Baku, 24 noiembrie 2022
Pe drum spre Marea Caspică
După-amiază merg să văd Marea Caspică. Traversez capitala. Building-uri de beton și sticlă, gigantice și cu arhitectură sofisticată, modernă, mărginesc autostrada cu cinci benzi pe direcția de mers. Ies din Baku și mă îndrept către mare. Nu înțeleg nimic din ce scrie pe indicatoare. Azera este foarte apropiată de limba turcă vorbită în Turcia, dar și de limba cumană. Aflu că în sate, în micile comunități, se vorbește persana.
Pe drum mă opresc la un magazin de unde cumpăr rodii, fructe de kaki și lâmăi, se pare că sunt renumite lâmâile din Azerbaidjan, sunt parfumate și abia aștept să le gust. În fața magazinului, un bărbat strivește rodii cu o presă. Umple sticle cu suc de rodii și-mi lasă gura apă. Cineva mă îndeamnă să cumpăr niște prăjituri mici din aluat cu făină de migdale. Mi se spune că sunt făcute după o rețetă foarte veche și că se pot păstra chiar și două luni. Vânzătorul, un bărbat între două vârste, cu fața arsă de vânt, mă îmbie cu niște turte cu brânză sărată, făcute pe loc, într-un cuptor vertical, rotund. Îl vedem în spatele magazinului. O femeie cu șorț și cu părul prins sub un batic întinde aluatul în fața noastră, îl acoperă cu brânză și pune turtele una câte una în cuptor. Îmi amintesc de bătrânele din satul bunicilor. Aceleași gesturi. Traversez sate în care casele aduc cu cele din România și ajung la mare. O văd. Nu sunt valuri. Doar o pânză întunecată, care strălucește imobilă sub soarele de noiembrie. Mă apropii de apa cobalt și piciorul mi se cufundă în nisip îmbibat în petrol. Mă uit în spate și văd un păienjeniș de conducte de culoarea untului. Ies din mare și se întind pe câmpuri, de-a lungul șoselelor, se strecoară în sate și dispar printre case.
Templul focului din Baku
Las marea în urmă și merg într-o suburbie a capitalei Baku, acolo unde se află templul zoroastrian Ateshgah. Soarele ajunge la crepuscul și cerul se colorează miraculos în roz, deasupra Mării Caspice. Ateshgah, numit adesea « Templul focului din Baku », a fost un centru de pelerinaj și filozofic al zoroastrienilor care au fost implicați în comerțul cu zona Caspică, pe Drumul Mătăsii. Inscripțiile persane și indiene spun că templul a fost folosit ca lăcaș de cult hindus, sikh și zoroastrian. Aflu că numele se referă la faptul că templul este situat deasupra unui zăcământ de gaze naturale acum epuizat, care odată a provocat aprinderea spontana a flăcărilor, atunci când gazul ieșea din șapte orificii naturale de aerisire de suprafață. Flacăra veșnică naturală s-a stins în 1969, după aproape un secol de exploatare a petrolului și gazelor din zonă, dar acum este aprinsă de gazele din orașul din apropiere. Complexul pentagonal, care are o curte înconjurată de chilii pentru călugări și un altar-tetrapilar în mijloc, a fost construit în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Atmosfera este mistică. Închid ochii, respir aerul cu miros de petrol și ascult mantrele.
Comentarii recente