În 1527 o trupă de muzicanți și dansatori a ajuns la curtea regelui Carol Quintul. Muzicanții au scos din buzunare niște instrumente rotunde, mici cât sa încapă în căușul palmei. Suflau în ele și scoteau sunete suave amintind de zborul condorilor deasupra munților unei Lumi Noi.
La puțin timp, trupa de dansatori si muzicanți a ajuns și la Roma unde un brutar s-a îndrăgostit de sunetul micului instrument și s-a hotărât să fabrice și el unul la fel.
Pe vremea aceea, la sfârșitul zilei, în miros de pâine, brutarii fabricau în cuptoarele lor mici obiecte din lut ars ca să nu irosească cenușa caldă.
Brutarul din Roma a creat astfel niște jucării din lut ars, rotunde ca un ou ori alungite ca un morcov, cu 11 găuri, mici fluiere în care suflau copiii care doreau să învețe muzica.
Timpul a trecut, mica jucărie – instrument muzical a căzut în uitare. Dar la mijlocul veacului al XIX-lea lucrurile s-au schimbat.
În 1860, la Budrio, nu departe de Bologna, Giuseppe Donati, un tânăr brutar (și muzician în timpul care îi rămânea liber) a transformat micile fluierele de lut ars pe care obișnuia să le facă în instrumente muzicale.
Giuseppe a numit acest instrument ocarina, cuvânt care în italiană înseamnă “gâsculiță” (un diminutiv de la oca – „gâscă”) fiindcă ar seamăna cu un cap de gâscă. Asta dacă îți folosești fantezia.
El creează astfel ocarina modernă cu 10 găuri, apoi cu 12. De atunci ocarina nu mai este considerată o jucarie pentru copii ci un adevărat instrument muzical.
Ce e interesant la acest instrument este că, păstrând principiul de construcție, cel care îl meșterește îi poate da diferite forme, de păsări sau de alte animale, ea putând fi mai alungită sau rotundă, dar sunetele pe care le scoate rămân suave și blânde, ca de flaut.
https://fr.wikipedia.org/wiki/Ocarina
Sursa:
Comentarii recente