom alb, imens

De la ferma scriitorului viking Snorri Sturluson, ne-am urcat în The Tank și am plecat către Þingvellir. Despre Þingvellir sunt multe de povestit, dar până să ajungem acolo am traversat o porțiune off-road, accesibilă doar cu un 4×4. Un traseu foarte dificil (dar mai puțin dificil decât alte trasee pe care le-am străbătut mai târziu), un peisaj dezolant, un deșert de roci vulcanice, înconjurat de munți.    

Drum off-road, deșertic, vulcanic, în depărtare ghețarul Langjökull
Drum off-road, deșertic, vulcanic, în depărtare ghețarul Langjökull
Drum off-road, deșertic, vulcanic, în depărtare ghețarul Langjökull
Ghețarul Langjökull

Am ales totuși acest traseu pentru că am vrut să ajungem la piciorul ghețarului Langjökull. Este al doilea cel mai mare ghețar din Islanda, după imensul Vatnajökull. Are o calotă glaciară de 953 km² ce ajunge la o altitudine de 1450 metri si este unul dintre puținii ghețari islandezi care și-a mărit suprafața în ultimele decenii. 

La piciorul ghetarului Langjökull
La piciorul ghetarului Langjökull

Ghețarul Langjökull este impresionant pentru că te poți plimba la piciorul lui, așa cum am făcut-o noi, poți să cobori în adâncurile sale și să-i vizitezi grota de gheață, poți să-l vezi de deasupra dacă alegi o plimbare cu elicopterul sau poți să te plimbi cu impresionantele vehicule 8×8 transformate în monstertruck, adaptate pentru gheață și zăpadă. Ne-am plimbat puțin la piciorul ghețarului și ne-am lăsat cuceriți de acea imensitate de gheață ce semăna cu un dom.   

Parcul Național Þingvellir – loc unic în lume, situat la întâlnirea plăcilor tectonice nord-americană și euro-asiatică

Următoarea destinație a zilei a fost Þingvellir, ne îndreptam deci spre sud. Pe lângă faptul că este un loc istoric important, Þingvellir este un loc spectaculos.                                   

Faliile de la Þingvellir

Fisura dintre plăcile tectonice, vizibilă aici și mai ales la Silfra, râul Öxará, peisajul cu falii impresionante, frumoasa cascadă Öxaráfoss, mlaștina imensă, de 83km², cea mai întinsă din Islanda, unde cuibăresc pescărușii, lacurile, numeroasele izvoare cu apă subterană, pură. Această regiune se află, bineînțeles, pe o zonă vulcanică, inactivă de câteva mii de ani.                                               

Cascada Öxaráfoss de la Þingvellir
Cascada Öxaráfoss de la Þingvellir
Þingvellir – vedere asupra mlaștinii, cea mai întinsă din Islanda
Þingvellir – vedere asupra mlaștinii, cea mai întinsă din Islanda

Parcul Național Þingvellir face parte din patrimoniul Unesco din anul 2004 pentru valoarea sa universală excepțională datorată peisajelor pe care le oferă dar și pentru valoarea simbolică a locului numit Althing.

Þingvellir – pământul sfânt al Islandei – unul din primele parlamente din lume

Pingvellir – pământul sfânt al islandezilor

Aici a funcționat unul dintre primele parlamente din lume și din acest motiv Þingvellir este pământul sfânt al Islandei. La câteva zeci de ani după începul colonizării Islandei (sfârșitul secolului al IX-lea), mai mulți șefi de clan s-au gândit să creeze o adunare națională. Era crearea statului liber islandez.  Pentru această adunare națională trebuia să se găsească un loc larg și la care să se ajungă cu ușurință. A fost aleasă regiunea Pingvellir pentru că pe atunci se găseau acolo păduri și apă din abundență.        

Pingvellir și Game of Thrones

Pour les connaisseurs, la Pingvellir s-au filmat câteva episoade din Game of Thrones.  Bineînțeles că după călătorie am căutat să revăd acele episoade, de această dată zicându-mi : « M-am plimbat pe aici ! ».

Faliile de la Þingvellir, drumul care apare in Game of Thrones

Wellness Center Fontana – Laugarvatn și lacul turcoaz

Am încheiat ziua în sătucul Laugarvatn, un sătuc renumit pentru serele încălzite cu apă termală. Ne-am oprit la Centrul Wellness Fontana unde apa este încălzită, bineînțeles, cu apă din izvoare termale, ce ajunge la peste 100º. Centrul Wellness este neacoperit, dar nu simți răcoarea serii islandeze pentru că apa este fierbinte.

Wellness Center Fontana – Laugarvatn – vedere spre lac
Wellness Center Fontana – Laugarvatn – vedere spre lac

Am mâncat la micul restaurant din centrul wellness cu imense ferestre ce dădeau spre lacul de un albastru turcoaz. Am avut acces la un bufet deschis, cu salate, fructe, supe, sucuri naturale și îmi amintesc că am mâncat un fel de pâine neagră ce fusese coaptă într-o brutărie geo-termală, direct în pământ. 

Spre seara am ajuns la Hostelul Efsti Datur, unde am dormit două nopți. Hostelul are ceva atât de de original, atat de interesant si atât de tipic islandez încât de atunci am început să-l urmăresc pe facebook.         

Scurtă lecție de islandeză 

  • Langjökull: jökull înseamnă ghețar și l-am întâlnit și la ghețarul de unde Jules Verne și-a început călătoria spre centrul pământului (Snaefellsjokull). Langjökull înseamnă, deci ghețarul lung.   
  • Laugarvatn: vatn înseamnă mlaștină, vom mai întâlni cuvântul la Myvatn
  • Öxaráfoss: foss înseamnă cascadă, l-am întâlnit deja la cascada din orgă bazaltică Svartifoss și îl vom întâlni peste tot în Islanda.

(va urma)                                         

ian. 30

Jurnalul islandez. Ziua 2

Orga bazaltică de de la Gerðuberg

A doua zi erau 6º, vânt puternic, norii coborâseră mult. Imediat după micul-dejun (cel cu somon) în restaurantul (de fapt o sală de mese foarte primitoare) hostelului Bjarg din Borganes, ne-am urcat în The Tank.

Orga bazaltică de la Gerðuberg

Prima oprire a fost la zidul de bazalt de la Gerðuberg. Când am văzut coloanele bazaltice ieșite din pământ, precum tuburile unei orgi gigantice mi-am dat seama cât de neînsemnați suntem în fața naturii. Coloanele din bazalt, fiecare de formă hexagonală, sunt rezultatul întâlnirii dintre lavă și mare, formate prin solidificarea și contracția termică a unei scurgeri de bazalt, la puțin timp după erupția vulcanului.  Există câteva astfel de orgi bazaltice în Islanda, sunt fascinante și au influențat arhitectura islandeză.

Orga bazaltică de la Svartifos

Bisericuța misterioasă de la Búðir

Bisericuța neagră de la Búðir

În drumul spre Anarstapi, un sat de pescari, ne-am oprit să vedem bisericuța neagră de la Búðir, o ciudată bisericuță luteriană aflată într-un sat părăsit. Ca să ajungem la bisericuța neagră am traversat vastul câmp de lavă Budahraun, care s-a format datorită erupțiilor vulcanului Budaklettur. Bisericuța nu are nimic special în interior dar fațada sa neagră contrastează perfect cu peisajele din Snæfellsnes. Am găsit acolo morminte care datează din secolul al XIX-lea pe care am văzut cum se formează numele de familie în Islanda.

Bisericuța neagră de la Búðir

Falezele de la Anarstapi

Falezele de la Anarstapi

La Anarstapi ne-am oprit pentru priveliștea spectaculoasă de pe faleze.

Numele orașului este inspirat din saga lui Bardar și Snaefellsáss, o saga islandeză despre viața lui Bardur, jumătate om, jumătate troll. Falezele din Anarstapi conturează unul dintre cele mai frumoase peisaje din Islanda. Chiar dacă norii se uneau cu apa, am admirat în depărtare Gatklettur – un mare arc natural stâncos pe mare, unde cuibăresc sute de păsări marine.

Falezele de la Anarstapi

Statuia lui Bárður, jumătate om, jumătate troll

Statuia lui Bárdur, jumătate om-jumătate troll

Ne-am oprit la prânz în satul de pescari și am mâncat somon cu multe condimente, într-un restaurant cu ferestre imense ce dădeau spre ocean. În fața noastră se înălța gigantică statuia lui Bárður. Realizată din piatră locală, îl reprezintă pe Bárður Snæfellsás, unul dintre cele mai faimoase personaje din saga islandeză, jumătate om, jumătate troll.    

„Călătorie spre centrul pământului” – ghețarul Snaefellsjokull

În drum spre ghețarul Snaefellsjokull
Ghețarul Snaefellsjokull

După-amiază am străbătut un drum off-road până la ghețarul Snaefellsjokull: peisaj selenar, roci vulcanice, mușchi subțire și mai ales, din loc în loc, pietre puse una peste alta. Povestea spune că în spatele fiecărei roci se ascunde un elf. Islandezii cred în elfi, sau mai degrabă refuză să nu creadă, se tem să nu-i deranjeze și le construiesc turnulețe din pietre pentru a avea unde să se ascundă. De altfel, la intrarea în Reykjavik, pe o placă, scrie cu litere imense: « Welcome in the town of the Elfs ! ». După câteva zeci de minute off-road prin pustietatea de piatră vulcanică, mărturisesc că începuse să mi se pară că îi văd.     

Ghețarul Snaefellsjokull

Am urcat pe ghețarul Snaefellsjokull, un stratovulcan acoperit de o calotă glaciară, ce atinge 1446 metri altitudine. Ultima erupție a acestui vulcan a fost în anul 250. Se află în extremitatea occidentală a peninsulei Snaefelness și dacă nu ar fi fost acoperit de nori, am fi putut vedea de pe înălțimi capitala Reykjavik. Ghețarul Snaefellsjokull este atât de misterios încât nu este o întâmplare că Jules Verne l-a ales ca punct de plecare în „Călătoria spre centrul pământului”.                                                                                                                                     

Spre Kirkjufell

Kirkufell – muntele bisericii

Kirkjufell

Ultima destinație a zilei a fost Kirkjufell ce înseamnă „muntele bisericii” în islandeză. Acest nume provine probabil de la forma piramidală a muntelui, care poate să semene cu turla unei biserici. Danezii, care frecventau insula, o numiseră în limba lor Sukkurtoppen (ce înseamna „vârful zahărului”). Kirkjufell este un munte izolat, înalt de 463 m și cu o formă ciudată și se găsește pe coasta de nord a peninsulei Snæfellsnes. Kirkjufell este un munte de roci vulcanice erodat de ghețari în timpul epocii glaciare din cuaternar. Muntele era atunci un nunatak (cuvânt inuit ce înseamnă munte ieșit din ghețari și plăci de gheață) blocat între doi ghețari care l-au erodat și i-au dat forma actuală.                     

La sud de munte se află o frumoasă cascadă de 16 metri înălțime, Kirkjufellsfoss, care cade într-un mic lac, aproape de mare. Fiind abia la începutul călătoriei în Islanda, am crezut că acea cascadă este cea mai spectaculoasă. Ne-am înșelat mult.

(va urma)

Kirkjufell. Sfârșitul celei de a doua zile

ian. 29

Jurnalul islandez. Ziua 1

La sfârșitul verii lui 2019 am făcut o călătorie mai lungă în Islanda. Am închiriat o mașină de la aeroportul Keflavik, un Mitsubishi 4×4, adaptat reliefului de lavă și ghețari al insulei și asigurat împotriva pietrelor ce pot fi proiectate de o erupție vulcanică. By the way, îl numisem The Tank și ne-a salvat din multe peripeții. Cu un roadbook conceput sur mesure de o agenție de voiaj din Anvers (North&Away, specializată în călătorii în țările nordice), am făcut turul Islandei în 15 zile.      

The Tank

Știam despre Islanda că are peisaje spectaculoase, că dacă mergi acolo te oprești la fiecare 100 de metri să faci fotografii (așa e!), știam că este țara vulcanilor, a ghețarilor, a gheizerelor și a câmpurilor nesfârșite de lavă. Și a aurorei boreale. Mai știam că este o ţară cu populaţie de 330.000 de locuitori, că două treimi din aceştia stau în Reykjavik şi în zona metropolitană. Citisem că Islanda se situează pe dorsala medio-atlantică ce separă plăcile tectonice euro-asiatică și nord-americană și că fisura dintre plăcile tectonice este vizibilă la Tingvellir.

Dar ceea ce am văzut acolo în cele 15 zile nu s-a comparat cu ceea ce știam.

Ziua 1

Bruxelles – Keflavik

Am plecat din Bruxelles unde, anormal pentru Belgia, în ziua aceea erau peste 30º, un hitte golf cum numesc flamanzii vremea caniculară, care dura deja de mai mult de o săptămână, eram îmbrăcați aproape ca de plajă. Zborul cu Islandair între Bruxelles și Keflavik a durat 3 ore; Islanda are un decalaj orar de două ore față de Belgia. Când am ieșit din aeroport, la Keflavik, am avut un șoc termic pentru că se simțeau 6º și bătea foarte tare vântul. Am înțeles imediat avertismentul lipit pe portiera Tank-ului: „Please support the door while opening in high winds! Dammage may occurs if doors are blowen open in high winds speed„.      

Avertisment pe portiera mașinii închiriate

Keflavik – Borganes                      

Prima noastră destinație era Borganes, un mic orășel în partea de vest a insulei, la marginea unui fiord – Borgarfjörður. Pe deasupra fiordului trece un pod de 520 m, al doilea cel mai lung pod din Islanda ca lungime. Îmi amintesc că l-am traversat spre seară când am ajuns la Borganes. Am vrut să mâncăm ceva înainte de a merge la hostelul în care am dormit doua nopți, dar nu mai știu de ce totul era închis, în final ne-am cumpărat niște sandvișuri de la benzinăria din Borganes.                                                                                                                                            

Pe drumul de la aeroportul Keflavik spre Borganes se conturau deja peisajele vulcanice și am început să am impresia, pe care am păstrat-o toată călătoria, că mă aflam pe o planetă nelocuită. Din primele ore în Islanda îmi mai amintesc rocile vulcanice, contrastul de culori, albastrul de cerneală al fiordului, verdele unui mușchi foarte fin, griul mină de creion al pietrelor, auriul unei raze rătăcite și caleidoscopul curcubeielor.    

Pe drumul între Kevlavik și Borganes

Nu cresc copaci                                         

Știu că m-a șocat faptul că nu vedeam copaci și nici vegetație. Apoi am aflat: cu excepția regiunii fiordurilor, în Islanda nu cresc copaci și, în general, nu crește vegetație. Un deșert ocupă platoul central și lanțurile muntoase și cuprinde ghețari, întinderi de roci vulcanice, terenuri cu o vegetație foarte rară (în general mușchi) și nisipuri (de cele mai multe ori nisip negru).                

Mușchi foarte fin, care, dacă este călcat, are nevoie de 20 de ani pentru a se reface

Am văzut undeva în regiunea fiordurilor, în mijlocul unei întinderi deșertice, UN copac. Era îngrădit. M-am întrebat pe toată durata călătoriei cum e să trăiești într-o țară unde nu cresc copaci, unde nu crește vegetație. Cum este să trăiești undeva unde oricând poate erupe un vulcan a cărui lavă distruge totul pe sute de km de jur-împrejur. Am văzut că islandezii își iubesc natura și o protejeaza prin orice mijloace. La fiecare pas, turiștii sunt îndemnați să-și adune gunoaiele și să le ia cu ei, să nu calce mușchiul (care are nevoie de zeci de ani pentru a se reface), să meargă doar pe locurile marcate, să nu miște pietrele, în general să nu lase urme…    

Bjarg și Room Gaefa        

Hostelul în care am dormit două nopți la Borganes se numea Bjarg. Era o pensiune mică și confortabilă, renovată dintr-o fermă veche, într-un loc frumos, lângă ocean, la marginea orașului Borgarnes. Îmi amintesc că mi s-a părut ciudat că am mâncat somon la micul-dejun.       

Hostel Bjarg la Borganes
Hostel Bjarg la Borganes

Camerele hostelului aveau nume, a noastră se numea Room Gaefa și avea o poveste foarte simpatică. Camera purta numele oiței Gaefa, care, spune povestea, a trăit la acea fermă în anul 1974. Povestea mai spune că oița era foarte blândă și ascultătoare, mânca din mâna copiilor atunci când îi aduceau ceva bun. Gaefa a avut doi miei în fiecare an iar într-o vară a adoptat mielul unei alte oițe.

De ce este islandeza specială?

În principal din cauza poziției izolate a Islandei, islandeza a fost foarte puțin influențată de alte limbi, a rămas pură de la colonizare – acum mai bine de 1100 de ani. Islandeza se aseamănă cel mai mult cu vechea norvegiană care era vorbită în trecut în țările nordice.                              

Dacă franceza, de exemplu, este plină de împrumuturi din latină, germană și engleză, acest lucru nu se întâmplă și în islandeză. Deși, sub influența mijloacelor moderne de comunicare, în zilele noastre ne vine mai ușor să folosim împrumuturi și anglicisme, în Islanda există o opunere acerbă la acest fenomen. De îndată ce islandezii intră în contact cu ceva necunoscut, un comitet special vine rapid cu cuvântul lor. De exemplu cuvântul computer este în islandeză Tőlva, o combinație între tala – cifră și volva – văzător; cuvântul iPad este spjaldtőlva, o combinație între spjald – plat și tőlva – computer.                  

În Islanda, cetăţenii nu au nume de familie, se menţine încă sistemul arhaic nordic al numelor. Pentru un fiu se utilizează sufixul „son”, iar pentru o fiică „dottir”, adăugate la numele tatălui. Astfel, fiul tău nu îţi va moşteni numele de familie. Dacă te cheamă Gustaf, iar pe fiul tău Jon, el se va numi Jon Gustafsson, adică „fiul lui Gustaf”. Dacă ai şi o fiică, Kristin, ea se va numi Kristin Gustafdottir, adică „fiica lui Gustaf”. Atunci când alegi numele unui copil trebuie să alegi dintr-o listă aprobată de guvern.

(va urma)

ian. 28

Cuvinte migratoare (3). Marțipane și cofeturi în Revista Timpul Germania

În cofetăriile celebre ale Bucureștiului interbelic, la Nestor, la Capșa sau la Zamfirescu, lumea bună se desfăta în veacul al XIX-lea și în prima jumătate a celui următor cu delicatesuri din șocolată, şerbeturi sau cu câte un „dulceț cu limonadă”. Cuconițele sorbeau grațios cu paiul din sonde de cristal oranjadă și citron pressé. Nu de puține ori cereau café-frappé în pahare înalte cu cafea rece ca gheața în care înota o bilă mare de înghețată de vanilie, încununată de frișcă. Căldură mare, monșer !

Domnii spilcuiți, cu baston și joben, îmbrăcați pedant, cu batistă la buzunarul de la pieptul hainei sau ceasuri elvețiene cu lanț, beau bere nemțească, vermut italian, Pernod franțuzesc sau coniac indigen. La Iași, cofetăria Tuffli veghea centrul orașului cu poleiala și bogăția vitrinelor și galantarelor pline de peisaje montane, castele, palate și păduri verzi din crème, șocolată, fistic, glazuri și bomboane.  În galantarele cofetăriilor interbelice stăteau bomboneturi cu arome și forme de fructe, felii de lămâi confiate, felii oranj de portocală, zmeură și mure mici, peștișori albi cu gust de migdală, „bomboane englezești”, cilindrice, ca niște mărgele dulci de Murano.

Onor. clientelă cumpăra drajeuri de botez, ovale, albe, roz şi bleu, marţipane viu colorate, în formă de fructe, cu glazură transparentă şi lucioasă de zahăr, ca sticla, fructe zaharisite, maroane glasate, fondante. Vânzătorii turnau în cornete de hârtie pricomigdale, fistic sau alune de pădure pudrate fin cu sare.

Cuconițele, cu toalete splendide și umbreluțe din dantelă, și domnii, înmănușați și jobenați, curtenitori și galanți comandau, după capricii, profiterol, tort sau merengue-glacé, krantz, parfait Maréchal de cacao, aerat, fin și în același timp crocant. Aveau mare cerere les Coupes Jacques, prăjiturile Bibescu cu blat fondant, cremă de cacao și un vârf generos din frișcă naturală, vanilată, îngheţată de lămâie, cu zmeură sau cu caise, bomboanele Nestor sau șocolata elvețianului Suchard.

Puțină etimologie

COFETĂRIE

Denumirea de „cofetărie” vine de la „cofeturi”, un cuvânt din limba veche românească, preluat din limba greacă, ce însemna „bomboane, zaharicale”. În greacă se pare că a intrat din italianul „confetto” (bomboană) și corespundea cu latinescul „confectus” (făcut la un loc).

MARȚIPAN

Cuvântul marțipan a intrat în limba română din germanul Marzipan și are o istorie captivantă ce ajunge până la numele unei monede. Inventat acum 3.000 de ani în Persia, acolo unde migdalele, zahărul și apa de trandafir erau importate din India, marțipanul a călătorit în întreaga lume, adus, se pare, în Europa de niște neguțători venețieni.

Matapanus - cuvânt din latina medievală

În latina medievală cuvântul matapanus a fost folosit pentru a descrie o monedă venețiană bătută în 1193 și care îl reprezenta pe Isus Cristos pe tron. Aceste monede erau depozitate în mici cutii ornamentate. În jurul secolului al XV-lea, când monedele nu mai erau în circulație, cutiile au devenit recipiente decorative pentru depozitarea și servirea dulciurilor de lux; o astfel de cutie cu dulciuri se numea atunci în italiană marzapane. Un lux care s-a strecurat în cutie în secolul al XVI-lea este celebrul marțipan cu aromă de migdale, numit, așadar, în italiană, după cutia în care a fost depozitat.

Originea acestui matapanus a rămas necunoscută, dar a fost alterată în italiană de etimologia populară din latinescul Marci panis „pâinea lui Marcus”. Cuvântul latinesc medieval matapanus este, de asemenea, la originea termenului spaniol mazapán și a celui francez massepain.

Se pare ca la originea îndepărtată a cuvântului stă un cuvânt în arabă ( موثابان mawthābān) care înseamnă „rege care stă nemișcat”. Nimeni nu pare să accepte această explicație, dar, în același timp, nimeni nu are o idee mai bună.

Bibliografie:

  • Ion Mitican, „Strada Lăpușneanu de altădată”, Ed. Tehnopress, 2020.
  • Dan Silviu Boierescu, „Marii negustori, prăvălii pitorești, misterele tarabelor din vechile târguri”, Ed. Integral, 2019;
  • Marius Sala, „Romania orientală : terminologia culinară între est și vest” în „Parcours interculturels : être et devenir. Mélanges offerts à Pierre Morel” Ed. Peisaj, Québec, Canada, 2010;
  • https://www.etymonline.com/word/marzipan
  • www.dexonline.ro
Cuvinte migratoare (3). Marțipane și cofeturi

ian. 25

Cuvinte migratoare (2). Pergament în Revista Timpul Germania

Istoria cuvântului pergament ne arată că la originea sa îndepărtată stă numele unui oraș în Asia Mică, Pergam (în greacă, Pergamon), situat nu departe de Marea Egee. În prezent, ruinele anticului Pergam se găsesc în nordul și vestul orașului Bergama, în Turcia.

Orașul Pergam este menționat în documente la anul 400 î.Hr., fiind capitala unui regat elenistic foarte puternic în secolele III-II î.Hr. care rivaliza cu alte două centre culturale ale epocii, Alexandria din Egipt și Antiohia din Siria antică, azi Antalya, în Turcia. Biblioteca din Pergam, cu 400.000 de volume, își disputa autoritatea cu cea din Alexandria în ceea ce privește restabilirea textelor lui Homer. Din cauza acestei rivalități, un rege egiptean a interzis exportul de papirus, adică de papură, pentru Pergamon. Ca să înlocuiască papirusul egiptean, s-a inventat, în timpul regelui Eumenes al II-lea (secolul 2 î.Hr.), pergamentul, un material din piele netăbăcită (de vițel, oaie sau capră) preparată special, folosită pentru manuscrise. Astfel, s-a creat cuvântul grecesc pergame (pergament), avaând la origine numele orașului unde fusese inventat.

Din limba greacă, acesta a pătruns în latina târzie în forma pergamen(t)um < charta Pergamena (hârtie din Pergam), de unde l-au împrumutat și limbile europene (italiană – pergamena, spaniolă – pergamino, germană – Pergament, din germană l-am împrumutat noi).

Francezul parchemin (pergament) este același cuvânt latinesc care a fost influențat de „parthica pellis” (piele din țara parților). Există mai multe texte scrise pe pergament în limba partă, o limbă indo-europeană din grupul iranian. Cuvântul parthicus a devenit parche, în vechea franceză.

Surse:

  • Marius Sala – Cuvintele- mesageri ai istoriei, Editura Meronia, București, 2009, p.101-102.

Oana TOPALĂ este licențiată a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (cu o licență în filologie modernă și o licență în filosofie). Din anul 2007 locuiește în Belgia unde lucrează ca traducătoare și interpretă autorizată în Ministerul Justiției din Belgia și profesor agreat pe lângă Ministerul Federației Wallonie-Bruxelles. S-a specializat în pedagogia interculturală si predă cursuri de franceză ca limbă străină, de limbă, cultură și civilizație românească (prin Institutul Limbii Române) și de educație interculturală. Este prozatoare și eseistă, publică în mod curent în periodice (Revista OPT motive, Revista de Cultură Familia, Portal Revista Timpul) și scrie pe blogul personal «Literatură și delicatese» (oanatopala.eu) povești despre cuvinte călătoare și etimologii ciudate, povestiri fantastice și despre întâmplări cu intrări în alte dimensiuni, inspirate din călătorii.

  • sursa fotografiei reprezentativei – pixabay
  • sursa fotografiei 2 – Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0, reprezentând Amfiteatrul din Pergam

Cuvinte migratoare (2). Pergament

ian. 23

Etimologii ciudate (XVI). „În Divanul ad-hoc din Moldova…”

« Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ioan Roată, om cinstit și cuviincios … »

« În sfârșit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviințat „Unirea”, și apoi deputații s-au întors fiecare pe la vetrele lor. » (Ion Creangă, Ion Roată și Vodă Cuza)

Divan

Divan este, la originea îndepărtată, persanul dīwān care însemna „cancelarie, consiliu”, apoi „fotoliu”. Cuvântul persan este derivat de la dibīr – „scriitor”.

Consiliu

A pătruns, cu sensul din persană, în arabă şi apoi în turcă, unde divan avea sensul de „consiliu al înalţilor demnitari; sală în care se ţinea consiliul de stat, sală de şedinţe”.

Cu acest sens cuvântul divan a fost împrumutat în română din turcă.

Sfatul domnesc

Astfel, în română divan era sinonim cu Sfatul domnesc, Sfatul țării, Divanul țării, parlamentul .

În  română a intrat și cu sensul de „canapea”.

Cuvântul turcesc a pătruns în limbile balcanice (neogreacă, bulgară, sârbă), dar şi în franceză (divan) şi spaniolă (diván).

Colecție de poezii sufi

Divan mai desemnează și o colecție de poezii sufi, întotdeauna în farsi.

Douane (fr.), aduana (sp.) …

Termenul arab dīwān cu sensul de „sală de şedinţe” stă şi la baza it. dogana (v. it. doana) şi sp. aduana, amândouă având sensul de „vamă”; din italiană provine şi fr. douane „vamă”.

În franceză, ceea ce e numit un divan, obiectul de mobilier, e cunoscut și ca une ottomane, o canapea confortabilă, ca cele pe care se tolăneau dregătorii. Tot în franceză, Iranul mai e prezent și în sinonimul franțuzesc pentru jaluzele : persiennes.

Surse :

Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Editura Meronia, București, 2009, p. 164 ;

Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești, Editura Humanitas, București, 2021, p. 292,

http://www.istoriesicivilizatie.ro/cuvinte-persane-iii/

ian. 21

Povești de demult (III). Făbricuța de fidea de la Văcărești

Fabrica de fidea de lângă mănăstirea Văcărești

La începutul secolului XIX, în apropierea mănăstirii Văcărești, lângă București, se făceau cele mai bune macaroane într-o fabrică ridicată încă din vremea domnitorului fanariot Constantin Hangerli (1797-1799). Făbricuța mai producea fidea și arpacaș, având ergalii (adică instalații) de aramă și de lemn.

În vremea lui Caragea Vodă, un anume Nichifor Hagi Ioan Mustacov cumpără de la vodă pe 1410 de taleri fabrica de macaroane de la Văcărești și primește dreptul de a produce numai el fidea și macaroane.

Nichifor Hagi Ioan Mustacov

În 1816, acest Nichifor Hagi Ioan Mustacov făcea fără doar și poate o afacere bună, căci fabrica de lângă București producea făinoase mult mai ieftine decât cele din import (fideaua de Veneția, cea de Țarigrad, fideaua de Odrii, macaroanele și fideaua muscălească).

Documentele vremii scriu că până atunci Valahia a mâncat fidea adusă de la Galați, proastă și scumpă. De aceea, inițiativa dumnealui Hagi Nichifor, ce a adus meșteri și ustensile de la Adrianopol (orașul turcesc Edirne), trebuie să se bucure de privilegii.

Lui Caragea i-au plăcut produsele lui Mustacov, spunând că-s la fel de bune ca cele produse la Adrianopol, așa că i-a asigurat monopolul pe „fidea, macaroane, simigdale, critarachisia, ostrachia și chipriotica” (paste ca cele din Creta, din Cipru și în formă de scoici).

Mustacov a deschis alături de fabrică o băcănie de unde târgoveții puteau cumpăra ieftin, fără alte taxe. Pare-se că făbricuței îi mergea atât de bine, încât exporta fidea la Istanbul.

Puțină etimologie

În cartea sa Nourritures canailles, Madeleine Ferrières arată că francezii au preluat cu destulă reticență pastele. Forma și numele – vermicelli – nu atrag într-o epocă a bolilor de tot felul.

Fideaua consumată pe tărâm valah își trage numele de la grecescul fides  (φιδές, care pare derivat din grecescul ὄφις, „șarpe).

Cuvântul e preluat probabil de la venețienii cu care grecii făceau comerț, fidellini, și este regăsit apoi și în Imperiul Otoman sub forma fidea, fidele.

Mai consumau românii tăiței, derivat din verbul a tăia, cunoscuți și regăsiți în rețetele culinare moldovenești sub numele de tocmagi, din turcescul tokmak. Tot de la turci, bucătăresele au învățat să îngroașe supa cu trahana (tarhana), un fel de aluat făcut din făină, ou, lapte sau iaurt, trecut prin ciur.

Surse:

Constanța Vintilă-Ghițulescu, „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860”, Editura Humanitas, București, 2015, p. 46-47;

Tudor Dinu, Bucureștiul fanariot : Administrație, meșteșuguri, negoț, Editura Humanitas, București, 2021, p.271-272;

www.dexonline.ro

ian. 20

Cuvinte migratoare (1). «Alles Walzer!» în Revista Timpul Germania

Cuvintele sunt ca păsările, nu țin cont de frontiere. Fie că au venit de la vecinii noștri din Europa, fie că au venit de la capătul lumii, cuvintele călătoare au zburat și și-au făcut cuib în limba română. Din Evul Mediu, în valuri succesive, mii de cuvinte ne-au trecut frontierele, aduse de neguțători sau de marinari, de călători sau de cuceritori, de savanți sau de scriitori, de conți, de soldați sau de migranți.

Vă propun o plimbare printre cuvinte povestite, o odisee lingvistică ce ne va dezvălui istoria lor bogată, fascinantă sau surprinzătoare.

Din limba germană au pătruns multe cuvinte în celelalte limbi europene, împrumuturile din germană reprezentând de adesea termeni din domeniul militar, din cel al mineralogiei (cobalt, zinc, cuarț, nichel) și al altor științe. Termenii militari cei mai vechi au apărut în perioada Evului Mediu, până în secolului al XVII-lea, când mercenarii elvețieni și germani au luptat în armatele diferitelor state europene. O serie de termeni militari germani ca Buncker, Putsch s-au răspândit și în secolul trecut, la fel ca unii termeni din medicină.

VALS

Valsul, care a cucerit aristocrația Europei, ne-a venit din Germania în jurul anului 1800.

Cuvântul german Walzer vine de la walzen (a se învârti, a dansa) care, la rândul lui, vine din proto-germanică (*walt-). În acest cuvânt regăsim o rădăcină proto-indo-europeană (wel-), ce înseamnă a învârti, a rula, a (se) întoarce, rădăcină pe care o regăsim și în cuvântul latinesc vallis, din care limba română a împrumutat substantivul vale.

Gustul pentru baluri și pentru petreceri costumate la Viena datează din secolul al XVIII-lea. Decorurile somptuoase, balurile și costumele fascinante erau rezervate aristocrației.

Împăratul Joseph II a hotărât să deschidă spectatorilor balurile care se țineau exclusiv în sălile luxoase ale palatului imperial Hofburg. Vienezii au adoptat imediat obiceiurile de la curtea imperială și eticheta acestor petreceri. Valsurile au definit o epocă: eleganța Vienei imperiale, castelele baroce, balurile opulente, decorul somptuos al sălilor de bal, strălucirea feerică a candelabrelor, foșnetul rochiilor de seară, albe, diafane, ușoare precum frișca de pe prăjiturile Pavlova sau fracurile elegante.

BIVUAC

Cuvântul bivuac are, la originea îndepărtată, termenul german Beiwache, care avea la bază cuvântul germano-elvețian biwach (patrulă suplimentară de noapte), compus prin alăturarea particulei bi – pe lângă și wacht – gardă. Termenul a fost introdus de mercenarii elvețieni în franceză, unde a devenit bivouac. Inițial, în franceză termenul avea sensul de „gardă de noapte”. Franțuzescul bivouac a pătruns în italiană în forma bivacco) și în engleză în forma bivouac, revenind în germană în forma Biwak. Limba româna îl împrumută prin aceeași filieră franceză.

DOLAR

Dolar, numele monedei mai multor state (SUA, Canada, Australia) are la origine cuvântul dialectal german Daler, al cărui corespondent literar este Taler. Talerul era o monedă austriacă de argint, care a circulat în trecut și în țările române. Numele acestei monede are o poveste interesantă.

În 1519, în Boemia, s-a bătut o monedă cu argintul extras dintr-o mină de lângă orașul numit Sankt Joachimstal, Valea Sfântului Ioachim azi, Jachimor, în nord-estul Cehiei. Denumirea acestui oraș era un cuvânt compus din numele propriu Sankt Joachim și germanul Tal – vale. De la Joachimstal s-a format cuvântul derivat Joachimstaler gulden taler din Joachimstal. Din acesta s-a izolat cuvântul Taler, în pronunțare dialectală Daler, care a fost apoi împrumutat de engleză în forma dollar. Pe această filieră engleză, franceza și româna le-au adoptat și ele.

FLEAC~uri

  • Fleac(-uri) n. 1) Lucru sau fapt lipsit de importanță; nimic; mărunțiș; bagatelă. 2) la plural: vorbe lipsite de importanță; vorbe goale; baliverne; palavre; brașoave. (din germ. Fleck)
  • FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei (din germ. Fleck)

Cuvintele germane au puține sensuri, de obicei numai sensul preluat din germană. În general, termenii germanici denumesc noțiuni concrete. Există și câteva cazuri în care împrumutul capătă un alt sens decât cel originar. Cităm, în acest sens, cazul lui fleac (din germ. Fleck) introdus prin intermediul cizmarilor germani, ca termen profesional. În limba germană, el are sensul de  „petic aplicat pe încălțăminte”, sens existent și în română. În limba română însă, cuvântul și-a lărgit sensul, și-a modificat și forma (fleac), ajungând să însemne „lucru de mică importanță”.

Bibliografie:

________________________________________

Oana TOPALĂ este licențiată a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (cu o licență în filologie modernă și una în filosofie). Din anul 2007 locuiește în Belgia unde lucrează ca traducătoare și interpretă autorizată în Ministerul Justiției din Belgia și profesor agreat pe lângă Ministerul Federației Wallonie-Bruxelles. S-a specializat în pedagogia interculturală si predă cursuri de franceză ca limbă străină, de limbă, cultură și civilizație românească și de educație interculturală. Este prozatoare și eseistă, publică în mod curent în periodice (Revista OPT motive, Revista de Cultură Familia, Portal Revista Timpul) și scrie pe blogul personal «Literatură și delicatese» http://www.oanatopala.eu povești despre cuvinte călătoare și etimologii ciudate, povestiri fantastice și despre întâmplări cu intrări în alte dimensiuni, inspirate din călătorii.

Cuvinte migratoare (1). «Alles Walzer!»

ian. 17

Cuvinte călătoare (XXXIV). Glamour la Hollywood

Din lumea literelor în cea a vrăjitoriei

Sinonim cu farmec, senzualitate, eleganță, frumusețe magică, termenul glamour este ușor de identificat ca un cuvânt din engleză; este un cuvânt recent în română, unde împrumutul a intrat ca un americanism cu sensul de farmec.

Totuși, cuvântul glamour a făcut o călătorie uluitoare, a plecat din lumea literelor, a ajuns în cea a vrăjitoriei și vine din franceză!

Glamer – cuvânt scoțian

În engleză, glamour este un împrumut din limba germanică a Scoției, vine de la glamer, care înseamnă „vrajă, farmec magic”. Suplimentul lui Jamieson din 1825 la „Dicționarul etimologic al limbii scoțiene” dă expresia glamour-gift, „darul farmecului, metaforă aplicată fascinației feminine”. Vechiul dicționar islandez al lui Zoëga conține glám-sýni „iluzie”, probabil din aceeași rădăcină cu strălucirea.

Totusi, cuvântul glamour a făcut o călătorie dus-întors, pentru că scoțianul glamer este el însuși împrumutat dintr-un vechi cuvânt englezesc (din secolele XI-XV) gramer, cu variantele sale, gramaire sau chiar grammaire…

Da, da, ați citit bine, chiar cuvântul francez grammaire se ascunde acolo.

Și care este relația dintre gramatică și vrăji?

În franceză veche ca și în engleza mijlocie, cuvântul grammaire avea mai multe sensuri: desemna atât studiul literelor (latine) cât și artele oculte!

În franceză veche, forma masculină gramaire putea însemna „grămătic”, dar și „vrăjitor”.

Cu acest sens de „știință ocultă, practică magică”, cuvântul gramaire, în forma engleză mijlocie gramer, a dat naștere glamer-ului scoțian, care a devenit glamour-ul nostru.

Este de imaginat că în Evul Mediu, studiul misterioaselor grimoare latine era văzut ca o practică apropiată de vrăjitorie! Cuvântul grimoar apare și în DEX ca un împrumut din franceză (grimoire) și înseamnă „formular care cuprinde formule magice de vrăjitorie”.

Gramatică

În ceea ce privește cuvântul gramatică (fr. grammaire), acesta provine din latinescul (ars) grammatica: „(arta) literelor”, din grecescul γραμματική (τέχνη) (grammatikḗ tékhnē), cu același sens.

Este un derivat al lui γράμμα (gramma) „linie, inscripție”, din aceeași familie cu verbul γράφω (gráphō) „a grava” (de aici ortografie și toate cuvintele noastre în -graf).

Iată o etimologie care ne invită să reconsiderăm senzualitatea, vraja, farmecul cărților noastre de gramatică!

Surse:

https://www.etymonline.com/search?q=glamour

https://dexonline.ro/definitie/grimoar

https://dictionnaire.lerobert.com/dis-moi-robert/raconte-moi-robert/so-british-ou-pas/glamour.html