Jurnalul islandez. Ziua 5

Am plecat de la pensiunea-fermă Efsti Datur imediat după micul-dejun: whey, acea băutură asemănătoare cu zerul, cafea fierbinte, pâine neagră coaptă în cuptor cu energie geo-termală, dulcețuri din coacăze și preparate din carne de oaie.

Am ieșit din restaurantul cu vedere spre grajdul cu viței și văcuțe, am traversat salonul vintage cu fotolii învelite în catifea roșie și am trecut pe lângă tejgheaua unde cineva cumpăra deja înghețată. Afară se simțeau 7 grade și bătea  foarte tare vântul. Prima destinație a zilei era ferma vikingilor de la Stöng, aflată la aproape 80 de kilometri, pe o rută care traversează valea Thorsardalur și șerpuiește în jurul vulcanului Hekla, acum inactiv.

Ferma vikingilor de la Stöng

Hekla a fost cel mai cunoscut vulcan din Islanda până la recenta erupție a vulcanului Eyjaflalla.

În toamna anului 1104 vulcanul Hekla a erupt și toată valea, pe sute de kilometri de jur-împrejur, a fost îngropată sub lavă. 15 ferme ale vikingilor care se aflau în valea Thorsardalur au fost atunci acoperite de lavă și cenușă vulcanică.

Printre aceste 15 ferme se număra și ferma vikingilor de la Stöng care a fost dezgropată în 1939 de o echipă de arheologi danezi. Se pare că vestigiile datează din anul 900, ceea ce arată că a aparținut vikingilor, un popor care dezlănțuie și astăzi pasiuni.

Săpăturile arheologice și ferma de la Stong arată foarte bine cum se trăia în timpurile vikingilor povestite în saga.

Interiorul locuinței de la ferma Stong

Am văzut că această locuință fusese construită din piatră, îngropată pe jumătate sub nivelul solului, ca un bordei (ca să păstreze mai bine căldura), și acoperit, tot pentru izolare, cu fâșii de pământ și iarbă, care au rămas, până în epoca modernă, un element specific al arhitecturii tradiționale islandeze.

Podeaua era din pământ bătătorit. În interiorul acestei case, locuia nu doar întrega familie extinsă, cu toate generațiile încă în viață, dar și animalele: oi, vaci, cai, pe care le dețineau proprietarii.

Era clar că nu prea aveau intimitate! În mijlocul casei, se găsea o vatră clădită din pietre, care încălzea locuința și unde era pregătită mâncarea; în jurul ei, se strângea familia, pentru a povesti sau a face alte treburi casnice. De dormit, se dormea pe niște bănci de lemn, lipite de perete, în afară de care altă mobilă nu prea exista.

Cascada Seljalandfoss – în spatele perdelei de apă

Următoarea oprire a fost la cascada Seljalandfoss – o cascada pitorească pe o lungime de 40 km.

Situată pe marginea de vest a celebrului vulcan Eyjafjalla, cascada Seljalandsfoss provine din râul Seljalandsá ce se alimentează din topirea calotei glaciare care acoperă vulcanul Eyjafjallajökull. Ajunsă pe marginile platoului, apa cade apoi în gol deasupra unei prăpastii pe 65 de metri, ceea ce face ca locul să fie de un verde fosforescent.

Perdeaua de apă a cascadei Seljalandsfoss
Fotografie în spatele perdelei de apă

Câteva sute de metri mai jos se vedea albastrul de cobalt al Oceanului Atlantic.

Cascada e spectaculoasă prin faptul că poți merge complet în spatele căderii de apă. Am înaintat pe o cărăruie și pentru câteva minute ne-am aflat în spatele perdelei de apă. Ne-a cucerit priveliștea unică: picături fine de apă, curcubeie, mușchi verde. Dar și un duș rece. Dacă vă veți uita cu atenție la fotografii veți vedea că pe față și pe haine avem o peliculă fină de apă.

Cascada Seljalandsfoss

Ghețarul Solheimajokull – un ghețar acoperit cu cenușă vulcanică

Ne-am continuat drumul pentru că la 15h30 aveam programat un tur ghidat pe ghețarul Solheidmajokull. Cea care ne-a însoțit pe ghețar se numea Eliane și era de origine franceză.

Gheţarul Sólheimajökull, pe o suprafaţă de 42 de kilometri pătraţi, ne-a oferit un peisaj pe cât de măreţ, pe atât de fragil. Am văzut că realitatea din spatele fotografiilor este tulburătoare: din cei aproape 11.400 de kilometri pătraţi de gheţari cât are Islanda, 30 (aproape cât întregul gheţar Sólheimajökull) se topesc încet, dar sigur, an după an.

Gheţarul pe care am urcat noi nu face excepţie, se retrage câte 100 de metri pe an, volum ce s-a transformat, în ultimii zece ani, într-un lac glaciar adânc de 60 de metri .

Lacul glaciar de lângă ghețarul Solheimajokull. Lacul adânc de 60 de metri nu exista acum 10 ani
Cenușă de la o erupție de acum 100 de ani, scoasă la iveală de topirea ghețarului

În plimbarea noastră pe ghetarul Solheimajokull, am avut o impresie ciudată : ghețarul era negru și nu alb-abastru. Ce se vedea era cenușa de la o erupție vulcanică de acum 100 de ani, scoasă la iveală de topirea ghețarului…Ici-colo blocuri de gheață translucidă, crevase, mici peșteri săpate în ghețar, râulețe de gheață topită care curg repede spre lacul glaciar, grămezi de cenușă vulcanică.

bdr

De câteva ori Eliane, ghidul nostru, s-a aplecat : a adunat ambalaje de ciocolată și le-a pus în buzunar; la un moment dat a văzut un card bancar pierdut de cineva pe ghețarul acoperit cu cenușă. L-a luat și l-a lăsat la sfârșitul turului la birou, unde colegii ei au anunțat banca iar banca a anunțat posesoarea cardului …care nu terminase încă plimbarea pe ghețar.

Plaja cu nisip negru de la Vik

Am teminat turul nostru ghidat pe ghetarul Solheimajokull, ne-am urcat în the Tank și ne-am continuat drumul spre plajele cu nisip negru de la Vik și falezele de la Dyrhólaey. Pe drumul nostru am trecut pe lângă ghețarul Mýrdalsjökull și aveam impresia că picioarele lui înaintează încet spre pământ.

Plaja cu nisip negru de la Vik, întinsă pe 5 km, este considerată una dintre cele mai spectaculoase din lume. Într-adevăr, am fost în fața unui fenomen neobișnuit : nisipul de sub picioarele noastre nu era o umbră deschisă, ci una întunecată. Nisipul negru a apărut din cauza lavei dintr-un vulcan din apropiere.

Plaja cu nisip negru de la Vik
Falezele de la Dyrhólaey
Plaja cu nisip negru de la Vik

Legenda trollilor

Când am ajuns acolo și am urcat pe faleze ni s-a oprit respirația : aveam impresia că suntem la capătul pământului. Contrastul nisipului negru cu rocile bazaltice de diferite forme și cu albastrul-cobalt al oceanului este izbitor. Singurele sunete erau prăbușirea valurilor și țipetele pescărușilor. Totul respira mister și melancolie.

Coloanele de lavă neagră din depărtare, bătute de vânt și erodate de ocean, seamănă cu cu niște degete subțiri care ies din apă. Legenda spune că acum mii de ani în acele locuri trăiau trolii. Odată, ei au încercat să fure o corabie cu trei catarge naufragiată în Atlantic. Au încremenit în mijlocul oceanului la răsăritul soarelui și de atunci întind mâini cu degete împietrite ce ies din apă.

Plaja cu nisip negru de la Vik

Către seară am ajuns la pensiunea Sólheimahjáleiga, de fapt o fermă funcțională, cu bucătărie comună, salon cu vedere la plaja Sólheimasandur și terasă cu multe ghivece de flori și plante agățătoare. Am mâncat la restaurantul pensiunii supă de ardei și pește din ocean și ne-am instalat în salonul cosy unde ne-am pregătit traseul pentru a doua zi. Cineva ne-a spus că urma să vedem cel mai frumos loc din Islanda.

(va urma)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code