COZONAC
Dintotdeauna a fost cuceritor, cu stafide și cu mirodenii aduse de pe tărâmuri îndepărtate, praftorisit cu ape de portocale și zahar de trestie, aromit cu păstai de vanilie din care boieroaicele din vremuri de demult se nărăveau și se răsfățau.
«Cozonac» este un cuvânt înregistrat abia în „Dicționarul francez-român” al lui Ponbriant, deci la sfârșitul secolului al XIX-lea. Etimologia sa nu este clară, probabil că are la bază grecescul „kosonachi”, derivat de la „kosona” („păpușă”) datorită formei date uneori acestei prăjituri.
COLAC
Colacul este un fel de pâine, în formă de inel. Împletit din mai multe straturi de aluat, colacul este un cuvânt de origine slavă, derivat de la kolo – roată.
Noi l-am luat de la slavii din sud (bulgară, sârbă – kolač), la fel ca albaneza, turca, maghiara, friulana și germana austriacă.
Rezultatul normal, la singular, a fost colaci, cu pluralul tot colaci, ceea ce a dus la formarea unui singular analogic colac, după modelul sac-saci. Forma de singular colac a fost reîmprumutată de bulgară, ca și de turcă sau maghiară.
PLĂCINTĂ
Placinta este o turtă cu diverse umpluturi care se mănâncă atât de Crăciun cât și de Anul Nou.
La baza cuvântului plăcintă se află latinescul placenta, prăjitură plată, împrumutat din greacă.
Interesant este că româna este singura limbă care a moștenit acest cuvânt latinesc. Celelalte limbi romanice au moștenit derivate din latina populară focacia (care a dat, de exemplu, francezul fouace) sau au împrumutat și adaptat termenul germanic wastil (hrană) ce a dat francezul gâteau (prăjitură).
Plăcintă este unul dintre puținele nume de mâncăruri (zeamă, friptură, turtă) moștenite de română din latină.
Față de sensul cuvântului latinesc, româna prezintă o evoluție semantică, dat fiind că plăcintă înseamna turtă umplută cu diferite produse, inclusiv brânză, carne etc și de aceea plăcinta se servește nu numai la desert ci și ca aperitiv. Din română cuvântul a pătruns în ucrainiană, maghiară și în germană.
Surse:
Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate, create, Editura Humanitas 2010, pag. 143-146.
Comentarii recente