Indigo la Jäniskoski
A treia zi la Cercul Polar
Fără lumina zilei sunt complet debusolată. În Inari nu mai știu când este noapte sau zi. Stau trează, citesc până spre dimineață sau caut pe cer aurore boreale, și, spre ora 4:00 cad într-un somn adânc. O lumină gri, cețoasă, lipsită de strălucire, reușește să se mențină până în jur de ora 1:00 după-amiază, după care se scurge cu repeziciune, așa cum observasem în prima zi, lăsând locul unui întuneric ca cerneala.
Mă trezesc brusc, cu gândul că nu trebuie să întârzii la micul-dejun. Workshop-urile încep la ora 9:00 iar organizatorii finlandezi, de fapt Sámi, sunt foarte serioși în legătură cu respectarea orarului. Atelierele de astăzi sunt despre multilingvism și vorbesc cu oameni interesanți, profesori, formatori, cercetători și specialiști preocupați de probleme legate de predarea limbilor minoritare. Vin din țări care gestionează multilingvismul și multiculturalitatea și am ocazia să aflu mai multe despre sistemul școlar din Islanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Luxemburg, Malta, Polonia sau Irlanda și cum sunt predate acolo limbile minoritare.
După-amiază, lumina devine indigo și mergem la plimbare prin pădurea arctică. Se simt -20 de grade, dar nu mi-e frig, sunt îmbrăcată cu haine groase și mi-am acoperit fața. Ne îndreptăm spre un loc numit Jäniskoski. Nu știu ce voi găsi acolo, organizatorii nu ne-au spus prea multe. Merg aproape doi kilometri prin pădure. Peisajul este magic, copacii sunt complet acoperiți de o zăpadă care mi se pare albastră în lumina după-amiezii polare. Abia mi se aud pașii pe zăpadă. Mă opresc din când în când și atunci liniștea e completă. Mă surprinde că nu toți din grup sunt impresionați de peisaj. Traversez un pod suspendat care se mișcă la fiecare pas și râul mi se pare amenințător. Podul dă în fața unei cabane tipic lapone unde arde un foc. Organizatorii au pregătit pentru noi cafea fierbinte în ceșcute de lemn și plăcintă cu fructe de pădure. Cei mai mulți colegi din grup au intrat în cabană și s-au așezat în jurul focului. Cu ceșcuța de cafea în mână, rămân afară și mă uit în jur. Lumina dispare din ce în ce mai repede și organizatorii ne fac semn să ne întoarcem. Traversăm podul, unul câte unul, și mergem repede ca să nu ne prindă întunericul în pădure.
După-amiază merg la Centrul de Studii Sámi din Inari. Când ajung acolo nu este nici măcar ora patru, dar afară este întuneric complet. Intru într-un fel de iglu uriaș, dar nu din gheață, ci din lemn. După plimbarea prin pădurea arctică, mă bucur de căldura de la șemineul din mijlocul sălii. Aflu că Centrul de Studii Sámi din Inari organizează cursuri de limbă Sámi pentru adulții din regiune. Cursurile au caracter nonformal, cunoștințele de limbă Sámi se transmit prin activități de organizare a evenimentelor din comunitate, în timpul unor ateliere de handcraft sau la cafea. Uneori vin și copii la orele de limbă Sámi. Sunt mulți copii care își doresc sa învețe Sámi ? Câți copii sunt?, întreb. Aici avem un grup uriaș, sunt opt copii, îmi răspunde directoarea centrului. Fraza îmi rămâne mult timp în minte. Opt copii înseamnă deci un grup uriaș…
Adorm iarăși spre dimineața, cu gândul că este ultima mea noapte aici și că poate zilele acestea sunt singurele pe care le trăiesc aproape de Polul Nord. Îmi fac deja planuri să mă întorc, dar nu știu cât de realiste sunt.
Jurnal de la Cercul Polar a apărut cu titlul Lumini, întuneric, cuvinte și vise în pădurea arctică în primul număr din 2024 al revistei HYPERION.
(va urma)
Comentarii recente