apr. 08

Povestea gotică

A plecat astă-noapte. Doi trecători cu fețele ascunse sub pălării cu boruri imense l-au văzut strecurându-se ca o umbră pe lângă zidurile negre ale catedralei gotice. Abia atingea caldarâmul cu tălpile pantofilor verzi, uzați. Nici nu ar fi vrut să fie văzut de cineva, se uita din când în când trist în spate. Se simțea obosit, destul îl hăituseră. Mergea încet, iar luna plină îi lumina pantalonii turcoaz, din satin ce ieșeau de sub pelerina subțire.

Își aduce aminte ce se bucuraseră toți acum un an când apăruse în Piața Mare. Aduseseră torțe aprinse în toate colțurile Pieței Mari și aruncaseră pe cerul nopții jocuri de lumini la care se uitau cu priviri strălucitoare. Femeile îmbrăcate în rochii de organza în care se topiseră toate florile lumii mișcau evantaie din pene cu ochi de pasăre măiastră sau băteau din palmele acoperite cu mănuși de dantelă parfumată. Barbații, mândri de hainele, de pantofii și de nasturii lor lucioși turnau șampanie în pahare înalte, de cristal de Bohemia. Câte iubiri se înfiripaseră atunci, câți visaseră la călătoria vieții lor, câți își făcuseră planuri…

E adevărat că un fior rece i-a trecut pe toți și aripile grele ale unei păsări s-au întins deasupra Pieței Mari atunci când l-au vazut că poartă o mască, dar au uitat repede. Nu-i așa, s-au întrebat în șoaptă unul pe altul, că la miezul nopții unii își pun măști ca să alunge spiritele rele ? S-a auzit hohotul de râs al unui bărbat iar apoi au inceput să se învârtă cu toții din ce în ce mai repede în piruete nesfârșite și să viseze la planurile lor de marțipan. Ia te uită! și-a spus privindu-i trist din spatele măștii care îi acoperea partea de jos a feței.

Ultima dată l-au văzut când orologiul din Turn a bătut a douăsprezecea oară. A dispărut apoi în întunericul străduței înguste ce ducea în Piața Mare. S-au uitat după el doar garguiele cu gheare de piatră iar de la o fereastră a a zburat o pasăre de noapte cu aripi mari, foșnitoare. I s-au zărit doar ochii mici, galbeni ca niște frunze de toamnă.A plecat astă-noapte. Adusese cu el, într-un buzunar de la tunica din catifea verde, un an pe care nimeni nu și-l imagina. Dar ani ca acela pe care îl adusese el mai fuseseră și altădată, cu mult timp în urmă. Omenirea mai suferise și altădată din cauza ferestrelor închise, a ușilor bătute în cuie, a neîncrederii, a fricii, a bolii și a morții. Oamenii își mai ascunseseră și altădată chipurile în spatele maștilor.

Dar, prinși în piruetele lor mecanice de balerine din cutiile muzicale, oamenii uitaseră. Totuși, în celălalt buzunar al tunicii lui de bal, el le mai adusese ceva : șansa de a putea comunica și din spatele obloanelor trase ale ferestrelor. Încuiați în case și înghețați de teamă, au putut totuși să-și termine planurile lor din noaptea de Anul Nou, să vorbească unii cu alții ore în șir, să-și caute privirile în spatele ecranelor, să iubească, să citească, sa evolueze…să reziste… să învețe …să rămână în viață.

*Text publicat in Revista Timpul Belgia sub titlul „Povestea de început” (ianuarie 2021)

apr. 07

Cuvinte călătoare (IV). Cuvinte și delicatese

Cuvintele sunt ca păsările, nu țin cont de frontiere. Munții, râurile, lacurile, oceanele, mările nu vor opri niciodată zborul cuvintelor migratoare. Fie că au venit de la vecinii noștri din Europa, fie că au venit de la capătul lumii, cuvintele călătoare au zburat și și-au făcut cuib în limba română. Din Evul Mediu, în valuri succesive, mii de cuvinte ne-au trecut frontierele, aduse de neguțători sau de marinari, de călători sau de cuceritori, de savanți sau de scriitori, de conți, de soldați sau de imigranți.  Toate aceste cuvinte oferite de alte limbi ne leagă de alți oameni și ne invită să călătorim spre alte orizonturi.

Vă propun o plimbare printre cuvinte povestite, o odisee lingvistică ce ne va dezvălui istoria lor bogată, fascinantă sau surprinzătoare.

PRALÍNĂ, praline, s. f. Bomboană cu învelișul de ciocolată sau de zahăr și cu miezul de migdală sau de nucă (fr. praline).

Cuvântul „pralină” a intrat în limba română din limba franceză iar în limba franceză l-a adus… bucătarul contelui francez César de Plessis-Praslin.

Iată-ne la Montargis, nu departe de Orléans, în anul 1636, la castelul contelui César de Plessis-Praslin (1598-1675). Să Ne imaginăm cum era atunci viața la castel : rochiile din catifea roșie împodobite cu pietre prețioase, tunicile brodate cu pietre rubinii, festinurile sofisticate, mirosul dulce al prăjiturilor, al merelor caramelizate, al fructelor glasate, clinchetul ustensilelor de porțelan…

Clément Jaluzot, bucătarul-șef, orchestrează baletul acesta grațios și aromat. Cineva a povestit într-o seară târzie de vară că într-o zi bucătarul a scăpat din neatenție o migdală în caramel și i-a plăcut culoarea de miere caldă a noii bomboane. A gustat-o și s-a îndrăgostit pentru totdeauna de amestecul de gusturi, nemaiîntâlnit până atunci, dintre zahărul caramelizat, cu filamente asemenea unor țurțuri subțiri ca acele și migdala amăruie.

Când a gustat și contele, acesta i-ar fi spus bucătarului, cu un zâmbet în colțul gurii și cu ochii strălucitori: « La următoarea petrecere de la castel fiecare invitată va primi într-o cutie frumos ornată cu perle câteva astfel de … bomboane ».

Numele « praline », scris la început « prasline » a fost dat astfel în amintirea bomboanelor oferite de conte invitatelor sale.

CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi (fr. croissant)

Cuvântul „croasant” a intrat în limba română din limba franceză (unde « croissant”» înseamnă « semilună ») și este adevărat că de fiecare dată când îl auzim ne gândim la un mic dejun  într-o cafenea elegantă din Paris, pe malurile Senei…

***

Totuşi, acest corn nu are o origine franceză.

Una dintre legendele gastronomice istoriseşte cum croasantul ar fi apărut prima oară în cuptoarele brutarilor din Viena, în 1683, când otomanii asediau oraşul de pe malul Dunării. Pentru a ajunge tocmai în inima orașului, turcii au săpat tuneluri. Un brutar vienez, Adam Spiel, ce se trezise în zorii zilei, a auzit zgomotele și a dat alarma. Asaltul turcilor a fost  respins și orașul salvat. Pentru a imortaliza această victorie, brutarii Vienei au făcut primul « Hörnchen » („cornuleț”, în germană) a cărui formă amintește de semilună – simbolul drapelului otoman.          

Astfel a apărut croasantul a cărui istorie este într-adevăr legată de istoria turcilor. Dar care este legătura cu Parisul ? Primele referiri în scris despre croasant apar în Franţa de-abia în anul 1853, în Des substances alimentaires, la secţiunea „pâini de lux”. De altfel, se spune că la micul dejun, Maria Antoaneta de Austria mânca și un „croissant” („un soi de pâine pe care obişnuia să o consume în copilărie, la Viena”, după spusele unei servitoare).

MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului, asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. (fr. mandarine).

Cuvintele mandarină și clementină au intrat în limba română din limba franceză. Interesul pentru aceste cuvinte crește dacă mergem pe urma etimonului francez.  

« Mandarine » era un adjectiv care desemna o nuanță de portocaliu. Se presupune că era culoarea tunicilor mandarinilor, funcționari din China feudală numiți astfel de europeni la sfârșitul secolului al XVI-lea. Numele mandarinilor vine din portughezul mandarim care vine din mantari, cuvânt care înseamnă « ministru de stat » în limba popoarelor de pe insula Sumatra.

Iar acești funcționari chinezi purtau niște frumoase tunici portocalii. Occidentalii căutau un nume pentru culoarea care făcea senzație în vara anului 1798 și au căzut de acord să folosească un portocaliu destul de … mandarin.

Undeva între Asia și Europa, pe un vapor, niște negustori care se pregăteau să vândă mandarine și portocale amare au transformat adjectivul în substantiv și și-au spus unul altuia : «De-acum mandarina are un nume ! »

CLEMENTÍNĂ, clementine, s.f. Fruct citric, hibrid dintre mandarină și portocala amară, având coaja roșie, lucioasă, cu aromă intensă și miez dulce. Din fr. clémentine.

Suntem în 1902, în orașul Oran în Algeria, în livada de citrice a unui orfelinat iar mandarinul și portocalul amar sunt plini de flori. Într-o dimineața luminoasă călugărul Clément a văzut că între acești copaci fructiferi a crescut un arbust care nu părea să fie nici mandarin nici portocal amar, ci un pic din fiecare. Călugărul Clément, mai spune povestea, își dorise dintotdeauna să obțină un nou fruct și iată că reușise.

Cuvâtul clementină este deci un cuvânt derivat de la numele călugărului Clément, adăugându-se sufixul -ină, după exemplul mandarinei.

Bibliografie :

Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Ed. Meronia, 2009 ;

Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;

Dictionnaire historique de la langue française, Alain Rey, Le Robert, 2011.

apr. 02

Cuvinte călătoare (II)

Cuvintele sunt ca păsările, nu țin cont de frontiere. Munții, râurile, lacurile, oceanele, mările nu vor opri niciodată zborul cuvintelor migratoare. Fie că au venit de la vecinii noștri din Europa, fie că au venit de la capătul lumii, cuvintele călătoare au zburat și și-au făcut cuib în limba română. Din Evul Mediu, în valuri succesive, mii de cuvinte ne-au trecut frontierele, aduse de neguțători sau de marinari, de călători sau de cuceritori, de savanți sau de scriitori, de conți, de soldați sau de imigranți. Toate aceste cuvinte oferite de alte limbi ne leagă de alți oameni și ne invită să călătorim spre alte orizonturi.Vă propun o plimbare printre cuvinte povestite, o odisee lingvistică ce ne va dezvălui istoria lor bogată, fascinantă sau surprinzătoare.

Zahăr

Într-o dimineață luminoasă a anului 1175, într-un port la Marea Mediterană, doi negustori francezi împrumută de la niște marinari italieni cuvântul « zucchero”. Italienii îl luaseră pe „as-sukkar” de la arabi care, buni navigatori, călătoriseră la indieni să-l găsească acolo pe „çârkara”. Cum lucrurile bune călătoresc repede, europenii au descoperit atunci un produs nou venit tocmai din India: zahărul.

Povestea mai spune că arabii introduseseră trestia de zahăr în Egipt și de acolo au adus-o în Sicilia și în Andaluzia, până în grădina unde, la fiecare apus de soare, arhitectul se lăsa răsfățat de umbra portocalilor. Dar să mergem pe urma cuvântului care intrase în Europa pe două căi. Dacă o luăm pe calea bătută de marinarii italieni, descoperim că „zukkero” ne-a dat pe „Zucker” în germană, „sucre” în franceză și „suiker” în neerlandeză.

Dacă mergem pe coasta andaluză, vedem că „sukkar” precedat de articolul „al” ne-a dat spaniolul „azucar” și pe vecinul său portughez „açucar”. Iar zahărul românesc ? Este împrumutat, se pare, din greaca nouă (« zahari ») deşi există unele opinii care indică o provenienţă din limba bulgară (« zahar »).


Caramel

Caramel este un cuvânt de origine portugheză. În portugheză „caramelo” înseamnă „țurțure de gheață”. Este și numele unui desert preparat cu zahăr. Ce raport există între un cub de gheață și un caramel? Când topim zahărul, se formează filamente lungi, casante… asemănătoare stalactitelor.


Ciocolată

Cuvântul spaniol « chocolate » are la bază un cuvânt din nahuatl, vechea limbă a aztecilor, probabil « chocolatl », ce desemna o băutură din cacao și nuci de caju. Grație Mariei-Tereza a Austriei, europenii descoperă ciocolata, mai întâi sub forma sa lichidă și apoi solidă: o pastă fabricată din semințe de cacao prăjite și măcinate în care se adăuga zahăr, vanilie și alte condimente.


Tabac

În 1555 francezii introduc cuvântul « tabacco » pe care l-au împrumutat din spaniolul « tabaco », care, la rândul său, ar fi o deformare a lui « tsibatl ». În arawak, vechea limba a amerindienilor din Antile care trăiau în pădurea amazoniană, « tsibatl » desemna o trestie și un mănunchi de frunze pe care ei le aprindeau și le fumau. Un strămoș al pipei, am zice noi astăzi. Călugărul francez franciscan André Thevet (1504-1592) a adus câteva astfel de plante din călătoriile lui și le-a cultivat în grădina răcoroasă din Angoumois. Povestea nu ne spune în ce împrejurare călugărul l-a cunoscut pe Jean Nicot care era ambasadorul lui François II la curtea regelui Portugaliei. Nu știm cum a aflat Jean Nicot de plantele care creșteau în grădina călugărului franciscan, bine ascunse după o bancă din piatră. Știm doar că la una dintre petrecerile rafinate de la curtea Franței, Jean Nicot a adus o casetă în care ascunsese câteva frunze de tabac. Istoria a ținut minte numele acestui ambasador : « iarba lui Nicot » – așa a fost numit mai întâi tabacul.

Bibliografie:

Marius Sala, “101 cuvinte moștenite, împrumutate și create“, Ed. Humanitas, 2010.

Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;

Marie Treps, “Le passionnant voyage des mots”, cahier thématique, Petit Larousse 2007.

*Articol publicat în Revista Timpul Belgia (ianuarie 2021)

apr. 02

Cuvinte călătoare (I)

Cuvintele sunt ca păsările, nu țin cont de frontiere. Munții, râurile, lacurile, oceanele, mările nu vor opri niciodată zborul cuvintelor migratoare. Fie că au venit de la vecinii noștri din Europa, fie că au venit de la capătul lumii, cuvintele călătoare au zburat și și-au făcut cuib în limba română. Din Evul Mediu, în valuri succesive, mii de cuvinte ne-au trecut frontierele, aduse de neguțători sau de marinari, de călători sau de cuceritori, de savanți sau de scriitori, de conți, de soldați sau de imigranți. Toate aceste cuvinte oferite de alte limbi ne leagă de alți oameni și ne invită să călătorim spre alte orizonturi.Vă propun o plimbare printre cuvinte povestite, o odisee lingvistică ce ne va dezvălui istoria lor bogată, fascinantă sau surprinzătoare.

Cuvântul „coșmar” a intrat în limba română din francezul « cauchemare » care are la bază un vechi hibrid picardo-neerlandez, « cauquemare ». În acest cuvânt compus găsim, pe de o parte, imperativul unui vechi verb francez, « caucher » – a apăsa, a strânge și, pe de altă parte, un vechi cuvânt neerlandez, « mare », ce înseamnă « fantomă care provoacă vise urăte ». Regăsim același cuvânt în anglo-saxonul « mare » – spectru, de unde « nightmare » în engleză. Înainte de a descrie un vis urât și angoasant (în 1833), « cauquemare » intră în limba franceză prin 1375 cu sensul de opresiune noctură, ideea fiind, fără îndoială, că am pășit pe spectre și că am deranjat fantomele.

Cuvântul « mască » este de origine italiană, de altfel, la carnavalul de la Veneția fiecare poartă o mască. « Maschera », ruda îndepărtată a cuvântului « mască » înseamnă « chip fals ». În spatele acestui cuvânt italian se află un cuvânt mult mai vechi, « maska », ce înseamnă « negru » dar și « vrăjitoare ». Într-adevăr, una dintre cele mai vechi metode de deghizare constă în înnegrirea feței.

Cuvântul « cacao » este un cuvânt din nahuatl, limbă vorbită de azteci. În religia aztecilor, arborele de cacao era cel mai frumos copac al Paradisului. Fructul său, numit « cacahuatl », a fost adus în Europa de către spanioli, care l-au numit « cacao». Când Ana de Austria ajunge în Franța pentru a se căsători cu Ludovic al XIII-lea ea aduce și rețeta unei băuturi pe bază de cacao: o băutură făcută din semințele măcinate ale acestui fruct. În această băutură ea va fi adăugat fără îndoială zahăr pentru a o îndulci, dar povestea cuvântului « zahăr » este …o altă poveste.

Cuvântul « sandwich » este un cuvânt de origine engleză care se leagă de titlul nobilului englez John Montagu, conte de Sandwich . Legenda cuvântului spune că sandwich-ul a fost inventat de către bucătarul contelui. Datorită acestui ingenios fel de mâncare, contele, căruia îi plăcea să joace cărți, putea să mănânce fără a se ridica de la masa de joc. Astfel, el nu pierdea nicio firimitură din prețiosul său timp.

Bibliografie:

Marius Sala, “101 cuvinte moștenite, împrumutate și create“, Ed. Humanitas, 2010.

Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;

Marie Treps, “Le passionnant voyage des mots”, cahier thématique, Petit Larousse 2007.

*Articol publicat în Revista Timpul Belgia (decembrie 2020)

apr. 01

Cuvinte călătoare (III)

Cuvintele sunt ca păsările, nu țin cont de frontiere. Munții, râurile, lacurile, oceanele, mările nu vor opri niciodată zborul cuvintelor migratoare. Fie că au venit de la vecinii noștri din Europa, fie că au venit de la capătul lumii, cuvintele călătoare au zburat și și-au făcut cuib în limba română. Din Evul Mediu, în valuri succesive, mii de cuvinte ne-au trecut frontierele, aduse de neguțători sau de marinari, de călători sau de cuceritori, de savanți sau de scriitori, de conți, de soldați sau de imigranți.  Toate aceste cuvinte oferite de alte limbi ne leagă de alți oameni și ne invită să călătorim spre alte orizonturi.


Cuvinte care au călătorit din olandeză


Niciun cuvânt olandez nu este împrumutat în română direct din această limbă, cele mai multe au intrat în limba română prin franceză. Primele cuvinte olandeze au intrat în franceză în Evul Mediu (secolele XII – XIII) și au izvorât din valul comercial european. Mărfurile importate din Orient ajungeau în Europa prin porturile italiene Gênes și Veneția și de acolo erau aduse în Flandra, care asigura transportul lor către nord. Începând cu secolul al XII-lea, la mijlocul drumului, în târgurile renumite din jurul orașului Reims din regiunea Champagne, negustorii flamanzi aduc cu ei nu numai postavuri, dantele, scorțișoară, cuișoare și alte mirodenii ci și cuvinte care zboară spre Paris.

Buchinist

Iată-ne într-o dimineață arămie de toamnă, cu miros de castane coapte și de frunze umede, în Parisul secolului al XVI-lea, pe cheiurile Senei. Mergând către Pont Neuf, câțiva vânzători ambulanți se plimbă printre oameni și vând cărți pe care le țin într-un coș atârnat de gât sau în bandulieră. Sunt buchiniștii.

***

Astăzi pe cheiurile Senei timpul s-a oprit în loc. Câteva sute de buchinişti îşi deschid zilnic în faţa trecătorilor cutiile verzi în care își țin cărțile. Buchiniştii sunt bibliofili, anticari stradali, ei vând cărţi vechi sau contemporane, stampe, gravuri, reviste şi ilustrate vechi iar faimoasele lor cutii verzi apar nu numai pe numeroase cărţi poştale pariziene ci și în operele scriitorilor francezi. În jur de 250 de buchinişti mai sunt astăzi pe malurile Senei, ei făcînd parte, de fapt, din farmecul Parisului… Unii se tem însă că treptat vechii buchinişti chiar vor dispărea cu totul, cum au mai dispărut la Paris şi alte meserii: cei care aprindeau pe vremuri lampadarele sau cei care întorceau orologiile publice.


„Buchinist” este în limba română un franțuzism de dată recentă („bouquiniste”) cu sensul de „vânzător de cărți vechi, anticar” și este derivat din „bouquin” (carte veche). În 1459 franceza împrumută din olandeza medie „boekijn” (cărticică). Acest „boekijn” va deveni cuvântul francez „bouquin”. În spatele cuvântului din olandeza medie „boec”, al vechiului cuvânt englez „boc”, al germanului „Buch” sau al nordicului „bok” (toate acestea semnificând „carte”) stă ascuns un strămoș: germanicul „bōks”. Acest cuvânt este un derivat din „boka” ce înseamnă „fag”. Ce legătură este între un fag și o carte ? Pe tăblițele de fag erau scrise runele, caracterele sacre ale vechiului alfabet gotic și nordic. Astfel, acest cuvânt familiar „bouquin” ne spune că în spatele fiecărei cărți se află un copac. Și ne amintește de caracterul sacru al scrierii.

Bulevard

Cuvântul „bulevard” a fost împrumutat din francezul „boulevard” care în secolul al XVI-lea avea forma „bolevens” și însemna „întăritură de bârne”, apoi „zid de apărare”. Termen din domeniul fortificațiilor, cuvântul este cel mai sigur împrumutat din olandezul „bolwerc” care era compus din „werc” – lucrare și „bol” – grindă groasă. Fiindcă la începutul secolului al XIX-lea acest mod de apărare devenise inutil, pe fostele ziduri s-au plantat copaci și au fost amenajate locuri de promenadă. Cincizeci de ani mai târziu, odată cu dezvoltarea marilor orașe, bulevardul a devenit ceea ce este astăzi, o stradă foarte largă, fără de care nu ne putem imagina viața și mitologia urbană. Și nici „La bulivar, birjar, la bulivar! »

Vacarm

În 1288, franceza împrumută „wascarme”, după modelul unei interjecții olandeze, „Wacharme!”, care înseamnă „Ah, săracul de mine!”. Un astfel de apel era legat de ideea de ceartă, de dispută și din această cauză „vacarm” a luat sensul de zgomot asurzitor iar de la sfârșitul secolului al XIV-lea cuvântul „vacarm” desemnează un zgomot însoțit de țipete, de scandal.

Manechin

Manechin provine din francezul „mannequin”, care însemna la început „figurină, statuetă căreia i se puteau da diferite atitudini și care servea drept model pictorilor sau sculptorilor”; existau manechine de ceară sau de lemn. Sensul acesta se regăsește în cuvântul din olandeza medie „mannekijn”, derivat de la „man” – „om” cu sufixul diminutival „-kijn”. Cuvântul francez a evoluat la sensul de „manechin al croitorilor”, mulaj ce servea de model pentru confecționarea hainelor și pe care se făceau probe. Ulterior a căpătat sensul cunoscut astăzi, acela de „persoană (la început, tânără fată) care poartă un model de îmbrăcăminte pentru a-l prezenta publicului”.

Bibliografie:

Marius Sala, “101 cuvinte moștenite, împrumutate și create“, Ed. Humanitas, 2010.

Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;

Marie Treps, “Le passionnant voyage des mots”, cahier thématique, Petit Larousse 2007.

Textul a fost publicat în RoExpat – The Romanian Expats New Magazine in Belgium (aprilie 2021)