La curțile domnești și boierești, ospețele se terminau cu oarece dichis, la care prostimea nici nu îndrăznea să viseze : fețe domnești, Mitropolit, arhierei, boieri sau oaspeți picați peste noapte, toți se nărăviseră la obiceiuri levantine : cafea, dulceață, narghilea și siestă.
Șerbeturi, cofeturi, filigene cu cafea arabica
La urma ospățului nu lipseau șerbeturile și cofeturile, tăvile cu baclavale, zahărul de la Veneția, vinurile dulci din Franța, bombele de înghețată și nici filigenele cu cafea arabica însoțite neapărat cu dulceață din gavanoasele umplute peste an.
Servirea șerbetului era o dovadă de înaltă considerație pentru oaspeții cu caftan, fiind urmată de stropirea cu apă de trandafiri.
Boierii stăteau tolăniți pe sofalele înșirate de-a lungul camerei și se desfătau cu dulceață de portocale sau își potoleau setea cu o bragă sau cu un lichior. O mână ușoară, subțire, aducea pe o tavă de argint un pahar de apă proaspătă, chiseaua cu dulceață, farfurioarele și lingurițele.
Cafegiul, ibricul de cafea și narghileaua
Cafegiul intra apoi cu tava sa pe care tronau ibricul de cafea și filigenele* împreună cu suporturile.
Toropiți de căldură și de vinul ghiurghiuliu, băut cu burta nu cu păhărelul, de vutci, de țuiculiță învechită și de palincă cu mărgelușe, cu ochii pe jumătate închiși, boierii trăgeau din ciubuc (adică acea lulea lungă din lemn de cireș sau de iasomie, cu imamea de chihlimbar încrustată în argint și sidef de-i mai zicea și narghilea).
*filigea: Ceașcă (turcească) de cafea neagră, fără toartă (fixată într-un suport).
Puțină etimologie
Narghilea înseamnă„lulea de tip oriental, prevăzută cu o ţeavă lungă şi flexibilă al cărei capăt de jos este fixat într-un vas cu apă parfumată, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat”.
Este un împrumut din turcescul nargile (ca şi alţi termeni referitori la fumat: ciubuc, imamea „capăt al ciubucului, prin care se trage fumul”, lulea, tutun, tabiet),care a fost transmis şi altor limbi balcanice (greaca, bulgara, sârba; există şi în aromână).
Persanul „nargil” – „nucă de cocos”
La originea sa îndepărtată este persanul närgilä „pipă cu apă”, un derivat al lui nargil „nucă de cocos”. S-a folosit acest cuvânt pentru că, în loc de flaconul de sticlă sau de cristal ce conţinea apa prin care trecea fumul, se întrebuinţa adesea o nucă de cocos sau un obiect de metal ce avea forma unei nuci de cocos.
Bibliografie:
Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Ed. Humanitas, 2010.
Marius Sala, www.istoriesicivizatie.ro
Constanța Vintilă-Ghițulescu, „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860”, Ed. Humanitas, 2015,
Comentarii recente