La ferma islandeză Efsti Datur
Cu o seară înainte ajunsesem la Hostelul Efsti Datur. În mijlocul unui câmp, nu departe de un izvor termal, am descoperit o fermă cu acoperișul argintiu si zidurile verzi care contrastau cu griul mină de creion al rocilor vulcanice.
Ferma fusese transformată în hotel și am avut ocazia acolo să cunoaștem o părticică din viața autentică a unei fermei islandeze.
Zidul între restaurantul-cafenea și grajdul de vaci fusese înlocuit cu un geam uriaș din material vitrat. Era scris pe un afiș : « Puteți să vă uitați la vaci și viței în timp ce consumați produsele noastre locale”.
La restaurantul lor, carnea și produsele lactate erau de la fermă iar legumele erau aduse de la fermele din jur. Aveau și o făbricuță de înghețată. Tot la Efsti Datur am băut la micul-dejun un fel de zer, numit whey, considerat o delicatesă islandeză, cu un gust plăcut, ușor acidulat.
Prima parte a zilei mi-am petrecut-o în cafeneaua hostelului. Așezată la o masă în restaurant, vedeam prin geamul uriaș văcuțele și vițeii fermei; dacă mă uitam în dreapta vedeam pe fereastră peisajul vulcanic acoperit cu mușchi verde, iar pe peretele din spate erau agățate fotografii înrămate care, puse una lânga alta, erau o peliculă ce spunea povestea familiei și a fermei.
În cafeneaua – salon decorul amintea de o scenă de film vintage: fotolii adânci, căptușite cu velur roșu, cu brațe înguste din lemn, lampadare cu abajururi mici care reflectau o lumină portocalie, tamizată, măsuțe rotunde pe care abia încăpeau ceașca de cafea și jurnalul de călătorie.
La Silfra, între plăcile tectonice
În ziua aceea l-am invidiat pe D. A plecat să facă scufundări la Silfra, în fisura ce separă plăcile tectonice nord-americană și euro-asiatică. Fisura Silfra se află într-un lac natural din parcul Thingvellir, la care duc cărări ce traversează ferme abandonate.
Câteva ore mai târziu, când s-a întors, mi-a spus: „acolo, în adâncuri, între plăcile tectonice, apa este atât de rece încât nu crește nimic. Îmi amorțiseră buzele de frig, dar am plutit între cele două continente și am văzut dorsala atlantică de la suprafața apei”.
Pe Cercul de Aur
După amiază ne-am continuat călătoria pe Cercul de Aur (Golden Ring) care este cea mai populară rută din Islanda și se se întinde pe aproximativ 300 de kilometri în sud.
Pe tărâmul gheizerelor
Ne-am oprit mai întâi în Valea Haukadalur unde ne-a întâmpinat o întindere aburindă, cu zone de izvoare termale care bolborosesc, fumarole și gheizere. Am simțit acolo, la propriu, energia Pământului.
Valea Haukadalur apare menționată în scrierile istorice încă din anul 1294, fiind semnalat faptul că gheizerele de aici au fost activate în urma unui cutremur.
Ne aflam pe tărâmul faimosului Geysir – cel care a dat numele gheizerelor, însă acesta erupe foarte rar, fiind într-o fază inactivă.
L-am vazut însă în acțiune pe Strokkur, un gheizer mai mic dar foarte activ. Gheizerul Strokkur erupe frecvent, la fiecare 10-15 minute, și aruncă apa până la 40 de metri înălțime. Apa împroșcată din măruntaiele pământului este foarte fierbinte, astfel că zona este delimitată și este recomandată păstrarea unei distanțe considerabile și, totodată, observarea direcției din care bate vântul.
Am făcut o oprire cât să bem o cafea la magazinul-restaurant-cafenea de lângă gheizere. Am fost surprinsă să aud vorbindu-se în română; câțiva tineri din Ardeal, după cum mi-am dat seama după accent, lucrau la magazinul de haine.
Islanda acceptă emigranți, aceștia sunt în general din Țările Baltice, Polonia, Rusia și sunt în general rezistenți la vremea foarte rece. Emigranții lucrează în sectoarele secundar și terțiar, partea de management fiind asigurată întotdeauna de islandezi.
Gullfoss – Cascada de Aur a Islandei. Și o poveste…
Următoarea oprire pe Cercul de Aur a fost la Gullfoss – Cascada de Aur a Islandei.
Gullfoss, (în traducere Cascada de Aur: gull – aur, foss – cascadă) s-a format pe râul Hvita, alimentat de unul dintre cei mai mari ghețari din Islanda.
Gullfoss nu este doar cea mai faimoasă cascadă din Islanda, ci și una dintre cele mai izbitoare și surprinzătoare datorită cascadei sale duble, una de 11 metri și o alta de 21 de metri. Cele două cascade sunt sculptate în lavă bazaltica și au un debit de 109 metri cubi de apă pe secundă.
Am ales să vedem cascada mergând pe o alee alunecoasă ce șerpuiește de-a lungul apei până în punctele în care am simțit cum ne stropește apa direct în față.
Unii spun că numele cascadei, Gullfoss – cascada de aur, se datorează luminii aurii pe care apele sale o reflectă la apus. Eu cred că se numește cascada de aur pentru curcubeul care se formează atunci când lumina soarelui trece prin particulele de apă suspendate în aer.
Înainte de 1875 era aproape imposibil de ajuns la Gulfoss. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Sigrídur Tómasdóttir a construit prima potecă care ducea la cascadă, făcând astfel posibil ca toată lumea să se bucure de Gullfoss.
Nu vând, prietene!
Povestea cascadei mai spune că după sosirea turiștilor în Gullfoss, peisajul său maiestuos și fluxul enorm au devenit foarte populare în Islanda. Un grup de investitori străini a decis să construiască un baraj hidroelectric în cascade în anii 1920 și astfel să poată profita de forța naturii pentru a genera energie și electricitate. În semn de protest, Sígridur Tómasdóttir a decis să meargă desculță de la Gullfoss la Reykjavik, amenințând de asemenea că se va sinucide în cascadă dacă proiectul va continua. Barajul nu a fost construit niciodată iar în amintirea gestului ei, Sígridur a fost numită prima ecologistă a Islandei.
Secret Lagoon
Am încheiat a patra zi din călătoria islandeza la Secret Lagoon, cea mai veche lagună-piscina din Islanda.
Așezată în zona geotermală de lângă Flúðir, Secret Lagoon este o piscină naturală, alimentată cu apă caldă, chiar fierbinte pe alocuri (temperatura ajungând la 100°C), provenită de la trei izvoare termale. Apa din piscină, bogată în sulf, curge continuu și durează doar 24 de ore până la înlocuirea sa completă.
O alee șerpuiește în jurul lagunei așa că am putut vedea zecile de mici izvoare cu apă clocotită ieșind din pământ.
Către seară ne-am întors la Efsti Datur – hotelul-fermă; era ultima noastră seară acolo, așa că am petrecut-o la restaurantul original unde am mâncat un steak care ni s-a părut plin de gust, am băut bere islandeză și ne-am uitat pe geamul imens la văcuțe și viței.
Călătoria noastră în Islanda era abia la început și credeam că am văzut ce era mai frumos. Ne înșelam.
(va urma)
1 comment
Ce bucurie că am găsit ceva atât de plăcut de lecturat într-o duminică dimineața! Mulțumesc, Oana!