Cuvinte migratoare (8). O întâmplare la Veneția – Revista Timpul Germania

Povestea gotică (fragment)

,,Franca i-a scris acum câteva zile să vină astă-seară în grădina care coboară spre lagună, cea cu zidurile cărămizi acoperite de iederă și glicină.

Ca de fiecare dată, a ajuns mai devreme și s-a așezat la măsuța din fier forjat, ascunsă în spatele platanilor și al arbuștilor de tamarix. A început să o aștepte. Îi plăcea sentimentul. Urmărea fiecare umbră care trecea prin fața portiței și totuși a fost surprins când, în sfârșit, a apărut. Nu-și dădea seama cum de-a fost posibil să intre în grădină fără ca el să o vadă. Doar o secundă și-a luat privirea de la portiță să se uite la petalele de magnolie trecută, și chiar își spunea că i-ar plăcea niște năsturași înveliți într-o mătase de culoarea aceea, roz murdar.

Când a întors capul și a văzut-o că se apropia de măsuță parcă plutind, aproape că i s-a oprit respirația. Purta o rochie de brocart stacojiu cu decolteu adânc și mâneci bufante, cu marginile din dantelă de Veneția, iar în jurul părului îi dansau fluturași minusculi, aurii. De o strălucire subtilă, la capătul unui fir din aur, aproape invizibil, o camee neagră, cu marginile filigranate, îi cobora între sâni.

Dar e la fel ca cea pe care o poartă venețianul, l-a fulgerat atunci un gând, e o camee din lavă. S-a aplecat peste măsuța din fier forjat să vadă mai bine ce scria pe camee, i s-a părut că deslușește două litere, a apucat să vadă un O și un V, două monograme săpate în lavă cu vârful acului.

– Am primit-o de la un negustor venețian, i-a șoptit Franca pe neașteptate, cu o voce stinsă, atât de stinsă încât a trebuit să se aplece și mai mult peste măsuță să o audă. Îi urmărea degetele care atingeau din când în când cameea, de parcă ar fi vrut să se asigure că e încă acolo la locul ei, urcau apoi pe firul de aur până la gât și se opreau o secundă, tresărind.

Are ceva care mă farmecă și încă nu știu ce, și-a spus, o fi pielea măslinie sau poate felul în care își trece degetele subțiri prin păr, atunci când crede că nu se uită nimeni la ea”.

Acolo, în grădină, la umbra platanilor și a arbuștilor de mirt și tamarix, peste măsuța de fier forjat, Franca îi întinse o cutie din sticlă de Murano.

– Trebuie neapărat să mănânci prăjitura asta, i-a spus Franca, se zice că au pus în ea niște mirodenii afrodisiace. Tirami sù, i-a șoptit. S-a ridicat învăluită în miros de lavandă și eucalipt și a dispărut pe scările ude ce coborau înspre lagună.”

Puțină etimologie

TIRAMISU

Tiramisu este un desert pe bază din mascarpone, ouă, zahăr, biscuiți moi care se îmbibă cu un lichior de cacao și cafea rece și se acoperă cu cacao. Dar care este originea acestei prăjituri cunoscute de multă lume și când a fost ea inventată?

Tiramisu a venit din Italia, unde se scrie tirami sù și unde înseamnă «redă-mi energia, ridică-mi moralul, ridică-mă». Legenda spune că tiramisu a fost inventat în Toscana la sfârșitul secolului al XVI-lea și că a fost creat special pentru vizita lui Cosimo III de Medicis, ducele Toscanei la Siena. Acestuia i-a plăcut atât de mult acest desert, încât l-a dus la curtea Florenței. De la Florența tiramisu a călătorit la Veneția, unde frumoasele curtezane venețiene, îmbrăcate în dantele și brocart, îl ofereau amanților.

Doar nu vom crede legenda care ne spune că tiramisu ar fi fost inventat pentru a nu irosi cafeaua rece și resturile de prăjituri!? Se mai adăuga puțin lichior ca să se înmoaie prăjitura și se acoperea totul cu cremă sau cu mascarpone. Și nu vom crede nici că tiramisu ar fi la bază o prăjitură pentru convalescenți, cu gălbenuș de ou și cu alcool și care i-ar fi ajutat să-și recapete energia în convalescență…

Bibliografie:

  • Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Ed. Humanitas, 2010
  • Marie Treps, “Les mots oiseaux. Abécédaire des mots français venus d’ailleurs”, Ed. Sorbiers, 2007
Oana Topală este licențiată a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (cu o licență în filologie modernă și una în filosofie). Din anul 2007 locuiește în Belgia unde lucrează ca traducătoare și interpretă autorizată în Ministerul Justiției din Belgia și profesor agreat pe lângă Ministerul Federației Wallonie-Bruxelles. S-a specializat în pedagogia interculturală si predă cursuri de franceză ca limbă străină, de limbă, cultură și civilizație românească și de educație interculturala. Este prozatoare și eseistă, publică în mod curent în periodice (Revista OPT motive, Revista de Cultură Familia, Portal Revista Timpul) și scrie pe blogul personal «Literatură și delicatese» (www.oanatopala.eu) povești despre cuvinte călătoare și etimologii ciudate, povestiri fantastice și despre întâmplări cu intrări în alte dimensiuni, inspirate din călătorii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

code