My name is Stewart. Rod Stewart

Din asta trăiesc, practic. Din tors. Stau pe genunchii doamnei cu care împart apartamentul, o las să mă mângâie, torc puțin și ea îmi cumpără tot ce vreau.

Locuiesc la etajul 6 și apartamentul este insula mea suspendată între cer și pământ. Aici fac ce vreau eu. Sar pe mobile cu multă grație – nu știu niciodată cine mă vede și vreau să fac impresie bună. Mă întind leneș pe covoare. Miros florile. Pentru că eu sunt un sensibil și un sentimental. Așa tare ma emoționez de câte ori văd flori în casă… Aproape că îmi dau lacrimile de emoție.

Eu la bibliotecă

Uneori mă uit la cărți. Și în calendar. Doamna care locuiește cu mine are unul interesant pe perete, cu multe pagini. Cu flori, normal, de aia mă și uit. Îmi place să le admir. Ce nu înțeleg e de ce durează atâta până când schimbă pagina?

Eu pe covor

Trec din când în când și pe la bucătărie. Doamna îmi lasă bunătăți în castronașe. Da, am mai multe și nu doar la bucătărie. Nu-mi place totuși că de câte ori intru în bucătărie îmi lovesc coada de piciorul mesei. Ar trebui să mute masa.

Am făcut-o să-mi cumpere și un arbore cu niște căsuțe căptușite cu blăniță. Mă urc uneori și acolo, dar numai ca să-i fac plăcere doamnei. Mi-am dat seama că dacă fac din când în când ce vrea ea, primesc bunătăți.

Din asta trăiesc, practic. Din tors. Stau pe genunchii doamnei cu care împart apartamentul, o las să mă mângâie, torc puțin și ea îmi cumpără tot ce vreau.

Acum, de exemplu, îi place să-mi pieptene blănița asta superbă. Vedeți ce blăniță am, nu? O las, ce să fac? Fiindcă apoi îmi dă pliculeț cu ton. Mon petit péché mignon, pliculețul cu ton.

Recent a venit acasă cu un cleștișor: voia să-mi taie gheruțele. Dumnezeule mare! Abia am lăsat-o. Îmi era puțin milă de ea – nu știu dacă v-am spus, dar eu sunt și foarte empatic – și am suportat să mi le taie. Știam că după o să primesc ceva cu pește. Asta e, știu că am fost un profitor. Dar un profitor irezistibil.

Eu pe pat. Eram puțin deprimat.

Mă cheamă Stewart. De la Rod Stewart. Când m-a adus aici la apartament, doamna nu avea șampon pentru mine și m-a spălat cu șamponul ei. Mirosea a trandafiri – v-am spus că ma pricep la flori. Oricum, a fost o idee proastă. Ideea ei, vreau sa zic. Când m-a uscat, mi s-a ridicat blănița roșcată și-mi stăteau firele de păr în toate direcțiile (unii zic ca e păr de pisică – oroare! – pentru că eu nu sunt o pisică, se înțelege!). Cică semănam cu un tip, unul, Rod Stewart. Nu știu cine e individul. În fine. Oricum eu îmi cunosc valoarea. Știu cine sunt cu adevărat. Sunt un fin și un delicat. Un gingaș. Un hiperboreean.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code