Am crescut cu teatrul pentru copii „Luceafărul” din Iași. În copilăria mea din anii 1980-1990, în plin comunism, teatrul pentru copii a fost o fereastră deschisă spre un univers miraculos, un univers cu personaje, cu autori, cu vorbe și cu sentimente colorate.
Când intram în sala de spectacole se deschidea pentru mine o lume nouă. Cumpăram broșura cu distribuția și citeam curioasă informațiile despre piesa de teatru și o păstram. Vedeam un spectacol de mai multe ori și de fiecare dată cumpăram o broșură nouă, cred că îmi plăcea mirosul de cerneală tipografică.
Mult timp am avut o colecție de broșuri de la spectacolele de teatru, le păstram și pe cele de la teatrul din București pentru că am văzut și spectacolele de la București, atunci când veneau în turneu la Iasi. Îmi amintesc emoția pe care o trăiam când auzeam gongul, nerăbdarea cu care așteptam să se ridice cortina, costumele, decorul, recuzita, muzica, vocile actorilor… Știu și acum numele actorilor cu care am crescut, le recunosc vocea dacă o aud și îmi amintesc replici din spectacole.
Uneori cumpăram buchețele de ghiocei, narcise, brândușe sau zambile și le ofeream actorilor la sfârșitul spectacolului. Câte emoții! Nici nu îndrăzneam să mă duc spre scenă! Apoi povesteam acasă: i-am dat flori elefănțelului curios, Cenușăresei sau lui Baiazid. Momentul suprem era când reușeam să vorbesc cu un actor la sfârșitul spectacolului sau când îl întrezăream în pauză: l-am văzut pe Harap-Alb, pe Spân sau pe cerșetorul din „Prinț si cerșetor”!
Mai târziu am descoperit teatrul de marionete și mi s-a părut fabulos. A fost dragoste la prima reprezentație. Îmi amintesc uimirea cu care am văzut la un moment dat că marionetele erau mânuite de cineva. Erau marionetiștii; purtau haine negre iar dacă mă uitam cu atenție le vedeam doar mâinile ușoare, subțiri, albe.
De la Teatrul „Luceafărul” mi-au cumpărat părinții la un moment dat o marioneta-struț, învățasem să o manevrez, avea doar 5 fire (la picioare, la aripi si la corpul struțului). Îmi plăcea să o fac să coboare scările și atunci se vedea îndemânarea mea de care eram foarte mândră. Apoi am avut un clovn, dintr-un material catifelat, portocaliu. Nu prea reușeam să deplasez clovnul, cred ca avea peste 10 fire. Dar era o minunăție.
Comentarii recente