Belgian Jazz Festival, prima ediție, aprilie 2024
S-a nimerit să fie 6 aprilie o zi caldă, de primăvară bruxeleză, cu cireși japonezi pe aleile din fața caselor cu fațade art-nouveau și arabescuri din fier forjat la balcoane, cu magnolii încă în floare prin grădinile de un verde crud. Bate un vânticel cald și aduce din când în când până în stradă petale de sakura și de magnolie. Am bilete la prima ediție a festivalului de jazz belgian, în Théâtre du Vaudeville din Galeriile Regale Saint-Hubert.
***
Într-o dimineață luminoasă din anul 1836, lui Cluysenaar, arhitect născut în Țările de Jos, îi vine ideea să construiască la Bruxelles o galerie acoperită, de peste 200 de metri lungime, între Rue du Marché aux Herbes și Rue Montagne aux Herbes Potagères. Cluysenaer își imaginase ceva mai mult decât un complex comercial. A vrut să creeze un microcosmos urban, un oraș în oraș, așa că în cadrul galeriilor au fost construite și două teatre: Théâtre des Galeries și Théâtre du Vaudeville.
***
Intru în Galeriile cu tavanul lor de sticlă, inundate de lumină, și urmăresc cu privirea un grup de turiști asiatici. Aproape toți poartă ochelari rotunzi, cu rame fine, aurii. Unii poartă și mască. Ecranele telefoanelor sofisticate trec repede de la stânga la dreapta galeriilor, de la ciocolaterii renumite la buticuri de lux unde se vând mănuși italiene, lungi, din piele fină (mereu am vrut să am o pereche de mănuși lungi până deasupra cotului), dantelă de Bruges sau poșete Delvaux, de la cafenele la restaurante gastronomice. Pierd din ochi grupul de asiatici. Intră în ciocolateria lui Neuhaus și ies după câteva minute cu pungi colorate în care se văd cutiile cu praline.
***
Jean Neuhaus a fost un apoticar elvețian și în 1857 el deschide o farmacie în Galeriile Regale Saint-Hubert. Elvețianul vindea acolo nu numai medicamente ci și tot felul de dulciuri farmaceutice: bomboane de tuse, tablete de ciocolată amară, bomboane cu miere pentru durerea de gât, sau lemn-dulce pentru durerea de stomac. Mulți ani mai târziu, în 1912, nepotul său, care purta tot numele de Jean Neuhaus, perfecționează principiul acestor dulciuri farmaceutice, umplându-le cu ciocolată.
***
Mai am timp până începe concertul așa că intru în Tropismes, librăria instalată în «Blue Note», renumita sală de jazz belgian și internațional. Mă pierd câteva minute printre etajerele cu cărți, printre coloane și pe sub plafonul cu stucaturi splendide. Ies din librărie. De data asta rezist tentației și nu îmi cumpăr cărți,
Ajung la intrarea în Théâtre du Vaudeville. Mă opresc fiindcă îmi atrag atenția jumătățile de ferestre de deasupra ușii și aerul vintage al inscripției cu litere de un albastru spălăcit. Merg în foyer și remarc solul cu marcheterie art-déco și peretele curbat acoperit cu oglinzi. Scara care urcă la primul etaj, de unde ajungi la balcon, este art-nouveau, recunosc arabescurile din fier forjat.
***
Pe la 1837, Cluysenaar imaginase pe locul acestui teatru o piață de flori acoperită. După 1884 sala este transformată în sală de spectacole, numită chiar Théâtre du Vaudevile, dar vechile coloane de fontă de la piața de flori rămân integrate în sală.
***
Sala este insolită : plafonul în formă de cupolă este susținut de patru cariatide cu alură exotică iar decorul și motivele îmi amintesc de teatrele de inspirație italiană. Aștept să înceapă concertul, sala este plină pe jumătate : multe cupluri între două vârste și puțin tineret. Mă uit în jur și mă seduce jocul de lumini. Lămpile își îndreaptă culorile pe scenă în fascicule mov sau roșii. Îmi plac lojele cu stucaturi aurii, balcoanele, scaunele pe care le intuiesc învelite în catifea roșie.
Concertul începe cu Bart Defoort and Victor Da Costa Quartet. Saxofonul, contrabasul, chitara și bateria creează atmosfera “Hard-Bop” a anilor 50-60 și aduc chiar un pic de nostalgie. Un stil fluid și melodic. În întuneric, unele cupluri, mai în vârstă, zâmbesc și se țin de mână.
La pauză cobor în foyer și îmi comand un pahar de șampanie și o farfurioară cu brânzeturi și boabe de struguri. Îmi vine în minte cuvântul rafinament. A doua parte a concertului o văd de la balcon și am o vedere plonjantă asupra sălii. Pe scenă, cvartetul Lorenzo di Maio : un pian acustic, orgă, chitară și baterie mă iau de mână și mă duc într-o călătorie eclectică. Mă învăluie sunetul eletronic, claritatea pianului. Căldura sunetelor analogice îmbracă jocul chitarei, când pure, când saturate. Un patchwork muzical, natural și sofisticat, diafan și puteric în același timp.
Ultimul grup pe scenă este Chorazz. Inedit. Un sunet original. Choro, stil muzical brazilian urban, și Jazz. Ascult cavaquinho, micul instrument brazilian, percuțiile, trompeta și chitara. Ritmuri diferite, dar care vin dintr-un trecut comun și sună atât de natural împreună.
După ce se termina concertul, petrecerea continuă câteva zeci de minute în foyer, unii își comandă vin, alții șampanie, ambianta este destinsa în Théâtre du Vaudeville. Joie de vivre și dolce fără niente, oameni care știu sa profite cu eleganță de clipa prezentă. Mi-au rămas în amintire ritmurile saxofonului și suntele clare ale pianului.
Ies din teatru, mă îndrept spre ieșirea din Galerii iar afară, cumva, nu știu cum, magia jazzului și a culorilor se rupe. Multă lume, zgomotul piețelor și al străzilor, mirosuri de cartofi prăjiți prea tare, de zahăr ars și gofre, de gunoaie încălzite de soarele de aprilie.
Păstrez magia jazzului în minte și merg acasă.
Comentarii recente