Jurnalul islandez. Ziua 7

 În fața noastră cădea de-a lungul unor pereți negri de bazalt, ca o orgă uriașă la care cântă un organist nebun, Cascada Svartifoss („cascada neagră”). Cascada este atât de fascinantă încât unii spun că a inspirat chiar arhitectura islandeză, cum ar fi cea a Catedralei din Reykjavik.

În a 7-a zi a călătoriei noastre în Islanda am părăsit pensiunea Sólheimahjáleiga, după un mic-dejun în compania unui american care făcea singur turul Islandei. Ne-a spus că acesta a fost dintotdeauna visul lui si acum reușea să și-l îndeplinească. Totul i se părea amazing. Nu l-am contrazis.

Se simțeau 11 grade, era senin, iar soarele abia încălzea aerul rece.

Ne-am urcat în mașină, am trecut pe lângă plajele cu nisip negru de la Vik, am lăsat in urmă falezele de la Dyrhólaey, am mers de-a lungul ghețarului Mýrdalsjökull, cu picioarele lui albe înaintând  spre pământ. Ne îndreptam spre Skaftafell.

Monstrul adormit

Skaftafell este un parc natural, cu peisaje uimitoare și contrastante, situat în imensul Parc Național Vatnajökull. Skaftafell stă pe vulcanul Grímsvötn. Un monstru adormit sub un ghețar imens, cel mai activ vulcan al Islandei, cu o erupție la fiecare zece ani.

Am lăsat mașina în parcarea de la intrarea în parc și am început plimbarea pe drumul semipavat care duce spre ghețar. Poteca, numită „paradisul drumețiilor”, se decupa în peisajul bogat în vegetație. De altfel, parcul Skaftafell este remarcabil pentru flora sa care crește între nisip și ghețari.

După 20 de minute de mers am ajuns la poalele ghețarului iar acolo peisajul s-a schimbat complet. Vegetația dispăruse și nu vedeam nimic altceva decât stâncă, nisip, apă întunecată și o limbă uriașă de gheață care se arunca spre pământ. Privileștea ne-a tăiat răsuflarea : lagune glaciare, bucăți de deșert de nisip negru, o limbă de ghețar, cascade în cascade.

Bijuteria ascunsă a Islandei: Cascada Svartifoss

Cascada Svartifoss

După mai mult de o oră de drumeție în parcul Skaftafell am ajuns la una dintre cele mai uimitoare și neobișnuite cascade din Islanda. În fața noastră cădea de-a lungul unor pereți negri de bazalt, ca o orgă uriașă la care cântă un organist nebun, Cascada Svartifoss („cascada neagră”). Cascada este atât de fascinantă încât unii spun că a inspirat chiar arhitectura islandeză, cum ar fi cea a Catedralei din Reykjavik.

man in green jacket statue near brown concrete building during daytime
Catedrala Reykjavik. Arhitectura se inspiră din coloanele bazaltice de la Svartifoss
Cascada Svartifoss
Cascada Svartifoss

Cascada Svartifoss are o formă intrigantă: apa râului Sórilækur (din topirea unui ghețar) cade de la o înălțime de 20 m în interiorul unui amfiteatru de coloane geometrice de bazalt cu o lățime de 30 m lățime. Svartifoss hipnotizează prin aceste coloane de bazalt întunecate, hexagonale, situate de fiecare parte a cascadei.

Cascada Svartifoss

Jökulsàrlon, laguna cu o mie de nuanțe de albastru

La ora 16h30 aveam programat un Amphibian Tour, așa că am făcut ultimele fotografii la Svartifoss și ne-am îndreptat către laguna Jökulsárlón.

Barca amfibie pentru plimbarea pe Laguna Jökulsárlón

O experiență polară în Islanda

Laguna Jökulsárlón este o întindere de apă acvamarin pe care plutesc blocuri de gheață cu reflexe albastre, scânteind la soare. Pe maluri, un loc magic: o plajă cu nisip negru pe care strălucesc ca niște diamante, mici bucăți de gheață.

white ice burg
Laguna Jökulsárlón

Laguna Jökulsàrlon formează o imagine în perpetuă mișcare datorită topirii limbii ghețarului Breidamerkurjokull. Această limbă de ghețar aparținând calotei glaciare Vatnajokull se topește de câteva decenii sub efectul încălzirii globale. Blocuri întregi de gheață se desprind de ghețar. Aisbergurile  plutesc alene pe apă spre ocean și între ele se joacă foci și pescăruși.

Laguna Jökulsárlón
Laguna Jökulsárlón

Alături de alți 20 de turiști, am urcat pe barca amfibie și am intrat adânc în labirintul de gheață și apă. Într-un capăt al lagunei, aproape de ghețarul Breidamerkurjokull, am auzit cum blocurile de gheață se desprind cu vuiet.

Gheața acvamarin, superbă, strălucind în locul acela de mii de ani sub o mie de reflexe, dispare pentru totdeauna în apele lăptoase care se varsă în ocean. 

Ne-am apropiat de aisberguri, descoperindu-le reflexele multiple, de la albastru translucid la dungile negre ale urmelor de lavă. Fiecare aisberg are o poveste. Necunoscută.

Amphibian Tour
Ghidul ne arată o bucată de gheață pură, cristalină
Laguna Jökulsárlón
Laguna Jökulsárlón

Glacier Hotel

Am ajuns destul de devreme la Glacier Hotel, un hotel situat în regiunea fiordurilor, foarte aproape de portul Höfn.

Construit la piciorul ghețarului Hoffellsjökull, hotelul ne-a dat ocazia să ne ne bucurăm de peisajul fantastic, de la fereastra camerei aveam o vedere spectaculoasă spre ghețar, și de un sfârșit de după-amiază islandeză în unul din hot-top-urile hotelului. Un hot-top este o cadă geotermală, în natură, cu apă cu o temperatură ce poate ajunge la 40 de grade.

Glacier Hotel

Am mâncat seara târziu în portul Höfn, la restaurantul Pakkhuis, deschis din 1932.

Pakkhuis în portul Höfn

Bineînțeles că am comandat mâncare tradițională islandeză: langustină la cuptor, cu usturoi și unt, cartofi prăjiți și sos rece de langustină, un fel de pește gratinat cu brânză, servit cu felii de pâine si unt. Totul însoțit de o bere islandeză cu chili, cum altfel denumită decât Viking Chilli Porter.

Bere cu chili la restaurantul Pakkhuis din portul Höfn

(va urma)

Aici putem auzi cum se pronunta corect in islandeza Svartifoss: https://forvo.com/word/svartifoss/

http://pakkhus.is/

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code