24-26 aprilie 2024, hotelul Hanaasari/Hanaholmen, Espoo, Finlanda
La câteva luni după fabuloasa călătorie în Laponia, mai sus de Cercul Polar, sunt de data aceasta la câțiva kilometri de Helsinki, în parcul național Nuuksio, pe malul Mării Baltice.
Când ies din metrou la stația Koivusaari, peisajul îmi taie răsuflarea. Scările rulante de la metrou mă scot direct pe malul mării, într-un port de plăcere, cred.
Din primele secunde la suprafață îmi amintesc că gerul îmi amorțește pielea feței și că sclipirea soarelui pe zăpadă mă face să strâng din ochi. Câteva vapoare sunt la ponton, niște voaliere plutesc în depărtare. Mă aflu de fapt în parcul natural Nuuksio, la 10 minute cu metroul de centrul Helsinki-ului.
O natură pură pe care finlandezii o iubesc și o păstrează și cu care se simt în conexiune.
Merg pe malul mării până la hotel și mă opresc la fiecare două minute să fac fotografii, așa că un drum care mi-ar fi luat zece minute îl fac în jumătate de oră. Îmi amintesc suprafața apei sclipitoare în soare, păsările care se simt în largul lor oriunde, copacii acoperiți de zăpada de ieri, crenguțele verzi ale unor pini printre ramuri uscate, frăguțele de la câțiva pași de mare. Miroase a mușchi umed, a reavăn și a sare. Și e liniște.
Mă apropii de hotelul Hanasaari și arhitectura modernă îmi amintește de Parlamentul Sami de la Inari, un amestec de artă nordică și natură.
Dupa formalitățile de cazare, merg la cafeneaua hotelului și îmi comand o cafea și o tartă cu fulgi de migdale. În mai puțin de o oră începe seminarul. De la măsuța mea, pe fereastra cât peretele, văd copacii ca niște creioane cu vârful în sus, petece de zăpadă rămasă după ninsoarea de ieri și arhipelagul pe care plutesc sloiuri de gheață.
Pe holul hotelului, un du-te vino, participanții își lasă hainele sau bagajele la vestiar, se cazează. Un babel de limbi. În holul principal și pe culoare, o mini-expozitie de tablouri ale unor pictori finlandezi. Hotelul este mare și se pare că este folosit pentru expozitii si conferințe. În același timp cu seminarul eTwinning are loc o conferință despre optică medicală.
Camera mea are vedere înspre arhipelag. Mesteceni cu trunchiurile albe, drepte ca niște creioane, peisajul tăiat în felii albastre-aurii de lamelele jaluzelelor, voaliere care se pregătesc pentru Vappu.
Pe 1 Mai finlandezii sărbătoresc sosirea primăverii sau Vappu / Valborg, în finlandeza și suedeză.
1 Mai în Finlanda este un carnaval colorat, iar eu nu voi mai fi aici.
Peste doar cateva zile, oamenii vor inunda piețele, străzile și parcurile cu vedere la mare. Carnaval, muzică, prăjituri și băuturi locale. Va mirosi a tippaleipä, un fel de gogoașă în formă de cuib de pasăre, și a munkki, o prăjitură cu dulceață și zahăr pudră.
Mă uit din nou pe fereastra cu vedere spre arhipelag. Din când în când, cineva se plimbă pe malul mării. Mai sunt câteva minute până începe seminarul. Am timp să îmi termin cafeaua. Adun cu degetele câțiva fulgi de migdale de pe farfurie. Nu vreau să întârzii.
În după-amiaza primei zile descopăr împreună cu profesori din Islanda și Danemarca parcul hotelului. Un parc-expoziție în natură: sculpturi ale unor artiști nordici, oglinzi imense care reflectă in profunzime arhipelagul, pădurea și culorile de primăvară finlandeză înzăpezită. Mă opresc din când în când și mă bucur de natură și de artă.
În timpul seminarului, am ocazia să cunosc profesori pasionați și pasionanți din Finlanda, Suedia, Germania, Norvegia, Danemarca, Belgia, Luxemburg și Islanda, să asist la conferințe interesante și pline de sens, să particip la ateliere. Încep un proiect eTwinning cu o profesoară din Suedia, proiect care se anunță deja foarte promițător.
Înainte de cina la micul restaurant cu specific finlandez din fata Catedralei Luterane, ne oprim la Sky Room, un bar la etajul 16 al hotelului Clarion.
Plouă și se înserează la Helsinki. Trotuarele strălucesc în lumina farurilor. La ora 17, barul este animat și îmi atrage atenția felul în care sunt îmbrăcate femeile: simplu, elegant, nimic exagerat în ținuta lor. Sunt naturale și relaxate. Chiar dacă barul este plin, se aude doar zumzetul conversațiilor cu voce joasă. Îmi dau seama ce mi se pare diferit. Nu se aude muzică. Și este foarte bine așa. În România și chiar și în Belgia ar fi trebuit să vorbim tare ca să acoperim muzica.
Ne așezăm la o măsuță rotundă chiar în fața ferestrelor mari și avem o vedere panoramică asupra Helsinki-ului și Mării Baltice. Portul, bulevardele largi, mașinile, tramvaiele, vapoarele, pietonii. La fiecare bloc de locuințe, o saună. Totul mi se pare ireal.
Între 24 și 26 aprilie am participat din partea Federației Wallonie-Bruxelles la un seminarul „eTwinning for anti-racist educators”, care a avut loc în Finlada,
la Espoo.
Comentarii recente