Clément a visat dintotdeauna să fie cofetar. În visele lui, brioșe cu fructe confiate și stafide se lăfăiau pe platouri imense de ceramică de Delft. Cozonaci parfumați și pufoși stăteau așezați în vitrină lângă tarte cu mere caramelizate și dulceață de caise. În cofetăria din visul lui…
De sute de ani, locuitorii din Liège și Bruxelles își revendică paternitatea gofrelor, pe care flamanzii le numesc waffles, iar noi, „faguri”.
Intrigă încă misterul originii gofrelor, dintr-un aluat uneori ușor ca un aer de primăvară, alteori foarte compact și pudrat cu zahăr perlat.
Sa fie oare la originea gofrelor de Bruxelles Philippe Édouard Cauderlier, autor de literatură gastronomică din secolul al XIX-lea?
Sau să credem legenda despre un prinț-episcop din Liège care a trăit acum 200 de ani și care, într-o dimineață luminoasă, i-a cerut bucătarului să-i facă o brioșă aurie și dulce?
Nu există o dată precisă a apariției gofrelor în Belgia. Cu toate acestea, analizându-se mai multe tablouri și povestiri, s-a stabilit nașterea acestora la Bruxelles în secolul al XVI-lea. Pe atunci gofrele se mâncau în zilele de sărbătoare religioasă și erau puternic inspirate de clătite.
În tabloul lui Pieter Bruegel cel Bătrân, „Lupta între Carnaval si postul Paștelui” (Le combat de Carnaval et Carême / De strijd tussen Vasten en Vastenavond), datat 1559, vedem în centrul imaginii o femeie care face gofre. În Evul Mediu, gofrele erau pregătite folosind două plăci metalice cu mânere lungi de lemn care erau ținute direct deasupra focului.
Sursa foto. https://fr.wikipedia.org/wiki/Pieter_Brueghel
La Liège, gofrele au apărut abia 200 de ani mai târziu, în secolul al XVIII-lea, și erau inspirate de gofrele de Bruxelles.
Povestea începe la Liège prin 1780, în bucătaria unui prinț-episcop.
Clément a visat dintotdeauna să fie cofetar. În visele lui, brioșe cu fructe confiate și stafide se lăfăiau pe platouri imense de ceramică de Delft.
Cozonaci parfumați și pufoși stăteau așezați în vitrină lângă tarte cu mere caramelizate și dulceață de caise. În cofetăria din visul lui intrau copii veseli și cumpărau cornete pline cu biscuiți crocanți cu ghimbir și prăjiturele cu gust de portocale. Își umpleau buzunarele cu biscuiți condimentați și scăpau printre degete coji de portocale și alune trase în pojghiță de zahăr.
În visul lui mirosea a vanilie și a scorțișoară, iar el amesteca aluatul ușor și moale cu migdale măcinate și miere.
Pe episcop l-a văzut prima dată în urmă cu doi ani, în Piața Mare. Privirea i-a rămas la tunica stacojie cu broderie prețioasă pe umeri, se mișcau acolo aripile strălucitoare ale unor albine minuscule.
« A simțit că mă uitam la el, de-aceea s-a și întors așa de brusc, s-a gândit Clément mai târziu, în cămăruța lui cu ferestre care dădeau spre zidurile catedralei. Nici nu am văzut când a plecat din fața mea. A dispărut în întunericul străduței înguste ce ocolește catedrala și mi s-a părut că s-au uitat după el garguiele cu gheare de piatră. De sub o arcadă a zburat o pasăre de noapte cu aripi mari, foșnitoare. Am apucat să-i văd doar ochii mici, galbeni ca niște frunze de toamnă… »
În aceeași seară, la Taverna Nebunului, cineva i-a șoptit că la bucătăria episcopului se caută un cofetar. Și-a făcut curaj și într-o dimineață rece de octombrie a bătut la ușa bucătăriei…
Câteva luni mai târziu, episcopul a cerut sa i pregătească un desert de care nu a mai auzit nimeni. Ca în visul său de altădată, Clement a inventat un aluat bătut, ușor ca aerul și galben ca mierea topită în care a scăpat din greșeală o păstaie de vanilie. A ieșit o brioșă pe care a copt-o într-o formă cu găuri, asemănătoare cu fagurele.
Mirosul de vanilie si perluțele de zahăr caramelizat l-au cucerit pentru totdeauna pe episcop iar rețeta de gofre a intrat în bucătăriile din Liège. Apoi a pătruns rapid în întregul Regat.
Comentarii recente