Pe masa îmbelșugată și binecuvântată de armonii divine, stă cozonacul.
…Dintotdeauna cuceritor, cu stafide și cu mirodenii aduse de pe insule, răsfățat cu ape de portocale și zahăr de trestie și aromit cu păstăi de vanilie…
Pe tipsiile de argint, îmbie cârnații de casă, rumeniți, din carne tocată la satâr și usturoiată cu măsură, așișderea dichisită cu mirodenii. Alături, răsfăț boieresc, mușchiuleț de porc hrănit cu ghindă, învelit în pergament de costiță și foaie de lăptucă verde, întovărășit pe pat de cartofi copți și salată de varză albă cu morcov ras înmiresmată cu mirodenii.
COZONACUL
«Cozonac» este un cuvânt înregistrat abia în Dicționarul francez-român al lui Ponbriant, deci la sfârșitul secolului al XIX-lea. Etimologia sa nu este clară, probabil că are la bază grecescul kosonachi, un diminutiv de la kosona („păpușă”) datorită formei date uneori acestei prăjituri. Cozonac, ϰοσωνάϰι, înseamnă, așadar, la origine, „păpușică”.
CÂRNAȚII
Cuvântul „cârnat”, cu varianta populară „cârnaț” provine din latinescul carnaceus.
Carnaceus, la randul său, vine din carnis, caro (în latină, carne).
Lucrurile devin si mai surprinzatoare daca mergem pe urma acestui carnis (carne).
Carnis vine dintr-o rădăcină indo-europeană, și anume *sker ce înseamnă «a tăia, a decupa, a împărți».
Regăsim aceeași rădăcină în cuvintele latinești scorteus, care a dat cuvântul românesc « scoarță » și cortex « înveliș, scoarță »; aceeași rădăcină *sker o întâlnim, de exemplu, în verbul « decorticare » împrumutat sub forma „a decortica”.
SURSE:
Marius Sala, 101 cuvinte mostenite, imprumutate si create, Editura Humanitas, 2010, p. 146
Rudolf Schützeichel, Althochdeutsches Wörterbuch, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1989, 4e édition revue
Hugo Blanchet, Anouk Ferri, „Abécédaire illustré des mots voyageurs. Flâneries étymologiques”, Ed. Atelier Perrousseaux, France, 2021.
Comentarii recente