Stamba
Stamba este o pânză de bumbac relativ ieftină – revoluționară în epocă –, la care decorațiunile, ornamentele, broderiile, „florile“ („stambă înflorată“), „alesăturile“ nu sunt realizate prin brodarea cu acul și ața colorată, ci prin presarea, prin imprimarea, prin „stamparea“ pe țesătură a unor modele (tipare) decorative.
Cuvântul românesc stambă provine de la neogrecescul și italienescul stampa, cu sensul de presă, teasc (de tipografie), imprimare, tipar, ziar. În italiană avem stampare = „a tipări“ și stampiglia = „ștampilă”.
Nu, cuvântul stambă nu provine de la Stambul
Unii au crezut eronat că termenul de stambă ar proveni de la numele turcesc al Țarigradului: Stambul.
Numele țesăturii nu provine de la vreun loc geografic unde, chipurile, ea ar fi fost fabricată (în cazul nostru Stambul), ci, așa cum am arătat mai sus, de la metoda fabricării sale (stampare).
A (se) da în stambă
„A se da în stambă“ are şi înţelesul de „a se face cunoscut“ (mai ales în mod negativ), a se face de râs, a se da în spectacol.
Care este legătura între o pânză de bumbac relativ ieftină și datul în spectacol? Niciuna. Cu toate acestea, există o explicație.
Totul ţine de o literă, de un „b“ care ia locul unui „p“
Expresia iniţială este „a da pe cineva la stampă“, adică „a da pe cineva la ziar“ [= stampa]“, eventual la „rubrica de scandal“ , respectiv „a expune ridicolului public“. De altfel, înțelesul arhaic al expresiei „a se da în stambă“ este „a se tipări“.
Cum s-a întâmplat?
Iată însă cum s-a întâmplat de fapt. Stambă mai înseamnă şi “teasc de tipografie”, neologism din italianul “stampa” (există chiar şi “stampare” cu sensul de a imprima prin deformare pe metale şi “stampă/stampe” imagine imprimată după o placă gravată).
Unul dintre cele mai vechi ziare din Italia se cheamă chiar aşa: „La Stampa“. Iar când un sportiv sau un politician refuză să mai dialogheze cu presa, el intră în „silenzio stampa“.
Sensul iniţial al expresiei a da în stambă era de “a da la tipar, a tipări”. De la noţiunea de “a face cunoscut unui public larg” sensul s-a mutat practic instantaneu la “a face bine cunoscut, a face celebru”.
Cele două aspecte apar punctate în scrierile vremii. Un hrisov de la 1817 nota “s-au dat în stamba tipografiei politiceşti a oraşului Eşului”.
Anton Pann scria la jumătatea secolului al XIX-lea, referindu-se la „toată istoria“ unei „muieri rele“: “Căci era vestită şi în stambă dată / De văduvă grasă, putredă bogată” (Povestea vorbii).
Cu timpul, limbajul uzual a selectat dintre toate felurile de faimă obţinută prin apariţiile în presă pe cea negativă, modificând şi forma expresiei din “a fost dat în stambă” în “s-a dat în stambă”, cu sensul de “a-şi arăta fără să vrea proasta creştere sau cusururile”, sens consemnat de Dicţionarul de Exprsii şi Locuţiuni ale Limbii Române din 1985.
Bibliografie:
Andrei Oișteanu, Despre pânzeturi, până-n pânzele albe in România literară nr. 38-39/2020;
Stelian Dumistrăcel, Până-n pânzele albe. Expresii româneşti: biografii, motivatii, Editura Institutul European, Iasi, 2001;
Comentarii recente