„Când am ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment cu cheseaua în vestibul — ca să-mi toarne dulceață în șoșoni.”
„Lizuca porni însă hotărât spre măsuța cu dulceața și, înfigându-și două degete în chisea, le scoase împodobite cu o bucată nestatornică de șerbet.”
Ionel, personajul lui I.L. Caragiale, goleşte chiseaua cu dulceaţă ȋn galoşii musafirului.
Eroina lui M. Sadoveanu, Lizuca, este aspru pedepsită pentru gestul de a băga degetele ȋn chiseaua cu șerbet.
Până nu demult, a fost răspândit obiceiul tratării musafirilor cu dulceaţă sau şerbet, mici bucăţele de rahat şi cafea la ibric, iar chiseaua şi setul de farfurioare pentru dulceaţă erau de nelipsit din vesela bunicii.
Chiseaua cu dulceață
Chiseaua este un vas mic de sticlă, de cristal sau de porţelan ȋn care se ţine dulceaţa. Din foile de zestre de odinioară nu lipseau cele șase filigene și zarfurile lor (care sunt recipiente necesare ritualului cafelei), „moara” de cafea, lingurița pentru dulceață cu farfuriuța și chiseaua (cuvânt pe care l-am luat din turcă kisé).
Pe tavă
Ritual ȋmprumutat din ospitalitatea turcească, gazda obişnuia să pună la dispoziţia musafirilor o tavă pe care aşeza un şervet frumos brodat, pe care punea pahare cu apă rece şi chiseaua cu dulceaţă ȋn faţa paharelor.
La marginea tăvii, ȋn dreapta, se găsea un pahar cu picior ȋn care se ţineau linguriţele curate sau o farfurioară pentru acestea, iar la stânga, al doilea pahar cu picior, pe sfert plin cu apă acidulată, sau o simplă farfurioară, unde musafirii puneau linguriţele utilizate.
Un mod mai elegant de prezentare consta ȋn aranjarea paharelor cu apă pe tavă şi servirea fiecărui oaspete cu câte o farfurioară ȋnsoţită de o linguriţă cu dulceaţă.
Rodozaharul și șerbetul
Dulceața de trandafiri, cunoscută și sub numele de rodozahar, era una din delicatesele oferite musafirilor, alături de cafea. Șerbetul (din turcă, șerbet) era la fel de apreciat, fiind preparat în casă și oferit în orice împrejurare.
Servirea dulceţii era ȋntotdeauna asociată cu ritualul cafelei, tratându-se oaspetele cu o cafea la ibric, fără zahăr. Cafeaua şi dulceaţa deschideau astfel orice discuţie, ȋntalnire, vizită sau masă.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, aflat la Iași, unui anume doctor Weinberg dulceața îi este servită pe o tavă, în drăguțe vase de cristal. Într-un grațios coșuleț de argint, scrie doctorul, stau lingurițele, cu care pătrunzi în dulcea chisea și împrejur stau pahare splendide, mai ales de Boemia, scumpe, pline cu apă rece.
Comentarii recente