La sfârșitul verii lui 2019 am făcut o călătorie mai lungă în Islanda. Am închiriat o mașină de la aeroportul Keflavik, un Mitsubishi 4×4, adaptat reliefului de lavă și ghețari al insulei și asigurat împotriva pietrelor ce pot fi proiectate de o erupție vulcanică. By the way, îl numisem The Tank și ne-a salvat din multe peripeții. Cu un roadbook conceput sur mesure de o agenție de voiaj din Anvers (North&Away, specializată în călătorii în țările nordice), am făcut turul Islandei în 15 zile.
Știam despre Islanda că are peisaje spectaculoase, că dacă mergi acolo te oprești la fiecare 100 de metri să faci fotografii (așa e!), știam că este țara vulcanilor, a ghețarilor, a gheizerelor și a câmpurilor nesfârșite de lavă. Și a aurorei boreale. Mai știam că este o ţară cu populaţie de 330.000 de locuitori, că două treimi din aceştia stau în Reykjavik şi în zona metropolitană. Citisem că Islanda se situează pe dorsala medio-atlantică ce separă plăcile tectonice euro-asiatică și nord-americană și că fisura dintre plăcile tectonice este vizibilă la Tingvellir.
Dar ceea ce am văzut acolo în cele 15 zile nu s-a comparat cu ceea ce știam.
Ziua 1
Bruxelles – Keflavik
Am plecat din Bruxelles unde, anormal pentru Belgia, în ziua aceea erau peste 30º, un hitte golf cum numesc flamanzii vremea caniculară, care dura deja de mai mult de o săptămână, eram îmbrăcați aproape ca de plajă. Zborul cu Islandair între Bruxelles și Keflavik a durat 3 ore; Islanda are un decalaj orar de două ore față de Belgia. Când am ieșit din aeroport, la Keflavik, am avut un șoc termic pentru că se simțeau 6º și bătea foarte tare vântul. Am înțeles imediat avertismentul lipit pe portiera Tank-ului: „Please support the door while opening in high winds! Dammage may occurs if doors are blowen open in high winds speed„.
Keflavik – Borganes
Prima noastră destinație era Borganes, un mic orășel în partea de vest a insulei, la marginea unui fiord – Borgarfjörður. Pe deasupra fiordului trece un pod de 520 m, al doilea cel mai lung pod din Islanda ca lungime. Îmi amintesc că l-am traversat spre seară când am ajuns la Borganes. Am vrut să mâncăm ceva înainte de a merge la hostelul în care am dormit doua nopți, dar nu mai știu de ce totul era închis, în final ne-am cumpărat niște sandvișuri de la benzinăria din Borganes.
Pe drumul de la aeroportul Keflavik spre Borganes se conturau deja peisajele vulcanice și am început să am impresia, pe care am păstrat-o toată călătoria, că mă aflam pe o planetă nelocuită. Din primele ore în Islanda îmi mai amintesc rocile vulcanice, contrastul de culori, albastrul de cerneală al fiordului, verdele unui mușchi foarte fin, griul mină de creion al pietrelor, auriul unei raze rătăcite și caleidoscopul curcubeielor.
Nu cresc copaci
Știu că m-a șocat faptul că nu vedeam copaci și nici vegetație. Apoi am aflat: cu excepția regiunii fiordurilor, în Islanda nu cresc copaci și, în general, nu crește vegetație. Un deșert ocupă platoul central și lanțurile muntoase și cuprinde ghețari, întinderi de roci vulcanice, terenuri cu o vegetație foarte rară (în general mușchi) și nisipuri (de cele mai multe ori nisip negru).
Am văzut undeva în regiunea fiordurilor, în mijlocul unei întinderi deșertice, UN copac. Era îngrădit. M-am întrebat pe toată durata călătoriei cum e să trăiești într-o țară unde nu cresc copaci, unde nu crește vegetație. Cum este să trăiești undeva unde oricând poate erupe un vulcan a cărui lavă distruge totul pe sute de km de jur-împrejur. Am văzut că islandezii își iubesc natura și o protejeaza prin orice mijloace. La fiecare pas, turiștii sunt îndemnați să-și adune gunoaiele și să le ia cu ei, să nu calce mușchiul (care are nevoie de zeci de ani pentru a se reface), să meargă doar pe locurile marcate, să nu miște pietrele, în general să nu lase urme…
Bjarg și Room Gaefa
Hostelul în care am dormit două nopți la Borganes se numea Bjarg. Era o pensiune mică și confortabilă, renovată dintr-o fermă veche, într-un loc frumos, lângă ocean, la marginea orașului Borgarnes. Îmi amintesc că mi s-a părut ciudat că am mâncat somon la micul-dejun.
Camerele hostelului aveau nume, a noastră se numea Room Gaefa și avea o poveste foarte simpatică. Camera purta numele oiței Gaefa, care, spune povestea, a trăit la acea fermă în anul 1974. Povestea mai spune că oița era foarte blândă și ascultătoare, mânca din mâna copiilor atunci când îi aduceau ceva bun. Gaefa a avut doi miei în fiecare an iar într-o vară a adoptat mielul unei alte oițe.
De ce este islandeza specială?
În principal din cauza poziției izolate a Islandei, islandeza a fost foarte puțin influențată de alte limbi, a rămas pură de la colonizare – acum mai bine de 1100 de ani. Islandeza se aseamănă cel mai mult cu vechea norvegiană care era vorbită în trecut în țările nordice.
Dacă franceza, de exemplu, este plină de împrumuturi din latină, germană și engleză, acest lucru nu se întâmplă și în islandeză. Deși, sub influența mijloacelor moderne de comunicare, în zilele noastre ne vine mai ușor să folosim împrumuturi și anglicisme, în Islanda există o opunere acerbă la acest fenomen. De îndată ce islandezii intră în contact cu ceva necunoscut, un comitet special vine rapid cu cuvântul lor. De exemplu cuvântul computer este în islandeză Tőlva, o combinație între tala – cifră și volva – văzător; cuvântul iPad este spjaldtőlva, o combinație între spjald – plat și tőlva – computer.
În Islanda, cetăţenii nu au nume de familie, se menţine încă sistemul arhaic nordic al numelor. Pentru un fiu se utilizează sufixul „son”, iar pentru o fiică „dottir”, adăugate la numele tatălui. Astfel, fiul tău nu îţi va moşteni numele de familie. Dacă te cheamă Gustaf, iar pe fiul tău Jon, el se va numi Jon Gustafsson, adică „fiul lui Gustaf”. Dacă ai şi o fiică, Kristin, ea se va numi Kristin Gustafdottir, adică „fiica lui Gustaf”. Atunci când alegi numele unui copil trebuie să alegi dintr-o listă aprobată de guvern.
(va urma)
Comentarii recente