Jurnal de la Cercul Polar a apărut cu titlul Lumini, întuneric, cuvinte și vise în pădurea arctică în primul număr din 2024 al revistei HYPERION.
„We never heard that we ever came from anywhere else.”
Noi nu știm să fi venit de altundeva.
(Johan Turi, scriitor Sámi, 1854- 1936, The Story of the Lapps)
Mă trezesc după nici patru ore de somn. Sunt nerăbdătoare și curioasă. Dimineața începe cu mic-dejunul în restaurantul hotelului. Mă așez la o masă lângă fereastră și în sfârșit văd unde mă aflu. Sub lumina albastră a dimineții polare văd împrejurimile, brazii și în depărtare, lacul Inari. Mă întreb dacă nu cumva magia locului este dată de culoare, de fâșiile indigo sau portocalii de pe cer, de faptul că mă aflu mereu la limita dintre lumină și întuneric. Beau cafea și mănânc somon afumat. Îmi amintesc de prima dimineață în Islanda și de restaurantul din Borganes, unde am mâncat somon afumat la micul-dejun și-mi vine să zâmbesc. Tot la fel de surprinsă sunt și acum ca atunci. Somon afumat la micul-dejun ? Mă uit pe fereastră la o vulpe ieșită din pădure.
Afară se simt -22 de grade. Plec către clădirea Parlamentului Sámi, acolo unde se vor ține conferințele seminarului. Nu e departe și tot drumul fac fotografii. Vreau să iau o bucată din pădurea boreală cu mine, vreau să-mi păstrez în minte culorile brazilor cristalizați de ger, vreau să păstrez măcar o secundă puritatea locului. Ajung în fața clădirii, un arc de cerc din lemn și ferestre înalte care dau spre pădure și spre tundra arctică.
Intru și mă bucur că nu mai simt frigul. Un amfiteatru, câteva săli de conferință, o bibliotecă în limba Sámi, un restaurant, o cafenea. Suntem întâmpinați de un grup de copii Sámi, îmbrăcați în haine tradiționale și cu ghetuțe din piele de ren. Copii de-ai locului.
Astăzi aflu cine sunt oamenii Sámi. Îi cunoșteam sub numele de laponi. Dar lapon este un cuvânt peiorativ, pe care poporul Sámi îl urăște. Înseamnă purtător de zdrențe. Ei sunt Sámi și sunt mândri de limba și de legendele lor, de muzica lor, de cultura și de istoria lor milenară. Ei sunt oamenii zăpezilor și sunt crescători de reni. Vorbesc limba Sámi și continuă să traiască așa cum trăiau strămoșii lor, pescuind la copcă, vânzând blănuri și crescând turme de reni.
După primele minute de seminar, înțeleg că limba Sámi, lapona, este în pericol de dispariție. De altfel, una dintre ramurile limbii Sámi s-a stins odată cu ultimul vorbitor, prin anii `70. Profesori de limbă Sámi nu sunt mulți și, ca să predea, trebuie să provină dintr-o familie Sámi și să poată dovedi acest lucru. Doar câțiva vin să predea la Cercul Polar. Copiii Sámi care să învețe limba și să o vorbească sunt puțini. Adulții nu își mai doresc să vorbească limba maternă. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, poporul Sámi s-a bătut să își poată vorbi limba și astăzi este recunoscut ca singura populație autohtonă în Europa. În ultimii ani guvernul finlandez a făcut eforturi mari să salveze și să revitalizeze limba Sámi. Foarte puțini însă mai aleg să o vorbească, cei mai mulți aleg finlandeza.
După ce înțeleg cât de mare este pericolul ca limba Sámi să dispară, un gând neliniștitor începe să mi se învârtă în minte și rămâne acolo. Limba română este încă vorbită, scrisă, citită și dusă în lume. Copiii și tinerii diasporei încă pot învăța limba română de la profesori români. Mă gândesc că mulți părinți, odată ajunși în Belgia, întorc spatele limbii române pentru că nu le mai aduce nimic. Și hotărăsc că nici copiilor lor nu le-ar mai aduce nimic.
Ziua se termină cu o vizită la Muzeul Sámi. Mă opresc câteva minute în fața vitrinelor cu haine groase din blană de ren, cu pantaloni din piele de ren și cizme înalte și îmblănite. Nu îmi pot imagina cum trăiesc oamenii aici la Cercul Polar. Aflu puțin despre civilizația acestui popor care rezistă de sute de ani în condiții extreme și care are o legătură intimă cu natura. Oamenii Sámi iubesc natura și iubesc tot ce oferă ea. Încerc să citesc câteva cuvinte în Sámi și ajung să înțeleg puțin numele lunilor. Cuvintele au, firește, legătură ce ceea ce se întâmplă în natură. Suntem în luna Skábmamánnu, adică luna în care începe noaptea polară.
Îmi cumpăr de la magazinul muzeului o carte în franceză despre mitologia Sámi. O răsfoiesc și abia aștept să citesc pe îndelete, mai târziu, când călătoria se va fi terminat, despre Hahtezan, Njavezan, Vesiraukka și Gufihtar. Cumpăr și două cărți poștale pe care le scriu chiar acolo în magazin, pe un colț de masă, și le trimit, una în România, una în Belgia. Mă gândesc că sunt poate singurele ilustrate pe care le trimit vreodată din Laponia. Ziua se încheie cu o cină tradițională Sámi la restaurantul muzeului: carne de ren, știucă roșie și desert din fructe de pădure.
Noaptea târziu, dupa ora 11:00, ies să văd aurora boreală deasupra lacului Inari. Temperatura se simte ca -25 de grade, nu bate vântul, nu ninge, e liniște, nimic nu se mișcă, aerul este înghețat .Trăiesc câteva minute în imponderabilitate și tresar când o voce strigă spre cineva care fuge spre lac : Don’t go to the lake, be careful, the lake is not frozen! Mă întorc la hotel și iar nu reușesc să adorm.
(va urma)
Între 12 și 15 noiembrie 2023, am participat din partea Federației Wallonie-Bruxelles, Belgia, la seminarul tematic Erasmus+ (TCA) consacrat multilingvismului și minorităților “Democracy speaks in many languages – what is sufficient?”, organizat în Inari, Laponia. Seminarul a fost rezultatul colaborării între Agenția Națională Erasmus+ Finlandeză, Guvernul Autonom Sámi și Agenția de Stat Regională pentru Laponia. Participanții au fost profesori, formatori, cercetători și specialiști preocupați de probleme legate de predarea limbilor minoritare și au venit din țări care gestionează multilingvismul și multiculturalitatea Belgia, Islanda, Finlanda, Suedia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Ungaria, Polonia, Irlanda, Danemarca, Malta).
Comentarii recente