Se întâmpla prin noiembrie-decembrie 1997, eram în primul an de facultate la Literele ieșene. Română-franceză. Studenție, universitate, toamnă, Copou, Biblioteca Centrală Universitară, corpul F, amfiteatre, seminarii, profesori, teme de seminar, se apropia prima sesiune, emoții, bibliografie (împrumutai cărțile sau le cumpărai, nu exista „în format pdf”), cursuri (nu existau centre xerox, lipseai de la un curs – îl transcriai de la un coleg care asistase la curs și luase notițe lizibile). Ce profesori! Ce vremuri! Ce colegi!
S-a întâmplat să fac apendicită și am lipsit o perioadă de la facultate. Îmi amintesc că l-am rugat pe fratele meu să-mi ducă niște cărți la BCU, trebuia neapărat să le predau.
Ca să ajungi la sala de împrumut trebuie să urci două etaje pe o scară în spirală, foarte îngustă. Fratele meu era pe atunci în ultimul an de liceu și juca rugby de performanță, linia a 2-a, pour les connaisseurs.
Mi-a povestit fratele meu mai târziu:
„Am dus cărțile la bibliotecă, așa cum m-ai rugat. Abia am putut să mă strecor pe scara aia în spirală. Dar lasă asta, că am reușit, cu greu, dar am reușit. Când am intrat în sală era liniște. Mulți studenți, dar liniște. Am înțeles, e normal. Da’ ce căutau, frate, toți în sertărașelea alea? I-am văzut închizând și deschizând sertărașe, le trăgeau din niște dulăpioare, așezate pe mai multe rânduri, unul lângă altul. Se uitau pe niște cartonașe. Ce citeau acolo?”
Cotele cărților. Pe atunci nu apăsai pe o tastă să-ți cauți cărțile, autorii, titlurile. Pe atunci căutai in sertărașe.
Comentarii recente