Povestea gotică, de Oana Topală (fragment)
Gio Batta Cabona visase dintotdeauna să fie cofetar. În visele lui, brioșe, cu fructe confiate și stafide care strânseseră în ele tot soarele Toscanei, se lăfăiau pe platouri imense de porțelan. Cozonaci parfumați și pufoși stăteau așezați în vitrină, lângă torturi cu pepite de ciocolată albă și dulceață de caise. În cofetăria din visul lui intrau copii veseli și cumpărau cornete pline cu biscuiți crocanți cu migdale, prăjiturele cu gust de portocale, fursecuri cu pepite de ciocolată și multă cacao. Își umpleau buzunarele cu biscuiți cu fistic sicilian și scăpau printre degete coji de portocale și alune trase în pojghiță de zahăr. Mirosea a vanilie și a scorțișoară, iar el amesteca aluatul ușor și moale cu migdale măcinate și miere.
***
Pe marchiz îl văzuse prima dată în urmă cu doi ani, în Piața Mare; privirea îi rămăsese la tunica stacojie cu broderie prețioasă pe umeri. I se păruse că erau acolo niște petale mari, roșii, iar gândurile îi alunecaseră către dulcețurile levantine de trandafiri. Auzise că unii adaugă niște mirodenii nemaivăzute și amestecă o noapte întreagă într-un vas din care ies aburi și parfumuri dulci de trandafir.
***
„A simțit că mă oprisem în spatele lui, de-aceeea s-a și întors așa de brusc, se gândea Gio Batta mai târziu, în cămăruța lui, cu ferestre care dădeau spre zidurile negre ale catedralei. Când s-a uitat la mine, m-a învăluit o căldură și mi-au amorțit vârfurile degetelor. Nici nu am văzut când a plecat din fața mea. A dispărut în întunericul străduței înguste ce ocolea catedrala și mi s-a părut că s-au uitat după el garguiele cu gheare de piatră. De sub o arcadă, a zburat o pasăre de noapte cu aripi mari, foșnitoare. Am apucat să-i văd doar ochii mici, galbeni ca niște frunze de toamnă…”
A doua zi spre seară, la Taverna Nebunului, cineva îi spusese că marchizul caută un cofetar care să meargă cu el, la Madrid, la curtea regelui Spaniei. Într-o dimineață rece de februarie, bătu la ușa marchizului Domenico Pallavicini. Atunci privirile li se întâlniră pentru a doua oară și, ca niciodată, Gio Batta Cabona a fost sigur că își poate îndeplini visul.
După un timp marchizul își părăsi magnificul palazzo genovez cu fațadă barocă și plecă ambasador la Madrid. Luă cu el servitorii și pe tânărul cofetar. La prima recepție, îi ceru lui Gio Batta Cabona să pregătească un desert de care nu mai auzise nimeni. Ca în visul său de altădată, cofetarul inventă un aluat bătut, ușor ca aerul și galben ca mierea topită, și făcu un tort care îi cuceri pe toți.
Spaniolii l-au numit Pâte Génoise, în amintirea Genovei, orașul natal al cofetarului și al marchizului Pallavicini. Ca orice delicatesă, prăjitura a călătorit repede la Genova, unde a fost numită pan di Spagna (pâine spaniolă), în cinstea regelui Carol al II-lea al Spaniei și a curții sale.
Puțină etimologie
PANDIȘPAN
Pandișpan (prăjitură pufoasă din făină, ou și zahăr) este un cuvânt împrumutat în română din neogreacă (pandespani). La originea îndepărtată a acestui termen se află italianul pan di Spagna (pâine din Spania), expresie al cărei corespondent francez, Pain d’Espagne, a pătruns în turcă (pandispanya), iar din turcă în neogreacă (pandespani). De la greci, așa cum am spus, l-am luat și noi.
Bibliografie:
- Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Ed. Humanitas, 2010.
Comentarii recente