La turnul cel mare al Curții Vechi, orologiul cu un singur ac bătu rar de zece ori.
În ultima noapte a lui Undrea, în orașul deochiului și al blestemelor și al damblalelor, o lumină străvezie ca sticla vopsea cu albastru ferestrele. Era ceasul când nasc spaimele și se aud pași și voci stranii prin podurile caselor părăsite. Iar deasupra morilor de la răscruci de drumuri se căznesc sufletele de pe lumea cealaltă.
Cu un oftat subțire ca fumul de tutun suflat dintr-un ciubuc de lemn de iasomie, chipul Smaragdei se desprinse din rama geamlâcului cioplit cu iscusință în piatră.
Se întinse după miraza venețiană ce se afla la îndemână pe sofaua bătută în cioburi de malachit. Își cercetă cu luare-aminte și mulțumire pielea catifelie. În cununa grea de păr auriu, ca grâul copt, nu strălucea fir de argint, iar azi nici părere de creț nu asuprea obrazul frumos. Gura păstrase rumeneala rozelor, ochii nu-și lepădaseră privirea învăluitoare, oleacă cețoasă ca diminețile de cireșar, dar sub pleoapele sidefii ghiceai ispite satanicești.
” În prima zi a lui Gerar se fac șase luni de când Vintilescu îmi cercetează crivatul. Vreme îndestulată. Nădăjduiește degeaba sa priceapă taine hărăzite a rămâne nedeslușite fiindcă n-o să mă afle aici când acul ornicului o să ajungă la miezul nopții.”
Alături, pe un gheridon cu placă de onix, se afla un sipețel persan. Sub capacul de sticlă străluceau paianjeni de topaz, fluturi cu aripi picurate cu turcoaze, albine de chihlimbar, buburuze din rubelite, șopârle de smarald și un scarabeu din onix. Le adunase toate din prin locurile prin care rătăcise veacuri.
Afară se porniră muzicile. Ghicea veselie și gânduri otrăvite în cămările înalte, cu mese îngreunate de mâncare, în cuhniile cu bucate dibăcite și în iatacurile cu desfătări muierești.
Smaragda culese un fistic de pe tipsioara de argint și gustă din pocalul cu lichior dulce, din sâmburi de caise. Nu mai avea timp, începură să bată clopotele de prin turlele bisericilor
Înmuie pana în călimara izvodită într-o scoică de lapis-lazuli, geamănă cu nisiparnița și cu un zgâriat ca de gheară începu să culce literele, una câte una. Când ajunse la ultima slovă, puse pana alături. Timpul i se ispravise. Trebuia să plece. Cu mișcări molatice apucă sipețelul persan.
Intr-o fulgerare se ridică și ieși pe poarta care dădea în grădină cu salcâmi uscați de ger .
Ornicul din turn bătu de douăsprezece ori speriind cucuvelele care cuibăreau acolo de ani buni.
Vintilescu se apropie de casa Smaragdei și își lipi fața de geamlâcul cioplit in piatră. I se păru că o vede dreaptă și înaltă în lumina albăstruie.
Intră în salonaș, așa cum le era înțelegerea, și furnici i se urcară cu miile pe piele. Când trase ușa dupa el, o pojghiță de gheață subțire și o liniște stranie îl înveliră pentru totdeauna.
Comentarii recente