„Șarlota” copilăriei noastre
Cuvântul « șarlotă » este un împrumut din franceză (charlotte), cu același sens, atestat la 1804 în « Souvenirs sur Paris» a lui August von Kotzebue. La noi apare prima dată la începutul secolului 20 în « Enciclopedia română » (1904).
Cine este Charlotte ?
Nu se știe exact cine este femeia cu numele de Charlotte care a dat numele captivantei șarlote, se stie doar că este un desert care ne vine de la Curtea regilor Angliei.
Unii presupun că este vorba despre Charlotte Sophia de Mecklenburg Strelitz, soția regelui George III al Angliei, patroana cultivatorilor de mere.
Alții spun că „Charlotte” vine de la numele unei prințese britanice, singurul copil al Regelui George al IV-lea, fetița purtând numele bunicii sale – Regina Charlotte.
Un desert pe mesele regale
Sarlota se face adesea din ce a mai rămas de la alte prăjituri sau din cozonac uscat, baza poate fi din pandișpan, langues de chats, biscuiți, gofre uscate tăiate pe lung ori savoiardi italienești.
Cofetarul face un tort dulce din bavaroise și pastă de fructe, cremă de vanilie, mousse de caramel, ciocolată topită, dulceață sau gem, sirop gros, cafea cu rom sau cognac, cremă de mascarpone, lichior sau jeleuri colorate.
Tortul bine însiropat se decorează în fel și chip, cu frișcă sau smântână grasă bătută bine, ciocolată rasă, fructe confiate, bobițe de afine, mure sau zmeură… Apoi se lasă câteva ceasuri bune la rece pentru ca mirodeniile și aromele să se întrepătrundă iar întregul desert să se așeze ca la mesele regale.
Charlotte Malakoff – o curtezană de la Curtea țarilor
O charlotte prețuită peste timp și care ne vine de la Curtea țarilor este cea cu pere trase în ciocolată, o alta este cea cu mere în sauce de caramel, după cum și cea purtând numele unei faimoase curtezane rusoaice din prima parte a veacului al XIX-lea – Charlotte Malakoff – cu „armătură” de limbi de pisică și umplutură de soufflé de smântână bătută și răsfățată cu zahăr brun, liqueur și fulgi de migdale, decorată apoi cu fragi sau căpșune trase în ciocolată.
Bibliografie :
Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Ed. Meronia, Bucuresti, 2009 ;
Comentarii recente