Etimologii ciudate (XVIII). „Sub cerdac, pe lăuruscă,/Cum trecură Babele,/A ieșit un pui de muscă/Să-și usuce labele.”

„După-atâta frig și ceață
    Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheață
    Nasul și picioarele!

Cu narciși, cu crini, cu lotuși,
    Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuși
    Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
    Cum trecură Babele,
A ieșit un pui de muscă
     Să-și usuce labele.”

(Primăvara, de George Topîrceanu)

Cerdac

Cerdac este un termen învechit şi regional care înseamnă „prispă cu balustradă”, dar şi „încăpere mică din lemn, ieşită afară din zid sau deasupra casei”. Este sinonim cu foişor, comarnic sau pridvor.

Cuvântul cerdac este foarte vechi: apare în Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi îi corespunde comarnic în Codicele Voroneţean, iar în Biblia de la Bucureşti (1688) e redat prin foişor.

Originea cuvântului cerdac

Cuvântul cerdac este luat din turcă (çardak), de unde a pătruns în toate limbile balcanice şi în limbi slave.

În turcă a fost împrumutat din persană, din farsi ( precum mai toți termenii de civilizație urbană) unde însemna patru stâlpi.

În persană cuvântul este compus cu numeralul indo-european char – patru și taq, cuvânt împrumutat din arabă, unde desemnează mai degrabă o boltă, un arc arhitectonic, cum sunt cele de la Alhambra, în Spania.

Cerdac înseamnă deci la originea foarte îndepărtată „patru bolți, patru stâlpi”.

Bibliografie

Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești, Editura Humanitas, București, 2021, p. 274-275,

Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Editura Meronia, București, 2009, p.164,

Marius Sala, http://www.istoriesicivilizatie.ro/cuvinte-calatoare-cuvinte-persane/

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code