Cuvinte și povești cu parfum de epocă (II). La Belle Epoque, o cofetărie de bonton și prăjitura Savarin

La Belle Epoque

La Belle Époque a fost în Micul Paris o epocă de rafinament, de ghirlande de beteală și de cutii luxoase cu bomboane fondante, de prăvălii înțesate cu coloniale și de buticuri bântuite de cuconițe ahtiate după cărți și câteodată după flecuștețe, de ieșiri la Șosea, de după-amieze tihnite pe Corso, în compania unei ceșcuțe de cafea cu caimac, a unui sorbet ca adierea fulgului de gheață în plină vară și a unei felii de prăjitură fină la una din marile cofetării ale urbei…

Una dintre aceste cofetării bucureștene de poveste a fost Riegler, de pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Terasa Otetelișanu, peste drum de vechiul Teatru Național.

Cofetăria Riegler

La numărul 54, pe principalul  boulevard Podul Mogoșoaei, ființase hotelul lui Donat Hugues, o clădire cu faţadă de stil eclectic, vândut apoi lui Edmond Bourgeois și preluat, după moartea acestuia, de Georges Riegler, care a deschis la parter faimoasa cofetărie ce-i purta numele și care a rămas, peste secole, ca un semn al bunului gust bucureștean.

Torturile, prăjiturile și toate celelalte cofeturi, precum bomboanele fondante, erau luate de la Casa Capșa și de la Cofetăria Riegler, unde marfa era atât de felurită și garnisită, potrivită pentru clienții cei mai mofturoși.

La Riegler se vindeau cele mai bune bomboane din oraș, produse în propria manufactură, iar tăvile, cafetierele şi tacâmurile care se puneau în faţa clienţilor erau importate din Franţa, de la renumita firmă Christofle.

Cafeneaua Riegler servea cu larghețe, pe lângă licoarea neagră arabică, și puzderie de cofeturi, începând cu deliciile franțuzești botezate după numele faimosului și cultivatului gourmet Brillat-Savarin.

Prăjitura „Savarină”

Numele acestei prăjituri ca o coroană de prinț sau de regină, cu aur, alb și roșu, făcută dintr-un aluat pufos, crescut cât un măr mare, bine însiropat în rom dulce, tăiat parțial în două, pe lat și umplut cu frișcă apare în română abia în romanul « Adela » al lui G. Ibrăileanu.  Este o prăjitură din bucătăria franceză, din franceză a fost luat și numele (fr. savarin). Acesta atestă existența unui magistrat, gastronom și scriitor francez Jean-Anthelme Brillat-Savarin, autor al cărții « Fiziologia gustului » (1825) ; la început (1856) prăjitura a fost numită chiar brillat-savarin, de către frații Julien, celebrii patiseri francezi, care au creat și rețeta dată de scriitorul menționat.

Trei frați patiseri, Arthur, Augustus și Narcissus Julien au copt un aluat aerat și moale, și l-au însiropat cu o ”licoare secretă” creată de Augustus.

Pierre Lacam (1836-1902), în « Memorialul istoric și geografic al patiseriei », desecretizează siropul rețetei păstrate sub cheie de Augustus Julien. Acesta conținea apă, zahăr, zahăr vanilat, sâmburi, Kirsch, apă de trandafiri anisette, apă de marască, mentă, flori de portocale, pelin, ulei de migdale amare și absinth.

Bibliografie :

Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Ed. Meronia, Bucuresti, 2009 ;

www.dexonline.ro

www.keracalita.ro

1 ping

  1. […] câțiva ani, Hugues intră, în proprietatea vestitului cofetar Georges Riegler, care ridică încă un etaj, reîncepând gloria localului, devenit cofetărie și cafenea plină […]

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.

*

code