Sfârșit de octombrie, amiază, nordul Portugaliei, Braga
Menuet
Traversez iar parcul din fața hotelului, cel cu agave uriașe și cactuși cât o minge, fac stânga și trec pe lângă livada de portocali. O văzusem și ieri dar nu m-am oprit. Frunzele cerate sunt acoperite de ploaia de mai devreme și ramurile sunt grele de fructe. Doar întinzi mâna și poți sa culegi o portocală. Așa cum faci cu un măr sau cu o prună în livada din spatele casei de la țară, din România.
Mă depășesc grupuri de adolescenți și trag cu urechea fiindcă mi se pare că vorbesc în română. Or fi mulți români in partea asta a Portugaliei ? În Bruxelles aud română la fiecare pas. Merg câteva minute alături de adolescenți nonșalanți, unii cu căștile în urechi și îmi dau seama că este doar o impresie. Din cauza lui ă și a lui ș. Nu vorbesc în română, ci în portugheză.
Mă opresc în fața Casei Rolão, pe care un negustor de mătăsuri a construit-o în stil baroc prin secolul al XVIII-lea. Am venit aici pentru librăria-cafenea. Centésima Página. Mă seduce numele. Asta este frumusețea limbii portugheze : o jumătate o înțelegi, cealaltă jumătate ți-o imaginezi.
Împing ușa grea, cu mâner de fier forjat, frumos lucrat și intru într-un salon întunecat, cu dale mari, strălucitoare. Văd bine doar cărțile expuse în fața ferestrei dinspre trotuar. Am un sentiment straniu, trec printr-un labirint de încăperi sumbre, unde cărțile sunt așezate în ordine alfabetică, după numele autorilor, pe etajere până aproape de tavan și la care ajungi doar dacă te urci pe o scară de lemn. Este puțină lumină și nu văd bine titlurile de pe etajerele de sus așa că mă uit doar la cele de la înălțimea mea. Mă opresc în fața rafturilor cu Pessoa și Saramago, iau de pe raft un volum de versuri și Historiá de cerco de Lisboa. Ce coincidență, îmi zic, Istoria asediului o am la mine, în română.
Cafeneaua din librărie însă compensează lipsa de lumină și de aer. Deși mică și îngustă, cu mesele instalate pe culoar, cafeneaua se deschide spre o grădină intimă, cu palmieri pitici, portocali și tufe de hortensia. Ușa care dă în grădină este închisă și văd că o pisică, probabil pisica librăriei, încearcă să intre. Merg să îi dau drumul și se strecoară înăuntru. Sare pe raftul cu literatură pentru copii și benzi desenate și începe să toarcă. Sigur e pisica librăriei. Are locurile ei preferate.
Îmi iau o cafea cu gust de scorțișoară și răsfoiesc în liniște Pessoa. Miroase a cafea și a lemn ud. Ajung până la mine, de la școala de muzică de alături, notele unui pian. Curând, cineva de la aceeași școală de muzică începe să chinuie un trombon. Plătesc cafeaua și volumul cu poezii de Pessoa și ies din librărie. Plouă tare și scot din geantă o umbrelă albastră, cumpărată asta-vară de la Iași. Nu-mi place ploaia, nu-mi plac umbrelele și nici pelerinele de ploaie. De când am ajuns la Braga plouă zilnic și încep să ma obișnuiesc. Imi zic că nu e vreme ideală de plimbare așa că mă adăpostesc în cafeneaua de pe strada principală. Îmi comand un pastel de nata, mă așez la o masă mică și de data asta mă uit la oameni.
The diary was written during the mobility Learning Teaching Training Activities in Braga, Portugal (23/10/2023 – 26/10/2023). The mobility is part of the Erasmus+ Strategic Partnership Project „Codes of Culture Heritage” 2022-1-RO01-KA220-SCH000085067.
(va urma)
Comentarii recente