Povești de demult (III). Făbricuța de fidea de la Văcărești

Fabrica de fidea de lângă mănăstirea Văcărești

La începutul secolului XIX, în apropierea mănăstirii Văcărești, lângă București, se făceau cele mai bune macaroane într-o fabrică ridicată încă din vremea domnitorului fanariot Constantin Hangerli (1797-1799). Făbricuța mai producea fidea și arpacaș, având ergalii (adică instalații) de aramă și de lemn.

În vremea lui Caragea Vodă, un anume Nichifor Hagi Ioan Mustacov cumpără de la vodă pe 1410 de taleri fabrica de macaroane de la Văcărești și primește dreptul de a produce numai el fidea și macaroane.

Nichifor Hagi Ioan Mustacov

În 1816, acest Nichifor Hagi Ioan Mustacov făcea fără doar și poate o afacere bună, căci fabrica de lângă București producea făinoase mult mai ieftine decât cele din import (fideaua de Veneția, cea de Țarigrad, fideaua de Odrii, macaroanele și fideaua muscălească).

Documentele vremii scriu că până atunci Valahia a mâncat fidea adusă de la Galați, proastă și scumpă. De aceea, inițiativa dumnealui Hagi Nichifor, ce a adus meșteri și ustensile de la Adrianopol (orașul turcesc Edirne), trebuie să se bucure de privilegii.

Lui Caragea i-au plăcut produsele lui Mustacov, spunând că-s la fel de bune ca cele produse la Adrianopol, așa că i-a asigurat monopolul pe „fidea, macaroane, simigdale, critarachisia, ostrachia și chipriotica” (paste ca cele din Creta, din Cipru și în formă de scoici).

Mustacov a deschis alături de fabrică o băcănie de unde târgoveții puteau cumpăra ieftin, fără alte taxe. Pare-se că făbricuței îi mergea atât de bine, încât exporta fidea la Istanbul.

Puțină etimologie

În cartea sa Nourritures canailles, Madeleine Ferrières arată că francezii au preluat cu destulă reticență pastele. Forma și numele – vermicelli – nu atrag într-o epocă a bolilor de tot felul.

Fideaua consumată pe tărâm valah își trage numele de la grecescul fides  (φιδές, care pare derivat din grecescul ὄφις, „șarpe).

Cuvântul e preluat probabil de la venețienii cu care grecii făceau comerț, fidellini, și este regăsit apoi și în Imperiul Otoman sub forma fidea, fidele.

Mai consumau românii tăiței, derivat din verbul a tăia, cunoscuți și regăsiți în rețetele culinare moldovenești sub numele de tocmagi, din turcescul tokmak. Tot de la turci, bucătăresele au învățat să îngroașe supa cu trahana (tarhana), un fel de aluat făcut din făină, ou, lapte sau iaurt, trecut prin ciur.

Surse:

Constanța Vintilă-Ghițulescu, „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860”, Editura Humanitas, București, 2015, p. 46-47;

Tudor Dinu, Bucureștiul fanariot : Administrație, meșteșuguri, negoț, Editura Humanitas, București, 2021, p.271-272;

www.dexonline.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.