„Weekend la München – jurnal atipic” în Revista Timpul Germania

12 noiembrie 2021

Am ajuns la München într-o seară colorată și rece de toamnă bavareză, cu frunze lipite de asfaltul umed și iederă roșie agățându-se tenace de zidurile caselor. Turnurile cu ceas din Altstadt, piețele vechi, clădirile gotice și fațadele baroce erau învăluite într-o ceață albă, lăptoasă. O secundă am crezut că o ninsoare ușoară coborâse din Alpi. 

Ca să ajungem în Mariënplatz și în Altstadt am traversat zona pietonală, o zonă aglomerată, cu multe magazine și restaurante bavareze cu fațade amintind de Evul Mediu, clădiri decorate de Crăciun, cafenele din care ieșeau efluvii de vanilie și scorțișoară, vitrine cu soldăței, elfi și globulețe. Plutea deja un aer de vacanță, de târg de Crăciun, cu vin fiert cu nucșoară și anason, ștrudele cu mere, Bretzeli și bere bavareză. Am trecut pe lângă standuri cu portocale, mandarine, mango, rodii imense și fructele pasiunii. Ne-au făcut cu ochiul prăvălioarele unde se vindeau castane coapte, migdale trase în pojghiță de zahăr, alune, nuci de macadamia și semințe de bostan caramelizate. 

Marienplatz a fost încă din 1158 piața centrală a orașului München. Aici aveau loc în Evul Mediu spectacole, se înfiripau povești de iubire și se făceau planuri de marțipan, oamenii se despărțeau și se întâlneau din nou. Comercianți cu nume nordice își vindeau mărfurile de tot felul, iar neguțătorii stocau aici bucăți mari de sare pe care o vindeau după câteva zile în altă parte. Acum, în Marienplatz se instalaseră cabanele pentru târgul de Crăciun pe care localnicii și turiștii îl așteptau ca pe un cadou. Un cadou pe care nu l-au mai primit.

***

14 noiembrie 2021

Restaurantele cu mâncăruri tipice bavareze erau pline, iar berăriile semănau cu un Oktoberfest în miniatură: bănci lungi de lemn, halbe de un litru, șiraguri de Bretzeli, șnițele, cârnați cu varză murată și ștrudele cu mere. La Hofbräuhaus bărbați în costume bavareze dansau pe ritmuri de fanfară, iar chelnerițe cu decolteuri generoase duceau cu ușurință patru-cinci halbe într-o singură mână. Era coadă de fiecare dată la intrarea în restaurant, cafenea sau berărie: se controla cartea de identitate și pașaportul Covid – cheia modernă care îți deschide toate ușile.

În noiembrie 2021, la München, se purtau hainele elegante cu nasturi sofisticați, pantofii scumpi, parfumurile la modă. Ca accesorii, pălăriile chic și masca FFP2 cu cioc de rață, cu două filtre și patru elastice. Era greu, aproape imposibil, să trișezi și să o dai jos pentru a lua o gură de aer ce venea dinspre Alpi.

Locuitorii orașului München se bucurau de numeroasele oaze verzi, de Grădina Engleză, de luncile râului Isar și de parcurile castelelor. Din când în când, își îndreptau privirea departe, spre Alpi și spre lacurile din Bavaria Superioară. Grădina Engleză era plină și colorată, unii făceau surf în centrul Münchenului pe o cascadă mică, la intrarea unui parc. Ce ciudat mi s-a părut să îi văd acolo, la mijlocul lui noiembrie, cu costumele și cu planșele lor de surf! Alții beau bere la berăria de lângă Turnul Chinezesc. Mâncau cartofi prăjiți din cornete mari și se fereau de ciori. La München, ciorile te pândesc când te întorci la masă cu berea și cartofii prăjiți, plonjează și își înfig ciocul negru în câte un cartof. M-au surprins, credeam că numai pescărușii fac asta, așa cum se întâmplă la Ostende. Chiar și în era Covid copiii mergeau la teatrul de marionete, la muzeul de jucării sau mâncau acadele colorate, migdale și alune trase în caramel cumpărate din Viktualienmarkt.

Piața orașului, Viktualienmarkt, era animată. Unii cumpărau pește și creveți, alții cârnați de toate felurile, trufe și ciuperci de pădure, măsline cu sâmburi și cu gust de busuioc sau fără sâmburi și umplute cu bucățele de ardei iute, măsline ținute în ulei, cu măghiran sau cu alte mirodenii. Unii clienți cumpărau ceaiuri și infuzii amintind de tărâmuri de la capătul lumii, alții se opreau și beau vin fiert, punch, vin de miere sau gin fierbinte. Câțiva se uitau la ornamentele de Crăciun sau la potpuriurile imense din crenguțe de brad în care conurile de pin, feliile de portocale confiate sau clementinele uscate stăteau așezate ca pe tava unui negustor din bazarurile orientale. În centrul Münchenului, în Mariënplatz, în prima zi de weekend, oamenii stăteau la o coadă de două sute de persoane. Am crezut că e o coadă la intrarea în Neues Rathaus (Primăria Nouă) sau la Bretzeli. Nu. Era coadă la vaccinare.

***

Puțină etimologie și puțină istorie

Numele orașului München  vine din muniko, un vechi cuvânt german care înseamnă călugăr și are la origine latinescul popular monicus. Pe monicus îl recunoaștem în francezul „moine” sau în italianul „monaco”.

Coborâm mai mult în istoria acestui cuvânt și aflăm că provine din latinescul târziu monachus care înseamnă „pustnic religios” și vine din grecescul bisericesc monakhos. În monakhos îl recunoaștem pe monos, „singur”, care are la origine o rădăcină proto-indo-europeană – men – „izolat”.

Numele orașului este legat de colonia unor călugări de la mănăstirea Schaftlar și vine de la „apud Munichen” (Mönchen în germană), ,,la călugări”, deoarece aici a fost mai întâi o mănăstire benedictină, iar călugării erau proprietari ai pământurilor. Nu se cunoaște data exactă a fondării așezării. Prima atestare documentară datează din 1158, în latina medievală Villa Munichen, în timpul lui Henric Leul (Heinrich der Löwe), duce de Saxonia. O jumătate de secol mai târziu, localitatea a primit statut de cetate și a fost fortificată. Începând cu anul 1255, timp de peste 700 de ani, München a fost orașul de reședință al casei de Wittelsbach, ale cărui construcții reprezentative marchează imaginea orașului până în zilele noastre.

Surse:

Oana Topală este licențiată a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (cu o licență în filologie modernă și o licență în filosofie). Din anul 2007 locuiește în Belgia unde lucrează ca traducătoare și interpretă autorizată în Ministerul Justiției din Belgia și profesor agreat pe lângă Ministerul Federației Wallonie-Bruxelles. S-a specializat în pedagogia interculturală si predă cursuri de franceză ca limbă străină, de limbă, cultură și civilizație românească și de educație interculturală. Este prozatoare și eseistă, publică în mod curent în periodice (Revista OPT motive, Revista de Cultură Familia, Portal Revista Timpul) și scrie pe blogul personal «Literatură și delicatese» (www.oanatopala.eu) povești despre cuvinte călătoare și etimologii ciudate, povestiri fantastice și despre întâmplări cu intrări în alte dimensiuni, inspirate din călătorii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code