Recenzie. „Confiteor” de Jaume Cabré

„Și, cu mâna liberă, s-a lovit peste piept și a zis confiteor, Domine. Confiteor mea culpa.” (Fratele Miquel, p. 76)

Ce este „Confiteor”?

„Confiteor” este povestea unei viori excepționale.

„Confiteor” este o experiență de scris care preia și dezvoltă la infinit scrisul faulknerian.

„Confiteor” este un roman filozofic despre istoria răului și neputința culturii împotriva fanatismelor obscure care punctează Istoria.

„Confiteor” este povestea unei iubiri imposibile.

„Confiteor” este un roman care amestecă realitatea și ficțiunea cu pricepere diabolică.

„Confiteor”este o experiență de lectură solicitantă, deranjantă, fascinantă, obositoare, plină de bucurie…

„Confiteor”este povestea prieteniei.

„Confiteor” este povestea iubirilor obsesive, a pasiunilor, a colecțiilor.

„Confiteor”este istoria lumii pentru că acest roman ne vorbește despre estetică, frumusețe, căutarea perfecțiunii dar și a binelui și a răului, despre războaie, religii, groază și ură.

Adrià Ardèvol y Bosch

Intriga principală a cărții se învârte în jurul confesiunilor unui bărbat a cărui memorie este atinsă de Alzeimer, Adrià Ardèvol y Bosch. Confesiunile sale permit cititorului să-i urmăreasca istoria familiei, prinsă în istoria europeană. De la Barcelona anilor 1950 la Inchiziție, la dictatura spaniolă și Germania nazistă, de la Anvers la Vatican, viețile și destinele se întâlnesc pentru a converge spre Auschwitz-Birkenau.

Urmărim itinerariul unui băiețel solitar și strălucit, depozitar al speranțelor de familie și al secretelor grele moștenite în același timp cu anticariatul. În Barcelona anilor 1950, Adrià crește într-un apartament vast, intunecat, între un tată care dorea să-l facă un umanist poliglot și o mamă care l-a destinat unei cariere de violonist virtuoz.

Strălucit, solitar și docil, băiatul încearcă din răsputeri să satisfacă ambițiile excesive până în ziua în care întrezărește proveniența îndoielnică a averii familiei.

Cea mai rară piesă din anticariat, o vioară de excepție, un Storioni, este ghidul cititorului în labirintul acestor aproape 800 de pagini. O vioară de o valoare inestimabilă, o lucrare excepțională a lui Laurenzo Storioni, un tânăr lutier din Cremona. O vioară care de la origine va cunoaște și va provoca povești pline de sunet și furie, și, uneori, și de muzică.

O jumătate de secol mai târziu, chiar înainte ca memoria sa să-l abandoneze, Adrià încearcă să modeleze istoria familiei. O vioară excepțională, o medalie și față de masă murdară constituie emblemele tragice. De fapt, revelația progresivă recaptează istoria fatală europeană și își afundă rădăcinile în izvoarele răului.

Alzheimer

În anii care au urmat morții brutale și inexplicabile a tatălui, Adrià va descoperi treptat poveștile care au adus vioara Storioni în seiful familiei, dezvăluind o istorie tulbure.

Târziu în viață, atins de Alzheimer, Adrià va scrie toate acestea. Boala deconstruiește constant povestea, sare dintr-un loc în altul, de la un secol la altul, de la o situație la alta (ca povestea lui Benji în” Zgomotul și furia” a lui Faulkner), îmbină personajele… De la Inchiziție la Auschwitz Birkenau, de la mănăstirea San Pere de Burgal la Barcelona prin Cremona, Olanda, Tübingen… ceva continuă sau se repetă, ineluctabil.

Această poveste a răului de-a lungul secolelor, în numele idealurilor purității sau în numele muzicii, dar mai ales motivată de setea de stăpânire și dominare, este și povestea unei curse împotriva bolii, împotriva a ceea ce estompează și încurcă sensul lucrurilor, explodând adevărul într-o multitudine de fragmente de neînțeles.

Incredibil joc de povestire care găsește dublu sens: atât prin boala Alzheimer care roade și abuzează gândurile naratorului cât și, paradoxal, tocmai prin această „împletire” de povești, ne conduce (și ne „forțează”) la o reflecție asupra lumii.

Și, încetul cu încetul, cu fiecare pagină întoarsă, informațiile se potrivesc ca piesele unui puzzle, în timp ce gândurile lui Adrià, sub formă de „mărturisiri”, devin mai neclare și mai încurcate.

Construcția narativă

Confiteor sfidează legile narațiunii pentru a ordona un haos magistral și a umple cu muzică o catedrală profană. Sara, femeia iubită, este destinatarul acestei imense povești transmise de Bernat. Prezenta Sarei luminează până în momentul în care memoria este anihilata.                                                                     

Cititorul imbratiseaza itinerariul unui copil fără iubire, apoi suferința unui adult fără zeu, luptându-se cu Răul suveran care, de-a lungul secolelor, depune în fiecare posibilitatea inumanului.

Jaume Cabré scrie despre rău, moarte și vinovăție. Pentru a face acest lucru, el va folosi o tehnică ce nu este ușor de urmărit sau de înțeles : narațiunea de tip interlocking puzzle, folosită prima dată de William Faulkner. Desigur, nu este ușor de abordat acest roman în primele pagini. Cititorul trebuie să accepte că un paragraf, și chiar și o propoziție uneori, se termină la un alt moment și cu personaje diferite decât cele de la început. Acest lucru este neobișnuit, evident inconfortabil; apoi, desigur, cititorul se obișnuiește cu această structură plutitoare.

Cu siguranță este nevoie de timp pentru a te adapta la Confiteor

Complicitatea se instalează repede odată ce înțelegi cu cine ai de-a face: un narator nebun, genial sau talentat, capabil în aceeași propoziție să vorbească despre sine, Adrià, la persoana I și la persoana a III-a, totul prin suprapunerea mai multor straturi ale trecutului.

Naratorul își respectă însă cititorul, are încredere în el, îl măgulește invitându-l să-l urmeze în meandrele întortocheate ale memoriei sale astăzi aproape eșuate.

Cititorul este imediat înghițit de acest vârtej narativ. Personajele, fie ele reale sau imaginare, abundă. Poveștile se succed și se potrivesc. Obiectele au o viață, și sunt adesea figuri de tranziție în timp, cu o vioară în rol principal, prima realizată de Storioni, a cărui epopee nebună va servi drept garanție, fir comun în acest vârtej romantic.

Dar, pe măsură ce recunoaștem personajele, le însoțim, ne agățăm de ele ca de un fir al Ariadnei și mergem încet prin labirintul memoriei lui Adrià. Febrili, hipnotizați, avansăm în povestea acestui băiat devenit bărbat, inteligent, intelectual, solitar, marcat de părinți intransigenți și îndepărtați.

Întâlnirea lui Adria cu Coșeriu, profesor la Tubingen

„Eram concentrat pe ciocnirea cu Coșeriu, idolul meu, care îl demola pe Chomsky, idolul meu, fără să-l amintească, curios, pe Bloomfield:” (p. 376-378).

„A fost amuzant, căci Coșeriu vorbea în română și Ardevol îi răspundea în catalană, continuând provocarea reciprocă pe care o inițiaseră în a treia zi de curs…A fost amuzant pentru că s-au înțeles perfect vorbind fiecare în limba lui. A fost amuzant, pentru că și-au imaginat amândoi cursul ținut de un profesor ca pe un fel de cina cea de taină din Santa Maria delle Grazie… „(p. 376-378)

Jaume Cabré, Confiteor, Editura Pandora M, București, 2021, colecția Anansi. World Fiction, traducere din limba catalană și note de Jana Balacciu Matei, 863 p.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.