Încă din vechime, creatorii de artă plastică lucrau în „ateliere”. Unul dintre cele mai cunoscute ateliere renascentiste, de pildă, a fost cel din Florența, al lui Andrea Verrocchio, la care au ucenicit, printre alții, Leonardo da Vinci, Domenico Ghirlandaio ori Sandro Botticelli. Ulterior, Ghirlandaio își va forma propriul atelier, cel mai renumit ucenic al său fiind Michelangelo Buonarroti.
Atelier
La origine, cuvântul pare a nu avea nicio legătură cu artele.
Un atelier este un local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o activitate meșteșugărească organizată (www.dexoline.ro).
Limba română a împrumutat cuvântul atelier din limba franceză unde s-a format din cuvântul „atelle”.
La originea îndepărtată atelle provine din latinescul „astella” care înseamnă așchie.
Așadar, la origine atelierul era, cel mai probabil, un loc în care se practica tâmplăria, adică prelucrarea lemnului, o încăpere cu așchii sau bucățele de lemn rămase, printre altele, și de la confecționarea jugurilor, adică a dispozitivelor de lemn care se pun la gâtul animalelor de tracțiune pentru a putea trage carul, căruța sau plugul. Atelle are în limba franceză și sensul de jug (pe lângă sensul de atelă, cuvânt împrumutat și în limba română).
Mai târziu, prin extinderea sensului, atelierul a ajuns să desemneze și locul în care lucrau creatorii de artă plastică, dar și școlile de pictură, sculptură sau arhitectură ale maeștrilor Renașterii.
Șevalet
Dacă rămânem în atelierele Renașterii, mai precis în atelierele de pictură, constatăm că una dintre cele mai des întâlnite piese din inventarul acestora era “șevaletul”.
Șevaletul este acel suport de lemn, de obicei cu trei picioare, pe care era așezat cadrul cu pânza pe care se picta.
Sensul primar al termenului este “căluț” și el provine din diminutivul francez al cuvântului cheval (cal), adică din “chevalet” =căluț.
Surse:
Comentarii recente