Cuvinte și povești cu parfum de epocă (VIII). Rodozaharul

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, aflat la Iași, un anume doctor Weinberg remarca, nu fără un pic de iritare, obiceiul boieresc de a trata musafirii cu dulcețuri: oricât de des ai vizita familia, fie și o dată sau de două ori pe zi, o tratație trebuie să ți se ofere, căci așa cere obiceiul țării.

Doctorului Weinberg dulceața îi era servită pe o tavă de cafea în drăguțe vase de cristal. Într-un grațios coșuleț de argint zac lingurițele, cu care pătrunzi în dulcea chisea și împrejur stau pahare splendide, mai ales de Boemia, scumpe, pline cu apă rece.

Prima carte de bucate

În prima carte de bucate alcătuită în spațiul extracarpatic, scrisă în secolul al XVII-lea (1), un capitol este dedicat dulcețurilor.

Astfel, „Învățături a face multe feliuri de dulcețuri” îi arată cititorului cum să prepare dulcețuri din coji de portocale amare (naramze) cu și fără lămâie, din agrișe, mure, prune, piersici, aguride, gutui, cireșe, caise și zarzăre verzi (corcodușe).

Hanul lui Coroi de la Iași

Cam în aceeași vreme, la Iași, ziarul Albina românească își anunța și el cititorii că la băcănia ținută de Hanul lui Coroi din ulița Sf. Spiridon au sosit o partidă de dulceți de zmeură proaspătă, foarte bună și eftină (2).

Tot în aceeași perioadă se obișnuia și prepararea dulcețurilor din petale de flori. 

Dulceața de trandafiri: rodozaharul

Dulceața de trandafiri era cunoscută și ca rodozahar (cuvânt luat direct din neogreacă).

Această dulceață a fost considerată, ca și petalele de trandafir și apa de trandafiri, un simbol al prieteniei și al prețuirii față de oaspetele sosit.

În trecerea sa prin Moldova către Înalta Poartă în 1779, contele de Launay (3) a adăstat pe la curțile boierești ieșite-n calea-i. Inutil să mai spunem că a fost potopit de către gazdele sale cu cafea și dulcețuri. Însă la conacul de la Iepureni este primit cu dulceață de trandafiri. Acolo află călătorul nostru că dulceața de trandafiri e foarte căutată. Boierii sădesc trandafiri în grădini și dau petalelor diferite întrebuințări; printre altele, petalele se dau în dar prietenilor.

Trandafirii pentru dulceață erau cultivați separat de cei decorativi, iar din cei dintâi se preparau nu doar dulcețuri, ci și apă de trandafiri, uleiuri și parfumuri (4).

Puțină etimologie

Româna a moștenit cuvântul trandafir din neogreacă – trandáfillo (ca și numele unei alte flori foarte întâlnite – garoafă (neogreacă gharúfalo). În neogreacă,  triandáfillo înseamnă „treizeci de foi” (5).

Surse consultate:

(1) Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească, București, 1997
(2) Theo Stănescu Stanciu, Reclama – sufletul comerțului, II, Magazin Istoric 02/2003
(3) Constantin Gane, Prin Moldova de altădată, Magazin Istoric 03/1972
(4) Marius-Aleodor Teodorescu, Trandafirul de dulceață cu arome fanariote, Magazin Istoric 07/2002
(5) Maria Pavel, LES MOTS GRECS DU ROUMAIN, Presses Universitaires de France | « La linguistique » 2011/1 Vol. 47 | pages 51 à 62; https://www.cairn.info/revue-la-linguistique-2011-1-page-51.htm

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code