Vacanță în Ibiza (4). Diafilmul unei plimbări prin sate albe

Piețe vechi, ascunse peste tot, fațade văruite în alb, ferestre deschise către camere pe care le intuiesc simple și răcoroase, mici grădini cu flori și palmieri pitici, arcade umbrite de tufele fuchsia de bougainvillea.

În satele albe, străzile sunt încă liniștite și temperaturile sunt foarte blânde dimineața.

Străduțele pietruite, înguste mă conduc printre case albe cu obloane din lemn, larg deschise atunci când se simte briza răcoroasă dinspre Mediterana.

Pe dalele albe, oale imense cu măslini și rozmarin, ficuși și aloe vera.

De la ferestre coboară exuberant până în stradă flori aprinse de bougainvillea. Hibiscusul și dafinul roz cu frunze veninoase acoperă zidurile văruite cu alb.

Străzile pietruite urcă spre vile luxoase, ascunse în spatele pinilor și tufelor uriașe de leandri, păzite de cactuși si palmieri cu frunze mari, cerate.

Acolo sus nu se aude trăncăneala stridentă și nici muzica de la petrecerile de pe plajă. În depărtare văd frumusețea devastatoare a Mediteranei în culorile dimineții baleare.

Spre mijlocul insulei se întind păduri de pini și livezi de măslini bătrâni, cu trunchiuri noduroase și cu coroane despicate. În lumina dimineții copacii sunt acoperiți de un praf de aur.

Apoi, în coborâre, îmi urmez instinctul și caut cealaltă frumusețe.

Piețe vechi, ascunse peste tot, fațade văruite în alb, ferestre deschise către camere pe care le intuiesc simple și răcoroase, mici grădini cu flori și palmieri pitici, arcade umbrite de tufele fuchsia de bougainvillea.

Străduțele albe ascund terase, restaurante sau locante știute doar de câțiva, multe magazine de artizanat cu o atmosferă șic sau baba-cool: artizanat local, specialități insulare sau piese la modă.

28 august 2022, Sant Antonio de Portmany, Ibiza

Despre limba română

În toate și peste toate cele belgiene, din 2006, o constantă. Limba română.

Cuvintele ei mi se lipesc de piele ca un praf auriu scuturat din filele cronicilor bătrâne.

Îmi curg prin vine precum stropi de miere, nu de sânge.

Mi se topesc în ochii pe jumătate închiși ca un amurg de toamnă târzie în spatele gurilor de rai.

Mi se ascund în minte precum comorile pe corăbii romantice  navigând pe mări levantine.

Le urmăresc deasupra sutelor de catarge plutind pe mișcătoare ape singuratice. Se opresc pe țărmuri înflorite, cu palate de mărgean și cetăți albe.

Se unesc în paginile cărților așa cum se unesc degetele celor doi îndrăgostiți ce troienesc toată floarea de tei într-un sărut.

Îmi intră în suflet așa cum picăturile grele de miere cad una câte una în alveolele fagurilor.

Se cristalizează de jur-împrejurul meu ca o pânza de păianjen translucidă, înghețată și fragilă.

Bruxelles, 31 august 2022

Vacanță în Ibiza (3). Carte poștală cu pini și livezi de măslini centenari

Un drum șerpuit ne conduce prin imense păduri de pini, livezi de smochini și măslini centenari, cu ramuri noduroase și coroane despicate.

Ajungem în estul insulei, în acea regiune cunoscută sub numele Santa Eularia des Riu. Departe, în dreapta, peste câmpurile cărămizii, apare și dispare printre crengile pinilor apa verde-turcoaz a Mediteranei.

Trecem prin sate albe, cu vile ascunse în spatele portilor de lemn forjat. La intrare, oale imense cu măslini și palmieri pitici, leandri și aloe vera. De la ferestre coboară exuberant până în stradă flori aprinse de bougainvillea. Hibiscusul și dafinul roz cu frunze veninoase acoperă zidurile.

Ajungem la o plajă numită Cala Nova, întinsă într-un golf liniștit, mărginit de stânci portocalii, păduri de pini si apă transparentă. Verdele crud lasă loc stâncilor si nisipului care se abandonează în mare.

Ajungem acolo odată cu ploaia. O așteptăm să treacă. E fabuloasă pe Mediterana. Parfumul acelor de pin după ploaie combinat cu briza mării ușor sărată ne tachinează simțurile.

L’île des contrastes

Ne adăpostim de ploaie într-un loc, care, se pare, e al unor sans-abri. Câțiva bărbați slabi, bărboși, arși de soare. Hamace, țigări, niște cutii de bere ieftină. Cu ei, o femeie cu un cățel în coșuleț. Pare să aibă cincizeci de ani, se vede ca a fost frumoasă. Încă mai e. Poartă părul împletit în trese subțiri. O tristețe i se citește pe chip. Pune apă cățelului într-un castronel, își aprinde o țigară, scoate telefonul dintr-un sac roșu de pânză, își pune căștile în urechi și ascultă ceva cu ochii închiși. Stă jos, retrasă, cu spatele drept, lipit de un stâlp. Un zâmbet foarte trist. Se refugiază undeva departe de noi.

Puțin mai departe, agățat de stânci, un hotel luxos, un beach-club select, exclusivist, o terasă cu vedere spre mare. Ne oprim să bem ceva cât se usucă nisipul. Nu avem noroc. „We are closed because of the rain”.

Vedem nu departe o terasă amenajată într-o pădurice de pini. Măsuțe joase, canapele și pernuțe colorate, palmieri, agave, flori de leandru și hibiscuși uriași. Ne oprim acolo până se usucă nisipul.

Când am plecat, femeia blondă se oprise la un mercado, își cumpărase un sandviș și apă. Cățelul era cu ea, în coșuleț.

27 august 2022, Sant Antoni de Portmany, Ibiza

Vacanță în Ibiza (2). Ses Salines. Apusul de la Experimental Beach Bar

Ieri s-au simțit 37 ° în Ibiza.

Am mers în sud, către Ses Salines, una dintre plajele renumite de pe insulă.

Acolo nisipul se întinde pe mai bine de un kilometru de-a lungul Parcului Național Ses Salines. Niște locuitori eleganți se plimbă cu nonșalanță pe bancurile de nisip sărat: flamingo roz. La apus, reflexia lor în apă este eterică iar picioarele sunt translucide. Sunt ținuți în aer, suspendați de o ață invizibilă.

Am crezut că vom găsi puțină răcoare sub bolțile de pini dansatori ce conduc la mare, împletindu-și ramurile și unindu-si acele subțiri și uscate.

Dar dinspre mare abia se simte briza. Căldura este implacabilă si rar vezi cate o pasăre să taie aerul fierbinte de vară baleara.

Există ceva irezistibil în stilul de viață boem de vacanță din Ibiza.

Toate plajele Insulei Albe sunt diferite, unice în felul lor, dar toate sunt scăldate de Mediterana strălucitoare și limpede, foșnitoare.

Ses Salines este una dintre cele mai recunoscute plaje din Ibiza. Aici oamenii își petrec zilele pe nisipurile aurii sau în cluburi luxoase de pe plajă. Se vorbește mult in italiană pe plaja Ses Salines. Se vorbește în germană, în olandeză, în engleză. In apropierea beach-barurilor luxoase, corpuri bronzate stau întinse pe chaises-longues-uri și canapele albe. Pe măsuțe, la îndemână, cocktailuri, șampanie sau ginuri.

După-amiază ne-am așezat pe terasă la Sa Trinxa. Un loc mitic la Ibiza. Ne uităm la vapoare și la ski-jeturi în timp ce ne răcorim cu sucuri naturale și mâncăm ensalada de verano, cu smochine, brânză de capră, rucola, vinaigre balsamique și fistic.

Alături un cuplu de septuagenari. Se vedea ca-si trăiseră tinerețea odată cu mișcarea hippie. El, cu părul alb, leonin, dat peste cap și cu un piercing in mamelonul stâng, ea, blondă, întreținută, cu un pareo colorat și vaporos în jurul taliei. Si-au comandat sangria albă, se țineau de mână peste masă. Nu vorbeau, dar privirile lor își spuneau tot, își erau de ajuns unul altuia. Sa Trinxa le amintea, probabil de tinerețe.

Experimental Beach Bar Ibiza

Seara am vazut apusul de la Experimental Beach Club. Un beach-bar exclusivist, situat pe înălțimi. O muzică dulce, ambientală însoțește amurgul și ora de aur, acea oră când cerul se colorează în roz. Din când în cand câte un avion decolează de pe aeroportul din Ibiza și se pierde după Es Vedra, odată cu soarele.

Apusul la Ibiza, 24 august 2022
Apusul la Ibiza, 24 august 2022

25 august 2022, Sant Antoni de Portmany, Ibiza

Ibiza is calling! Vacanță în Ibiza (1)

Totul a început  odată cu George Sand și Frédéric Chopin care își adăposteau iubirea într-o mănăstire răcoroasă din Valdemossa, pe insula Mallorca din arhipelagul Balearelor .

Din avion Ibiza se vede ca o pată alb căzută din paleta unui pictor nebun. Așa cum e ea aruncată în arhipelagul Balearelor, alături de Mallorca, Menorca și Formentera, Ibiza pare inofensivă.

Dar de îndată ce ai pășit pe insulă, ești în puterea ei.

Ibiza are o putere tulbure.  Ca un magnet uriaș cu o atracție ambiguă, Ibiza te smulge lumii și te face să-ți pierzi memoria. L’île de l’oubli. Albul caselor te orbește iar valurile Mediteranei te hipnotizează. L’île blanche.

Aproape că e imposibil să reziști seducției.

Sate albe, cu străduțe labirintice, abrupte, mărginite de case cu obloane colorate și oale uriașe cu măslini pitici, leandri și aloe vera. Ferestre de unde coboară exuberant până în stradă flori aprinse de bougainvillea. Ziduri văruite în alb acoperite de hibiscus și dafin roz cu frunze veninoase. Citadele construite pe înălțimi ușoare de unde se vede marea de cobalt. Piețe mici, ascunse. Vile cu fațade maiestuoase. După gardurile din fier forjat, grădini luxuriante în care cresc palmieri pitici, oleandri, aloe vera, lămâi și tufe fuchsia de bougainvillea.

Localuri tipice catalane, vechi, agățate de malul mării, cunoscute doar de pescari și de câțiva localnici.  Cafenele chill-out cu muzică eterică, restaurante rafinate, cu meniuri exquis, hors de prix.

Plaje sălbatice, pustii. Porturi aglomerate în care ancorează vapoare de lux, ambarcatiuni cu panze si catamarane.

Fiecare alege: puritate sau sofisticare, simplitate sau vanitate, zgomot sau liniște. O lume a plăcerilor, frenetică, superficială și vanitoasă. Sau o lume care trăiește aproape de esențe și de natură.

O insulă a contrastelor.

L’île du Paradis. Aici aerul e parfumat. Ibiza este insula pinilor, a livezilor de smochini, migdali, măslini si citrice. Miroase a rozmarin și a miere, a ace de pin, a ienupăr, a sare și a piatră încinsă. Miroase amărui a leandri.

Ibiza este insula pe care trăiesc păsările flamingo. Pășesc cu grație pe lacurile sarate, acolo de unde de secole se extrage sarea de mare.

O insulă cu o istorie pe care puțini o cunosc. Arhipelagul Balearealor mai păstrează vestigii ale trecutului său successiv cartaginez, roman, vandal, arab și spaniol.

Utopia

Ibiza a fost o enclavă de libertate, un refugiu pentru intelectualitatea europeană a anilor ’30-’40, care fugise de dictatura lui Franco și apoi de ascensiunea lui Hitler.

Llorenç Villalonga, Paul Morand, Albert Camus, Walter Benjamin, Paul Claudel, Frédéric Beigbeder, E.M. Cioran au crezut că pot stabili acolo regatul Utopiei.

În anii 1960 acest fost port fondat de fenicieni s-a transformată în San Francisco european.

Ibiza și-a lăsat locuitorii să experimenteze pentru o zi sau pentru totdeauna stiluri de viață libere și creative. Intelectualii, artiștii, hedoniștii, adepții unui stil de viață eco avant la lettre au descoperit devreme arta de a lăsa timpul să se învârtă în jurul Mediteranei.

Astăzi Utopia este definitiv reciclată în industria festivalurilor și a cluburilor de noapte, a beach-party-urilor de tot felul.

Ibiza, Sant Antoni, 23 august 2022.

Vacanță în Brabantul Flamand. „Satul de sticlă” și un grădinar excentric

La fel ca în celelalte regiuni ale Europei, și în grădinile castelelor din această regiune s-au cultivat struguri de masă. În 1865, Felix Sohie, grădinarul Castelului Huldenberg, a construit prima seră pentru struguri la Hoeilaart și i-a cultivat încă din primăvară. Strugurii pe care i-a recoltat erau destinați pieței de la Bruxelles.

Struguri de masă cultivați în sere

Există în Belgia, nu departe de Bruxelles și aproape de pădurea Soignes, de-a lungul văii pârâului Ijse, un loc cu dealuri și văi ușoare, cu versanți orientați spre sud, unde strugurii sunt cultivați în sere încălzite.

Strugurii de tip „Vlaams-Brabantse tafeldruif” (trad. strugure de masă din Brabant-Flamand) sunt cultivați într-o regiune a Brabantului Flamand care cuprinde comunele Hoeilaart și Overijse, satele Neerijse, Loonbeek și Huldenberg ale comunei Huldenberg și satul Duisburg al comunei Tervuren.

Ciorchini cu boabe mari, dulci

Strugurii sunt dulci, mari, acoperiți de un strat pufos, iar ciorchinii au o formă frumoasă. Prin limitarea numărului de boabe pe ciorchine, boabele au o dimensiune mai mare. În medie, un bob de strugure cântărește 10 grame.

Pe un ciorchine copt care cântărește 800 de grame se găsesc aproximativ 70-80 de boabe de struguri.

Gustul dulce al strugurilor se datorează temperaturii din sere, care se înscrie într-un interval cuprins între 15 și 20 de grade.

Sursă foto www.streekproduct.be

Felix Sohie – un grădinar excentric

La fel ca în celelalte regiuni ale Europei, și în grădinile castelelor din această regiune s-au cultivat struguri de masă. În 1865, Felix Sohie, grădinarul Castelului Huldenberg, a construit prima seră pentru struguri la Hoeilaart și i-a cultivat încă din primăvară. Strugurii pe care i-a recoltat erau destinați pieței de la Bruxelles.

Exemplul său a fost urmat și de alții, iar în deceniile care au urmat, în regiune au început să apară tot mai multe sere. Culturile de struguri au schimbat radical aspectul regiunii. În 1961 în regiune existau 34 929 de sere iar Hoeilaart a fost numit pe bună dreptate „Satul de sticlă”.

Cultivarea strugurilor în sere a fost favorizată de solul bine drenat și de clima moderat umedă cu precipitații suficiente. Acest lucru a permis colectarea unei cantități suficiente de apă de ploaie pentru irigarea serelor.

Sursă foto: www.streekproduct.be

De asemenea, cultivatorii au beneficiat de relieful puternic ondulant al regiunii, cu diferențe de înălțime de până la 60 de metri. Au preferat să-și construiască sere pe versanți, în special pe pantele orientate spre sud.

Festivalurile strugurilor. Ambasadorul strugurilor

În această zonă geografică s-a născut și un folclor deosebit pe marginea producției de struguri. Viticultorii își aduceau cu mare mândrie cei mai frumoși ciorchini la expozițiile anuale de struguri care se organizau în diferite sate. Aceste expoziții erau de obicei organizate în așa fel încât să coincidă cu târgurile locale.

La Hoeilaart (în a treia săptămână din septembrie) și în Overijse (ultima săptămână din august), aceste expoziții au luat amploare, devenind festivaluri anuale ale strugurilor, în cadrul cărora au loc alegerea unui ambasador al strugurilor, organizarea unei competiții viticole, etc.

De asemenea, la muzeul strugurilor din Overijse este prezentată și conservată istoria cultivării strugurilor.

Sursă foto: http://nieuw.tafeldruif.be/
Sursă foto: www.hoeilaart.be

Eticheta cu simbolul european al DOP

Fiecare ciorchine de struguri poartă o etichetă cu simbolul european al DOP, denumirea „Vlaams-Brabantse tafeldruif” și denumirea viticultorului sau a exploatației acestuia.

Ciorchinii se etichetează numai în exploatația viticultorului pentru a garanta originea și trasabilitatea strugurilor de tip „Vlaams-Brabantse tafeldruif”.

Surse:

https://www.toerismevlaamsbrabant.be/producten/bezoeken/bezienswaardigheden/bezoekerscentrum-druf/

www.overijse.be

www.hoeilaart.be

Sursă foto copertă: www.streekproduct.be

Vacanță în Flandra de Vest. Orașul din povestea gotică

Solemnitatea orgilor din cele câteva mănăstiri din burg și fortărețele medievale te coboară în trecutul conților Flandrei. Ajungi într-un oraș pe ale cărui străduțe pietruite mai vezi uneori caleștile viceregilor și trăsurile negustorilor de postavuri. Garguiele de la catedrală ascund pescăruși cu capul negru, bufnițe și șoimi care își iau zborul cu foșnet sinistru de aripi când orologiul din turn bate a patra oară. Bătrânii îți vor șopti în noaptea Perseidelor că au văzut lebedele despicând apa de catifea a lacului Dragostei. Iar narcisele și morile de vânt îți vor spune spre dimineață povestea nefericitei dantelărese din Bruges.

Un burg medieval

Numit Veneția Nordului, Bruges (Brugge, în flamandă) este un burg medieval, uitat de timp, aproape de Marea Nordului.

Orașul este străbătut de canale înguste și negre în care se oglindesc casele cu ferestre filigranate și creneluri în trepte, clopotnițele și turnurile clădirilor vechi de secole.

Ghemuit între zidurile vechii cetăți, centrul orașului este înțesat de parcuri, piețe mici, biserici gotice și case cu fațade albe. Desprinse, parcă, din pânzele pictorilor flamanzi.

Ridici privirea de la străduțele pietruite și te uiți la casele construite în stil gotic târziu, cu fațade crenelate. Te oprești câteva secunde la vitralii, la ferestrele înalte și înguste. O mână subțire, albă, deschide o ușă și ți se pare că zărești în spatele dantelelor chipul palid al unei fete blonde. De o parte și de cealaltă a străduțelor, casele colorate stau înșirate una dupa ca într-o miniatură de mucava.

Bruges arată ca un orășel liniștit, așa cum a fost în ultimii 500 de ani.  Cu toate acestea, muzeele sale spun o altă poveste. Pânzele marilor maeștri flamanzi din secolul al XV-lea, precum Jan Van Eyck, dezvăluie bogățiile somptuoase și luxul orașului Bruges la apogeul său, pe atunci capitala Ducilor de Burgundia.

Din istoria orașului

Din 1380 și pentru mai mult de un secol, Bruges a fost unul dintre cele mai prospere orașe din Europa.

Comerțul din lumea întreagă ajungea, pe apa canalelor, în centrul Bruges-ului, unde locuiau negustorii veniți din Scoția, din Germania, Castilia, Genova și Veneția, precum și Medicis și bancherii florentini.

Regii și nobilii din întreaga Europă ajungeau aici și, adunați în Catedrala Saint-Sauveur, deveneau membri de onoare ai Ordinului Lâna de Aur.

Opulența se oprește după 1500, în favoarea schimbărilor politice. Imperiul burgundian intră sub dominația spaniolă, nisipul blochează canalele și accesul la mare este întrerupt.

Astfel, comerțul și puterea se mută înspre Gent și Anvers. În declin, reputația Bruges-ului va fi dată, timp de secole, de producția sa de dantelă, de catedralele și de mănăstirile sale.

Veneția Nordului

Apa a jucat un rol crucial în nașterea și dezvoltarea orașului Bruges. Canalele dau un farmec și o frumusețe singulară centrului istoric: grădini secrete, poduri pitorești, clădiri medievale, colțuri ascunse romantice se dezvăluie la o plimbare cu vaporașul.

Lebedele, trăsurile trase de cai pe alei, turnurile gotice și narcisele ne conduc într-o poveste.

Grote Markt – Piața Mare – inima orașului Bruges

Grote Markt este cartierul plin de viață al orașului, un loc înconjurat de cele mai frumoase clădiri construite în secolele trecute, un loc central încă din anul 958.

Stadhuis este chiar primăria orașului Bruges și una dintre cele mai vechi cladiri din Belgia. A fost construită între anii 1376 – 1420 în stil gotic.

Aici, în Sala Gotică cu impresionanta sa boltă policromă, găsim picturi ce datează din secolul al XIX-lea iar în Camera Istorică ni se dezvaluie o parte a istoriei orașului Bruges, de-a lungul secolelor.

Belfort van Brugge – Turnul din Bruges

Evul Mediu poate fi încă văzut în belfortul – clopotniță – un turn de veghe ușor înclinat, un simbol mândru al independenței orașului medieval.

Turnul din Bruges  cu impunătoarea sa clopotniță are o înălțime de 83 de metri și adăpostește un impresionant carillon (un grup de clopote perfect acordate, de obicei 4, acționate printr-un mecanism de ceasornic). Carillonul Turnului din Bruges are nu mai puțin de 47 de clopote ce sunt activate chiar și astăzi, manual.

Turnul face parte dintr-un complex de clădiri cu numeroase săli ce datează din secolul al XIII-lea, clădiri ce cu secole în urmă formau o hală și o piață de pânze, postavuri și lână.

Construcția turnului a avut loc între anii 1482-1486 și a jucat un rol important în viața publică și socială din Bruges în perioada Evului Mediu. De altfel, Belfort van Brugge a fost recunoscut drept sit al Patrimoniului UNESCO în anul 1999.

Vacanță în Limburg. Bisericuța transparentă din Borgloon. Reading Between the Lines

Interiorul bisericii se schimbă în funcție de poziția soarelui, lumina este filtrată printre plăcile de oțel pe tot parcursul zilei fără a fi nevoie de vitralii. Clădirea pare aeriană și construită din lumină. De aproape și de departe peisajul rămâne permanent vizibil prin biserică.

O bisericuță neobișnuită în Flandra

Undeva în provincia Limburg, pe dealurile din sudul orășelului Borgloon  și nu departe de Tongeren, peste pajiști, câmpuri, livezi și podgorii se află o bisericuță neobișnuită.

Pentru a ajunge acolo, vei străbate poteci de-a lungul podgoriilor și vei traversa livezi de meri, peri și cireși. Ca într-o poveste, drumul șerpuiește printre plantații de mure, coacăze și căpșuni. Cărările acestea bucolice te vor duce destul de repede către o biserică ce pare să plutească deasupra câmpurilor.

Arhitecții Pieterjan Gijs și Arnout Van Vaerenbergh au proiectat printre livezi silueta bisericii parohiale a satului, aflat la câțiva kilometri, și au creat o bisericuță de 10 metri înălțime construită din plăci de oțel corten puse una peste alta. Construcția cântărește nu mai puțin de 30 de tone și se sprijină pe un soclu de beton. Aproape 2.000 de plăci orizontale au permis arhitecților să transforme o biserică tradițională specifică Vestului Europei într-un obiect transparent.

Construcție neobișnuită și confuză

Această construcție neobișnuită este de o mare frumusețe: efectul transparenței este surprinzător, biserica se schimbă sub privirea ta. Este un miraj care apare și dispare în funcție de mișcările tale, de unghiul de vedere și de lumină. Se numește „Reading Between The Lines” („Lectură printre rânduri”).

Interiorul bisericii se schimbă în funcție de poziția soarelui, lumina este filtrată printre plăcile de oțel pe tot parcursul zilei fără a fi nevoie de vitralii. Clădirea pare aeriană și construită din lumină. De aproape și de departe peisajul rămâne permanent vizibil prin biserică.

Sursa foto: arhiva personala

Efect optic

Datorită acestui efect optic bisericuța este în același timp prezentă și absentă din peisaj. Unde sunt limitele dintre vizibil și invizibil? te vei întreba.

Sursa foto: arhiva personala

Când ajungi  acolo, privește biserica din toate unghiurile, privește peisajul printre plăcile de oțel, observă jocul luminii în interior … și mai ales îndreaptă-ți privirea spre clopotniță: o poveste de raze se va răsfrânge asupra ta.

Sursa foto: arhiva personala

Secretul plăcilor de oțel 

Oţelul corten este un tip de oţel rezistent la intemperii, fără a necesita vopsirea lui. Oţelul corten formează un strat protector pe suprafaţa sa sub influenţa vremii. Acesta se regenerează permanent prin expunerea la condiţii climatice neprielnice şi asta datorită compoziţiei sale: cupru, crom, nichel şi fosfor. Cu alte cuvinte, oţelul este lăsat să ruginească – şi chiar capătă un aspect de rugină – pentru a-şi forma învelişul de protecţie.

Instalația:

Autori: Arhitecții Pieterjan Gijs și Arnout van Vaerenbergh

Titlul: Reading Between the Lines

Date tehnice: plăci orizontale de otel

Dimensiuni: 200 x 235 cm

Adresa:

Provincia Limburg, 3840 – Borgloon, Belgia (1h15 distanță de Bruxelles)

Surse internet:

https://www.visitlimburg.be/fr/que-faire/reading-between-lines-gijs-van-vaerenbergh-pit

https://edifica.ro

Sursa fotografiei de coperta: https://www.visitlimburg.be

Enjoy Discovering Belgium!

My name is Stewart. Rod Stewart

Din asta trăiesc, practic. Din tors. Stau pe genunchii doamnei cu care împart apartamentul, o las să mă mângâie, torc puțin și ea îmi cumpără tot ce vreau.

Locuiesc la etajul 6 și apartamentul este insula mea suspendată între cer și pământ. Aici fac ce vreau eu. Sar pe mobile cu multă grație – nu știu niciodată cine mă vede și vreau să fac impresie bună. Mă întind leneș pe covoare. Miros florile. Pentru că eu sunt un sensibil și un sentimental. Așa tare ma emoționez de câte ori văd flori în casă… Aproape că îmi dau lacrimile de emoție.

Eu la bibliotecă

Uneori mă uit la cărți. Și în calendar. Doamna care locuiește cu mine are unul interesant pe perete, cu multe pagini. Cu flori, normal, de aia mă și uit. Îmi place să le admir. Ce nu înțeleg e de ce durează atâta până când schimbă pagina?

Eu pe covor

Trec din când în când și pe la bucătărie. Doamna îmi lasă bunătăți în castronașe. Da, am mai multe și nu doar la bucătărie. Nu-mi place totuși că de câte ori intru în bucătărie îmi lovesc coada de piciorul mesei. Ar trebui să mute masa.

Am făcut-o să-mi cumpere și un arbore cu niște căsuțe căptușite cu blăniță. Mă urc uneori și acolo, dar numai ca să-i fac plăcere doamnei. Mi-am dat seama că dacă fac din când în când ce vrea ea, primesc bunătăți.

Din asta trăiesc, practic. Din tors. Stau pe genunchii doamnei cu care împart apartamentul, o las să mă mângâie, torc puțin și ea îmi cumpără tot ce vreau.

Acum, de exemplu, îi place să-mi pieptene blănița asta superbă. Vedeți ce blăniță am, nu? O las, ce să fac? Fiindcă apoi îmi dă pliculeț cu ton. Mon petit péché mignon, pliculețul cu ton.

Recent a venit acasă cu un cleștișor: voia să-mi taie gheruțele. Dumnezeule mare! Abia am lăsat-o. Îmi era puțin milă de ea – nu știu dacă v-am spus, dar eu sunt și foarte empatic – și am suportat să mi le taie. Știam că după o să primesc ceva cu pește. Asta e, știu că am fost un profitor. Dar un profitor irezistibil.

Eu pe pat. Eram puțin deprimat.

Mă cheamă Stewart. De la Rod Stewart. Când m-a adus aici la apartament, doamna nu avea șampon pentru mine și m-a spălat cu șamponul ei. Mirosea a trandafiri – v-am spus că ma pricep la flori. Oricum, a fost o idee proastă. Ideea ei, vreau sa zic. Când m-a uscat, mi s-a ridicat blănița roșcată și-mi stăteau firele de păr în toate direcțiile (unii zic ca e păr de pisică – oroare! – pentru că eu nu sunt o pisică, se înțelege!). Cică semănam cu un tip, unul, Rod Stewart. Nu știu cine e individul. În fine. Oricum eu îmi cunosc valoarea. Știu cine sunt cu adevărat. Sunt un fin și un delicat. Un gingaș. Un hiperboreean.

Vacanță în Flandra de Vest. Călugării morocănoşi și berea de la Westvleteren

Berea Westvleteren 12 are un parfum intens, amestecat, de struguri dulci şi alune, o aromă cremoasă şi bogată, cu iz de caramel şi de malţ. Gustul remanent este amar şi persistent. Nimeni nu ştie cum au reuşit călugării să pună toate aceste arome într-o singură sticlă. Nimeni nu cunoaște rețeta, aceeași din 1839.

Călugării trapiștii

Călugării trapiştii au menţinut până în prezent vechile precepte ale călugărilor cistercieni. Ei au o deviză simplă: „Ora et labora – rugăciune și muncă ”.

Renunțând la bunurile și averile proprii, ei realizează lucrările agricole, spală, fac curăţenie şi gătesc, preparând propria lor mâncare şi băutură – berea trapistă-.

Misterul berii trapiste

În acest moment există doar 14 fabrici de bere trapiste recunoscute oficial de Asociaţia Trapistă Internaţională și care au dreptul de a purta logo-ul „Produs trapist autentic” (licenţă valabilă pentru doar cinci ani).

Dintre cele 14, 6 se află în Belgia (AchelChimayOrvalRochefortWestmalle şi Westvleteren).

Adesea imitate, dar rareori reproduse, berile trapiste autentice trebuie făcute între zidurile abației (chiar dacă îmbutelierea se realizează în altă parte, precum în cazul berii Chimay). Numai aşa pot căpăta binecunoscutul însemn de marcă hexagonal.

Histoire – Sint-Sixtusabdij Westvleteren
Sursa foto: https://sintsixtus.be

Călugării morocănoşi de la Westvleteren

La 4 km de sătucul Westvleteren și nu departe de celebrul oraș Yper, în partea de vest a Flandrei se află mica abație Notre Dame de Saint Sixtus. Datează din anii 1830-1831. Acolo, între zidurile abației, în primăvara anului 1839, călugării au realizat prima producţie de bere trapistă.

Yper – Grote Markt
Sursă foto: https://www.sophiesgreatwartours.com/ypres

Abația Notre Dame de Saint Sixtus este o abație trapistă. Ca la toate abațiile trapiste, călugării sunt foarte secretoşi cu modul în care produc berea, iar o vizită la fabrica de bere este aproape imposibilă.

Sursa foto: https://la-cave-de-gambrinus.com/

Sticlele cu bere Westvleteren nu au etichetă

Pentru turişti a fost amenajată o berărie, unde se poate savura o bere trapistă Westvleteren şi se pot afla câteva informaţii despre viaţa monahală de la abaţie.

Fabrica de bere oferă trei beri diferite, distinse nu pe etichetă, ci pe culoarea capacului pentru că Westvleteren vinde sticle fără etichete din 1945, toate informațiile fiind tipărite pe capac.

Acestea sunt singurele beri Trappist care nu au logo-ul Trappist pe sticlă.

La abația Westvleteren călugării fac trei feluri de bere: Westvleteren blond (capac verde) – 5:5%, Westvleteren 8 (capac albastru) – 8%, Westvleteren 12 (capac galben) – 10.2% – cea mai bună bere din lume.

Berea Westvleteren 12 – cea mai bună bere din lume

Descrierea celei mai bune beri din lume de pe site-ul abaţiei  este departe de a satisface un băutor de bere: „Concentraţia de alcool  10.2% ; berea denumită de asemenea şi <<Flemish Bourgogne>> are o culoare negru-chihlimbar şi o spumă albă stabilă dantelată.

Sursa foto: https://la-cave-de-gambrinus.com/

Berea Westvleteren 12 are un parfum intens amestecat de struguri dulci şi alune, o aromă cremoasă şi bogată, cu iz de caramel şi de malţ, care o transformă în berea ideală. Gustul remanent este amar şi persistent. Nimeni nu ştie cum au reuşit să pună toate aceste arome într-o singură sticlă, nimeni nu cunoaște rețeta, aceeași din 1839.

Începând din septembrie 2006 berea nu se vinde decât în cantităţi limitate şi într-un sistem „drive-in”, cu programare telefonică prealabilă.

Revânzarea este interzisă (cel puţin în teorie). Toate aceste restricţii sunt datorate cantităţilor mici produse (circa 3500 de hectolitri anual), dar şi faptului că în iunie 2005 Wesvleteren 12 a fost declarată drept cea mai bună bere din lume, tulburând pentru totdeauna liniştea obişnuită a călugărilor trapişti.

Succesul berii Westvleteren 12

Succesul Westvleteren 12 nu a putut decât să-i supere pe cei 20 de călugări care trăiesc între zidurile abaţiei Sfântul Sixtus.

Dacă cu o zi înainte să fie declarată cea mai bună bere din lume, la berăria aflată lângă abaţie vreo 20 de oameni beau Westvleteren 12, peste noapte au apărut cozile la poarta berăriei.

Orice om de afaceri care se respectă ar fi crescut producţia. Nu şi călugării de la Westvleteren care rămân la producţia iniţială, 3500 de hectolitri pe an. „Nu trebuie să urmăm filosofia pieţei, ci trebuie să fim oneşti cu noi înşine”, spun călugării.

Un bac de Westvleteren à 559,39€... Le prix de la bière flambe au marché  noir - DH Les Sports+
Sursa foto: https://www.dhnet.be/

Surse:

www.trappistwestvleteren.be

https://sintsixtus.be

https://www.beretrapista.ro

O poveste de la 1844. Cofetăria lui Felix Barla de pe Ulița Mare din Iași (2)

Cine era dumnealui Felix Barla, proprietar

Domnul Felix Barla era piemontez, supus al spadei Italiei și a avut meritul să fie cel mai vechi cofetar din Iași, decanul înghețatelor.

El a avut privilegiul să îndulcească balurile și mesele celor de pe urmă domni fanarioți.

A introdus în Moldova biscotele, lisele (fructe zaharisite, în special chitre – un soi de lămîi mai mari, anume pentru dulceață), pastilele, dragelele (drajeurile), pralinele, marțipanele, caramelele, oranjadele, limonadele și înghețatele.

Înainte de el, poporetul nu cunoștea decît „curmale, nohot (năut), smochine, coarne de mare (roșcove), alune. Lumea se dedulcise până atunci la ceva cofeturi cu migdale și sîmburi de zarzăre, ce se vindeau la Panaiti Vutcariu de pe Podul Vechi”.

„În loc de înghețate, oranjade și limonade, lumea se răcorea cu sorbetele turcesc și braga moldovenească; în loc de lisă, mânca gogoșele; în loc de marțipan, simiții (covrigi turtiți făcut din cocă mai moale, ca de cozonac, presărat cu semințe de susan)”; în loc de torte, plăcințele cu carne sau cu brînză și în loc de pîine de Spania (pandișpan), covrigi…”trii la para”.

Balconul și magazinul de bomboane

Cofetăria lui Felix Barna era deschisă într-o casă cu ferestre largi. Înăuntru, stâlpi poleiţi, oglinzi mari, dulapuri de mahon sculptate, mobile acoperite cu velur. Interiorul amintea de luxul cofetăriilor Parisului  sau ale Berlinului.

Magazinul cuprindea o singură cameră tăiată în două de un bufet. În spatele bufetului erau dulapuri de lemn boit negru şi pline cu gavanoase de sticlă cu cofeturi, lise, fructe confiate, zaharicale şi caramele.

În spatele unei uşi cu geamuri, o încăpere de văzut (şi cumpărat) ultimele noutăţi într-ale modei pentru că domnul Felix, pe lângă cofetar era și… marşandă de mode.

De-a lungul magazinelor de bomboane şi de mode se întindea un fel de balcon – culme a marketingului, soi de târnaţ (prispă închisă cu scânduri, ca un cerdac) pentru muşterii la vreme de vară, „cu marfă de răcorit stomahul şi de aprins inimile: îngheţată şi modiste”.

Și dacă toate acestea au fost doar o născocire a conului Mișu Kogălniceanu?

Surse :

  1. Mihail Kogălniceanu, „Cofetăria lui Felix Barla” în „Tainele Inimii”;
  2. Dan Dumitru Iacob, Elitele din principatele române în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Societate și divertisment, Ed Universității Alexandru Ioan Cuza Iași, 2015,  p. 149;
  3. Mircea Ciubotaru „Misterele onomastice ale Iașilor”, vol. I, Ed. Dark Publishing, Bucuresti, 2021, p. 156-158.

O poveste de la 1844. Cofetăria lui Felix Barla de pe Ulița Mare din Iași (1)

Prin 1844 exista la Iași pe Ulița Mare, nu departe de Palatul Domnesc, o cofetărie care aparținea lui dumnealui, Felix Barla din Piemonte. De ce și cum ajunsese la Iași nu se știe. Se știe doar că Felix Barla, supus al spadei Italiei, cu magazinul său de bomboane de pe Ulița Mare, a introdus în Moldova toată literatura zahărului.

Ispititoarea cofetărie apare în paginile „Tainele inimei” început în 1850 de Kogălniceanu si rămas neîncheiat.

Ispititoarea cofetărie

Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, în Iașul de odinioară, după plimbarea de după-amiază din Copou, coborau spre Ulița Mare (astăzi, bulevardul Ștefan cel Mare) calești, carete și alte acareturi ale boierimii stilate. De-a lungul noului drum din Copou se ridicau conace cu saloane încăpătoare.

Bolta adâncă ferea de ploaie, glod și omăt crinolinele largi și rochiile cu coadă, în care își ascundeau rotofeiele trupuri vornicesele, logofetesele și celelalte boieroaice. De bună seamă domniile lor nu catadicseau să iasă din casă decât cu trăsurile trase la scară. 

Mai la vale, Ulița Mare, pe care se îngrămădeau dugheni de tot felul, era primejdioasă. Printre croitorii, ceaprăzării ori potcovării, adesea cu pereții de paiantă, oricând se putea ivi o pălălaie, iscată doar dintr-o scânteie ori scăpărare de amnar.

După preumblarea pe dealul Copoului, lumea bună își trăgea sufletul la ispititoarea cofetărie a lui Felix Barla.

Amplasată pe Ulița Mare, în preajma străduței ce duce la palatul domnului Sturdza, cofetăria era frecventată spre seară de o clientelă selectă. Boieri înmănușați și jobenați, curtenitori și galanți și cucoane cu toalete splendide și umbreluțe de dantelă se îndulceau cu înghețată și oranjadă în trăsurile oprite în fața magazinului de bomboane al lui Felix Barla.

Uneori mușteriii erau așa de numeroși în această cofetărie încât își loveau coatele atunci când duceau lingurița cu înghețată de la farfurie la gură, scaunele libere erau la mare căutare iar în față stăteau lungi şiruri de trăsuri.

Și dacă toate acestea au fost doar o născocire a conului Mișu Kogălniceanu?

(va urma)

Surse :

  1. Mihail Kogălniceanu, „Cofetăria lui Felix Barla” în „Tainele Inimii”;
  2. Dan Dumitru Iacob, Elitele din principatele române în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Societate și divertisment, Ed Universității Alexandru Ioan Cuza Iași, 2015,  p. 149;
  3. Mircea Ciubotaru „Misterele onomastice ale Iașilor”, vol. I, Ed. Dark Publishing, Bucuresti, 2021, p. 156-158.

Cuvinte călătoare (45). De la film la piele

Pare surprinzător, dar cuvintele « film » și « peliculă » sunt înrudite etimologic.

„Film” vine din vechiul cuvânt englez „filmen” care înseamnă „strat, piele”, derivat la rândul lui din vechiul cuvânt germanic „felma”. Acest vechi cuvânt germanic „felma” vine din rădăcina indo-europeană „pel” (piele).

Se observă acum cum „pel” a dat latinescul „pellis” de unde avem „piele” și „peliculă”.

Bibliografie:

Hugo Blanchet, Anouk Ferri, „Abécédaire illustré des mots voyageurs. Flâneries étymologiques”, Ed. Atelier Perrousseaux, France, 2021.

https://www.cnrtl.fr/etymologie/film

https://www.cnrtl.fr/etymologie/pellicule

Vacanță la Bruxelles. Galeriile Regale Saint-Hubert

Luminat puternic, Pasajul Saint-Hubert oferea luxul unei cafenele in aer liber, în lumea unor comercianți bogați care aduseseră la Bruxelles adevărata senzație de capitală europeană.

Povestea galeriilor regale

Galeriile din Bruxelles, mai vechi decât cele din Milano, au fost concepute de tânărul arhitect Jean-Pierre Cluysenaar, născut în Țările de Jos în 1811.

Într-o dimineață luminoasă din anul 1836, lui Cluysenaar îi vine ideea să construiască o galerie acoperită, de peste 200 de metri lungime, între Rue du Marché aux Herbes/Grasmarkt și Rue Montagne aux Herbes Potagères/Warmoesberg.                  

Galerie du Roi/Koningsgalerij, (Galeria Regelui) și Galerie de la Reine/Koninginnegalerij (Galeria Reginei) sunt părțile principale ale complexului, împărțite de o colonadă unde Rue des Bouchers traversează arcada.

A treia secțiune, mai mică, reprezentată de Galerie des Princes/Prinsengalerij (Galeria Prinților), este situată pe marginea pasajului principal. 

Prima piatră a fost pusă la 6 mai 1846 cu o mistrie de aur de către regele Leopold I însoțit de cei doi fii ai săi. Inaugurarea a avut loc la 20 iunie 1847. Mai mult de o sută de ani mai târziu, clădirea care inițial era numită „Passage Saint-Hubert” a primit denumirea actuală de Galeries Royales Saint-Hubert.                                  

Prin frumoasele tavane din sticlă, lumina naturală inundă interiorul. La punctul de întâlnire a celor două galerii, a Regelui și a Reginei, lumina pătrunde printr-o imensă cupolă. Galeria Prinților se formează din Galeria Regelui, pe la mijlocul acesteia și se sfârșește în rue des Dominicains.

Omnibus omnia („Toate pentru toți”)

Cluysenaer și-a imaginat ceva mai mult decât un complex comercial. El a vrut să creeze un microcosmos urban, un oraș în oraș, așa că în cadrul galeriilor au fost construite și două teatre: Théâtre des Galeries și Théâtre du Vaudeville.

Pe la 1846, pe locul acestui teatru se afla o piata de flori.

Théâtre Royal des Galeries Saint-Hubert a fost deschis în iunie 1847. A devenit unul dintre cele trei teatre regale din Bruxelles, pe scena lui jucându-se operetă și reviste. Interiorul său a fost reconstruit în 1951.          

Luminat puternic, Pasajul Saint-Hubert oferea luxul unei cafenele in aer liber, în lumea unor comercianți bogați care au adus la Bruxelles adevărata senzație de capitală europeană.

La mijlocul secolului al XIX-lea, galeriile Saint-Hubert erau cele mai lungi, cele mai înalte (8 metri), cele mai bine decorate și cele mai bine luminate galerii din lume, grație unui uriaș acoperiș din sticlă. Din ziua inaugurării lor, aceste galerii au fost foarte frecventate de locuitorii Bruxelles-ului, de elita pariziană, iar acum de turiștii veniți din toată lumea.

Astăzi

Astăzi găsim în galerii buticuri de lux, birouri și apartamente, precum și terase, cafenele și restaurante.

Pe trei etaje, vitrinele etalează produse de top, începând de la jucării, marochinărie, cărți, suveniruri, flori, parfumuri, dantele și terminând cu ciocolaterii. Fiecare magazin, salon, restaurant sau librărie, conceput în stilul Art Nouveau, caută să se integreze în curentul artistic.

Magazine remarcabile

Printre magazinele remarcabile din Galerie de la Reine, se află cel al elvețianului Jean Neuhaus. Jean Neuhaus, un apoticar elvețian din Neuchâtel, deschide în 1857 o farmacie în Galeriile Regale Saint-Hubert.  Elvețianul vindea acolo nu numai medicamente ci și tot felul de dulciuri farmaceutice: bomboane de tuse, tablete de ciocolată amară, bomboane cu miere pentru durerea de gât, sau lemn-dulce pentru durerea de stomac. Mulți ani mai târziu, în 1912, nepotul său, care purta tot numele de Jean Neuhaus, perfecționează principiul acestor dulciuri farmaceutice, umplându-le cu ciocolată. Astfel apar pralinele belgiene. La scurt timp, în 1915, Louise Agostini, soția lui Jean Neuhaus junior, inventează o cutie luxoasă, aurie, legată cu funde, pe care o numește balottin.

De la începutul secolului trecut, tot în Galerie de la Reine funcționează renumitul magazin Delvaux, specializat în prelucrarea produselor din piele, creatorul și producătorul celor mai elegante poșete și diverse alte obiecte, cum ar fi mănușile.

În 1984 librăria Tropismes se instalează în Galeries Saint-Hubert, în « Blue Note », renumita sală de jazz belgian și internațional. Rafturile cu cărți sunt impresionante în acest loc cu pereți acoperiți cu oglinzi, coloane, cu un mezzanin surprinzător și sub plafonul cu stucaturi splendide.

175 de ani de Galeries Royales Saint-Hubert

La aproape 2 secole de la inaugurare, galeriile sunt încă unul dintre cele mai vizitate monumente din Bruxelles, iar aniversarea lor de 175 de ani merită o sărbătoare cuvenită. O expoziție despre istoria lor este planificată în decembrie anul acesta, în timp ce proprietarii plănuiesc să se înfrățească cu galeriile Victor Emmanuel II din Milano, care au fost construite la 20 de ani după Saint-Hubert și s-au inspirat, de fapt, din acestea.

Ce secrete ascund numele orașelor din Belgia?

Bruxelles / Brussel

Bruxelles-ul a apărut acum mai bine de 1000 de ani în apropierea râului Senne…Care nu trebuie confundat cu romanticul râu Seine din Paris.

Zona era una mlăștinoasă și cu multe insulițe. Se pare că numele Bruxelles-ului are legătură cu această zonă.

Numele de Bruxelles vine dintr-o veche formă germanică – *brokaz (care însemna mlaștină).

Acest *brokaz este derivat la rândul lui din cuvântul indo-european *mer- (mare) și din *saliz (cuvânt care are sensul de sală, refugiu, cabană și care stă la originea cuvintelor franceze „salle / salon” și a cuvântului german Saal).

Așadar, Bruxelles-ului i s-a spus Broekzele, casa din mlaștină.

people walking on street near brown concrete building during daytime
Bruxelles

Anvers / Antwerpen

O legendă spune că orașul își datorează numele uriașului Druon Antigonus, care ar fi tăiat si aruncat mâinile (în olandeză, hand werpen) marinarilor care nu au plătisera taxa din Scheldt.

Mai probabil, numele Antwerpen provine de la expresia „Aen de Werpen”, care subliniază că orășelul s-a născut pe o movilă potrivită pentru acostarea bărcilor.

Anvers/Antwerpen a fost la început doar un modest sat de pescari. Distrusă de normanzi în 836, aglomerația carolingiană a fost reconstruită nu după mult timp, întărită cu un castel, „castrum”, și prevăzută cu o incintă fortificată în secolul al XI-lea.

black and white analog clock at 10 00
Anvers

Mons / Bergen

Denumirea orașului Mons se explică prin termenul latinesc clasic mons, montis, „deal, munte”.

În neerlandeză Mons este Bergen, cuvânt care are exact același înțeles.

Pluralul găsit în limba neerlandeză, Bergen, se explică prin prezența celor cinci dealuri de pe marginea văii Haine: Mons, Bois-la-Haut și munții Héribus, Panisel și Saint-Lazare.

red and black concrete building
Mons

Namur / Namen

Namur / Namen vine de la Namurcum. Nam este o rădăcină celtică cu sensul de vale. Namurcum înseamnă deci „locuința din vale„.

Namur

Bruges/ Brugge

Potrivit celor mai mulți cercetători, Brugge / Bruges provine dintr-un vechi cuvânt germanic *brugjō- / *brugjǭ, un cuvânt reconstituit care înseamnă „pod”. Este același cuvânt care a dat brug în olandeză modernă, Brücke în germană și bridge în engleză.

Apa a jucat un rol crucial în nașterea și dezvoltarea orașului Bruges. Canalele dau un farmec și o frumusețe singulară centrului istoric: grădini secrete, poduri pitoresti, cladiri medievale, colțuri ascunse romantice se dezvăluie la o plimbare cu vaporașul. Lebedele, trăsurile trase de cai pe alei, turnurile gotice și narcisele ne coboară într-o poveste.

brown brick house across yellow tower
Bruges

Gand / Gent

Orașul Gent / Gand își trage numele dintr-un vechi cuvânt celtic, „Ganda”. Acest vechi cuvânt înseamnă „confluent„. Istoria Gentului începe în anul 630, când Sfântul Amand alege confluența („Ganda”) dintre râurile Lys și Escaut pentru a construi acolo o mănăstire.

Astăzi, orașul încă poartă urmele celor paisprezece secole de istorie, cu un castel medieval înconjurat de șanțuri, o catedrală maiestuoasă, o clopotniță, trei beguinaje.

Gent

Surse:

https://www.visit.gent.be

https://www.persee.fr/doc/barb_0001-4133_1979_num_65_1_55393

https://www.larousse.fr/encyclopedie/ville/Anvers/105760