Cuvinte călătoare (XXV). „Lalele, lalele, frumoasele mele lalele…”

Laleaua (tulipa) are un trecut „glorios“ şi, la un moment dat, a stârnit pasiuni aprinse, a provocat crize economice şi a scris istoria unei epoci.

Adorată de războinici

Adorată de războinicii de prin văile din Tianshan, lalelele decorau frontiera dintre China, Rusia şi Afganistan, cu flori roşii, mici, vesele, adaptandu-se la vremea rece şi vânturile îngheţate.

De aici, de pe „Acoperişul lumii“, aceste flori au plecat să cucerească inimile noroadelor de altădată: mai întâi de toate, printre musulmani, acolo unde laleaua „reprezintă cuminţenia, pioşenia în faţa lui Allah“ şi este considerată cea mai sfântă dintre flori.

Tulipa – turban

Tulipă („lalea”) este, la originea îndepărtată, persanul dulbänd „turban” (din care româna îl are şi pe tulpan).

Din persană, cuvântul a ajuns în turcă, unde a apărut (tülbend-)lâle, numele lalelei albe, pe care a semnalat-o pentru prima dată Bubeck, ambasadorul împăratului german Ferdinand I pe lângă Soliman Magnificul (între 1552 şi 1562), într-un raport al său.

Cuvântul turc tülbend care însemna „turban” s-a folosit pentru a denumi laleaua prin comparaţia făcută între forma florii şi cea a unui turban.

Tulipa – lalea

Cuvîntul turcesc lale se regăseşte şi în numele lui Allah, şi de aici însemnătatea imensă acordată acestei flori care populează grădinile, acest spaţiu al plăcerii şi bucuriei. Se spune, în tradiţia musulmană, că cei care îngrijesc florile, grădinarii, vor ajunge direct în ceruri pentru a se ocupa pe mai departe de această sarcină plăcută lui Allah.

Soleiman Magnificul la Istanbul

Sub domnia lui Soliman Magnificul, turcii au început să cultive lalele şi mai ales să le altoiască pentru a obţine varietăţi noi.

Aşa aveau să se nască „lalele de Istanbul, mult mai delicate şi mai elegante decît precedesoarele lor“, cu petale alungite şi suple, cu vârfurile ascuţite precum acul. 

La 1630, la Istanbul existau nu mai puţin de 80 de florării şi 300 de florari profesionişti.

Spre Țările de Jos, printre baloți cu țesături scumpe și săculeți cu mirodenii

Din Imperiul Otoman, printre baloţii de ţesături scumpe, cîţiva bulbi de lalea au ajuns în Ţările de Jos, în portul Antwerpen. Se pare că negustorul, care a cerut postavul şi mohairul, n-a prea ştiut ce să facă cu bulbii de lalea, pe unii i-a mâncat, asociindu-i cu ceapa, pe alţii i-a plantat, aşa, într-o doară, în grădina de zarzavat.

Reputatul botanist Carolus Clusius

Lalelele au fost aduse în Europa din Turcia la mijlocul secolului al XVI-lea. În 1593, Carolus Clusius, unul dintre cei mai reputaţi botaniști din Europa, a înființat în Leiden (Olanda) o grădină botanică vestită, printre ale cărei atracţii se numărau şi lalele aduse de la curtea sultanului Soleiman Magnificul. Există peste 3.000 de varietăți de lalele, cele mai răspândite fiind lalelele roșii.

În Europa

Prin intermediul lui Carolus Clusius, bulbii de lalea au ajuns pretutindeni în Europa.

Unii au crezut că este vorba de ceapă şi i-au rumenit în tigaie alături de varză, alţii i-au înăbuşit alături de coastele de miel, şi chiar i-au amestecat cu zahăr pentru a fi serviţi ca desert.

Dar europenii s-au convins repede că bulbii de lalea, chiar dacă semănau cu cepele, nu erau prea delicioşi, aşa că au început să aprecieze mai mult calităţile lor estetice.

Pasiunea pentru lalele: negustori, pictori, botaniști

Pasiunea pentru aceste flori minunate avea să atingă apogeul în primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Horticultorii, negustorii, pictorii, botaniştii s-au întrecut în a „specula“, economic şi artistic, frumuseţea acestei flori.

Călătorii care poposeau în prosperele oraşe negustoreşti ale Olandei în preajma anilor 1630 descopereau cu umire un popor cuprins de o manie ciudată: mii de oameni, de la negustori bogaţi la simpli speculanţi de origine modestă, erau mânaţi de frenezia de a cumpăra şi a vinde. Obiectul tranzacţiilor lor era unul cât se poate de nefiresc: laleaua, o floare delicată şi exotică, recent sosită din Orientul Îndepărtat.

La 1637, laleaua numită Semper Augustus se vindea cu o sumă fabuloasă: de două ori preţul unei case.

Pictorii Rembrandt şi Bruegel reţin pe pînzele lor nu numai frumuseţea acestei specii, astăzi dispărute, dar şi obsesia care i-a animat pe locuitorii Ţărilor de Jos.

Pentru cîţiva ani, bulbii de lalea au reprezentat cel mai rîvnit produs de pe piaţă. Mulţi negustori au făcut averi din comerţul cu bulbii de lalea, preţul unui singur bulb depăşind cu mult salariul anual al unui negustor.

Cultura intensă a acestei flori în Olanda a făcut ca această formă scurtă a termenului, tulipa, care apăruse prima dată în Olanda secolului al XVI-lea să se răspândească în franceză (tulipe) şi în alte limbi europene (germ. Tulipe, engl. tulip, port. tulipa).

Înapoi în Imperiul Otoman

Cînd pasiunea pentru lalele se potoleşte la Amsterdam, prin anii 1640, ea se reaprinde în Imperiul Otoman.

Nu mai este vorba de o pasiune economică, ci doar de una culturală. Epoca Lalelelor începe pe la 1718 şi durează vreo 20 de ani.

Surse:

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu,  Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013;

Marius Sala, “101 cuvinte moștenite, împrumutate și create“, Ed. Humanitas, 2010.

Marie Treps, “Le passionnant voyage des mots”, cahier thématique, Petit Larousse 2007.

http://www.istoriesicivilizatie.ro/

https://dilemaveche.ro/sectiune/ieri-vedere-azi/articol/lalele-lalele-lalele

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code