Ciocolată la Veneția

Ilaria se oprise în dimineața aceea la cofetăria nouă de lângă Ponte di Rialto; cumpărase un tort cu pepite de ciocolată și dulceață de caise și-l întrebase pe cofetar dacă mai avea biscuiți cu fistic cules de la poalele vulcanului Etna. Ceruse și un cornet plin cu biscuiți crocanți cu migdale, prăjiturele cu gust de portocale și fursecuri cu multă cacao.

„Spune-i neguțătorului că-l aștept în grădina ce coboară spre lagună, cea cu zidurile cărămizii acoperite de iederă”, îi șoptise cofetarului și-i pusese repede pe tejghea câțiva soldi. „Să vină negreșit spre seară și să mă aștepte la măsuța din fier forjat ascunsă în spatele leandrilor”.

***

„De ce-o fi vrând Ilaria să ne întâlnim în grădina aia sinistră, bântuită de pisici și cu vechea fântână năpădită de buruieni?” se întrebase neguțătorul toată ziua.

Trase draperiile grele, de catifea roșie de la fereastra magnificului palazzo, lăsând să intre lumina aurie, de toamnă venețiană, și mirosul sărat dinspre lagună. Respiră adânc și-și lăsă privirea să se plimbe peste bazilica San Marco, peste Palatul Dogilor și peste palatele măcinate de apă. O secundă, ochii i se opriră la Ponte di Rialto ce se întindea leneș peste Gran Canale și simți că îi îngheață vârfurile degetelor. Chiar atunci trecea o gondolă luxoasă și i se păru că o vede, îmbrăcată în brocart și catifea, pe Ilaria. Gondolierul e tot Marco, își spuse cu amărăciune și se așeză la masa mare, din lemn de cedru.

Bine că am primit vestea asta bună, gândi, e pe drum încărcătura cu mirodenii. Azi-mâine trebuie să ajungă în port vaporul cu săculeți cu scorțișoară, piper roșu, păstăi de vanilie, cardamom, cuișoare, stele de anason și ghimbir. Știu ce am de făcut, își spuse sorbind din cupa argintie, cu vin dulce de Toscana. Opresc pentru mine câte puțin din toate mirodeniile și trimit totul la Londra, pe unul dintre vapoarele venețiene rapide. Ultima oară, negustorii englezi și olandezi mi-au cerut pietre de Murano și oglinzi, să pun să le încarce în cala vaporului. De la Londra mă întorc cu o încărcătură de cositor, după alte câteva luni trimit cositorul la Alexandria, încarc bumbac și mirodenii, cu destinaţia Veneţia. Până mă întorc în Cetatea Serenissimă vor trece aproape doi ani. Doi ani trec greu, dar poate am noroc și nu mă uită Ilaria.

Puțină etimologie

Ciocolată

Cuvântul spaniol chocolate are la bază cuvântul probabil chocolatl din nahuatl, limba aztecilor, cuvânt ce desemna o băutură din cacao. Dacă mergem mai departe, descoperim că xocolatl însemna «apă amară» (atl – apăxocol – amar). Aztecii beau o licoare din boabele pisate, rece, garnisită cu vin si ardei iute… nici vorbă de gustul dulce, seducător.

Ciocolata a fost descoperită și adusă în Europa prin 1500. În timp ce cucereau Mexicul, conchistadorii au văzut că popoarele aztece foloseau boabele de cacao pentru o băutură regală, denumita xocolatl și au adus în Spania acest lichid. Xocolatl a devenit în curând cunoscută sub numele de chocolat.

Spaniolii au purtat mai departe în istorie ideea ciocolatei lichide și au îmbunătățit-o, adăugând diverse arome și descoperind noi ingrediente precum vanilia și scorțișoara.

Când infanta Maria Tereza a Spaniei a ajuns la curtea Franței, în 1660, după ce s-a căsătorit cu regele Ludovic al XIV-lea, a adus într-un cufăraș delicat sculptat câteva ingrediente pentru o băutură nouă și seducătoare: boabe de cacao prăjite și măcinate, zahăr, vanilie și scorțișoară. Servită în căni de porțelan, cu marginile aurii, împodobite cu păsări măiestre, frunze și flori pictate; băută în saloane somptuoase cu ferestrele deschise spre Mediterana sau spre grădini de portocali, ciocolata caldă intra timid în cercurile aristocratice europene.

Bibliografie :

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code