Jupân Dumitrache: „…Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe mațe-fripte…! Fir-ai al dracului de pungaș!… Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă….”
(O scrisoare pierdută, I.L.Caragiale)
MOFTURI…
Moft este un cuvânt care a intrat în română din turcă.
Termenul turcesc müft este un împrumut din persanul muft „lucru neînsemnat, care se poate căpăta gratis”. Cuvântul turcesc a pătruns şi în sârbă în forma mufte, unde are sensul de „gratuit”.
Moft apare în multe expresii: a umbla cu mofturi, a face mofturi „capricii”.
Un derivat al lui, moftangiu, este frecvent la I. L. Caragiale, la care apar şi moftolog sau moftangioaică.
…ȘI CAPRICII
Cuvântul capriciu a ajuns în limba română împrumutat din italienescul „capriccio”. Italienii, la rândul lor, au moștenit cuvântul din latinescul „capra”, care înseamnă capră.
Acest animal, capra, a devenit așadar un simbol al nestatorniciei. Cei din mediul rural sau cei care au copilărit pe lângă bunici de la țară care aveau și capre știu cât de zburdalnică și imprevizibilă e capra. Se cațără peste tot, cu o sprinteneală deosebită, iar salturile sale sunt dezordonate și nu le poți anticipa.
Prin extensie de la săriturile neașteptate ale caprei, termenul a ajuns să-i definească pe oamenii „capricioși”, cu toane, imprevizibili și inconstanți, cei care „sar” de la o atitudine la alta și adoptă comportamente diferite în perioade scurte de timp.
Întâlnim cuvântul în toate limbile latine capriciu – română, caprice – franceză, capriccio – italia, capricho – spaniolă, portugheză.
Bibliografie :
Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Editura Meronia, 2009 ;
Comentarii recente