Un bucătar excentric și o cutie cu praline. O poveste de la 1636

… pe masă urme de miere, de zahăr și de fructe confiate. Norișori de făină încețoșează aerul și două degete strivesc deasupra mesei o felie de lămâie. O explozie de stropi și de senzații intense ajunge până la vizitatorul curios. O mână subțire, albă închide repede ușa…

La castel

În 1636, la Montargis, nu departe de Orléans, la castelul contelui César de Plessis-Praslin, zilele se scurg într-un decor oniric.

Femeile cu peruci înalte și cu evantaie din pene de pasăre măiastră se plimbă râzând de-a lungul culoarelor și-și clătină cerceii lungi, cu diamante hipnotice. La fiecare pas cufundă în covoarele groase conduri mici de catifea, cu lucrătură sofisticată, pe care un pantofar nebun a lăsat să cadă picături de turcoaze și chihlimbar din poveștile Șeherezadei.

Din când în când ochii alunecă spre oglinzile cu margini aurii, filigranate: siluete rafinate îmbrăcate în rochii de satin roșu, împodobite cu pietre prețioase, decolteuri adânci pe care strălucesc coliere de smaralde și perle, gulere din dantelă de Valenciennes stropită cu rubine mici cât aripa de albină.

Seara ies în grădinile răcoroase sau intră în orangerii, unde umbra uleioasă a palmierilor se unește cu parfumul lâmăilor și al portocalilor.

Din bucătăriile castelului, mirosul dulce al prăjiturilor cu scorțișoară și lămâie, parfumul merelor caramelizate și aromele de fructe glasate ies pe ferestrele deschise larg și plutesc deasupra grădinilor.

Dacă întredeschizi ușa, vezi pe masă urme de miere, de zahăr și de fructe confiate. Norișori de făină încețoșează aerul și două degete strivesc deasupra mesei o felie de lămâie. O explozie de stropi și de senzații intense ajunge până la vizitatorul curios.

O mână subțire, albă închide repede ușa. Se aud îndepărtându-se niște pași ușori, ca de pisică și rămâne doar amintirea clinchetului unei lingurițe de argint într-un bol de porțelan…

Un bucătar excentric și o clipă de nebunie

Clément Jaluzot, un bucătar excentric, orchestrează la castel baletul acesta grațios și aromat.

Se spune că într-o seară târzie de vară, acest Clément Jaluzot, despre care se știa ca era puțin lunatic, a scăpat o migdală în caramel. L-a sedus culoarea de miere caldă a noii bomboane.

Nimeni nu a putut spune niciodată dacă bucătarul a avut atunci o clipă de nebunie sau de neatenție.

A gustat bomboana cu sâmburele de amandă și s-a îndrăgostit pentru totdeauna de amestecul de gusturi, nemaiîntâlnit până atunci, dintre migdala amăruie și zahărul caramelizat, cu filamente asemenea țurțurilor subțiri ca acele .

Când a gustat și bătrânul conte, acesta ar fi șoptit cu voce răgușită și în ochi cu dorințe ascunse, de nespus: «La banchetul de mâine seara, fiecare femeie să primească într-o cutie ornată cu perle câteva astfel de bomboane».

Povestea mai spune că numele de pralină, cuvânt scris la început « prasline », a fost dat astfel în amintirea bomboanelor oferite invitatelor sale de bătrânul conte francez César de Plessis-Praslin (1598-1675).

Bibliografie :

Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Ed. Meronia, 2009 ;

Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007;

Dictionnaire historique de la langue française, Alain Rey, Le Robert, 2011.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code