Himerele de pe facebook

Și acum se întreabă cum de s-a întâmplat ca dintre atâția bărbați de pe internet ea să-l agațe tocmai pe el. Că ea a facut primul pas, își amintește bine.

Mi-a dat like la câteva poze și apoi m-a întrebat pe messenger dacă pot vorbi. La început m-am simțit măgulit. Da, mi-a plăcut sentimentul, își zice, și mai ia o gură de cafea.

Dupa un timp a înțeles că e ciudată. A început să vadă că femeia nu are toate țiglele pe casă și i s-a făcut frică. Apoi nu a mai vrut să aibă de-a face cu ea dar se simțea o muscă prinsă într-o pânză de păianjen. O pânză de păianjen pe care ea o țesea având grijă ca el să nu-i scape.

Trebuia să-și asculte intuiția și să nu-i mai răspundă la mesaje, trebuia să o blocheze demult, pe Facebook mai întâi, și apoi să-i blocheze și numărul de telefon.

Și-a reproșat mult timp ca s-a lăsat antrenat în povestea cu femeia asta bizară, că a lăsat-o să aterizeze și să se instaleze câțiva ani în viața lui.

La început mergea des la ea, locuia pe o străduță de la marginea orașului, într-o casă cu etaj, cu ghivece colorate la ferestre, cu fațadă albă pe care se cățăra iedera. Nu îi plăcea, îl atrăgeau femeile blonde, cu forme, cu părul lung și cu breton, cu pielea albă și ochii albaștri. Ea era slabă, cu pielea smeada și ochi mici, de rozător. Dar îi plăcea la ea acasă, era cald, mirosea a cafea, uneori făcea sarmale și în serile reci aprindea focul în șemineu.

Când o asculta, și la început o asculta des, ea îi spunea cu mândrie, ridicând puțin bărbia, că întotdeauna a fost victima femeilor. Toate femeile cu care s-a intersectat voiau să-i fure ceva: timp, un lucru, o idee, un bărbat, un job, un proiect, un cuvânt.

Cu timpul, el a început să-și dea seama că erau de cele mai multe ori femei muncitoare, talentate. Dar toate aveau un punct comun: nu se știe cum, dar erau invidioase pe femeia la care mai mergea el din când în când.

Își amintește prima poveste pe care i-a spus-o ea. Acum foarte mulți ani, o vecină a vrut să-i ia bărbatul cu care trăia atunci.

Ce întâmplare încurcată… dar am crezut-o și am compătimit-o.

A crezut-o și la a doua poveste când a zis că o altă femeie, pe care o cunoștea și el, „se băgase peste jobul ei”. Din fericire, a spus ea, s-a prins imediat și a indepartat-o.

A treia poveste a fost despre o scriitoare care publicase recent un volum de proza scurtă. I-a spus că scriitoarea a încercat să-i fure un cuvânt sau o expresie. Atunci a început să nu o mai creadă.

Și tot atunci s-a gândit prima data ce tristețe și frustrare trebuie să fie în viața acestei femei.

Ce-a căutat ea în viața mea? Cum de-am lăsat-o să se instaleze asa de aproape mine? De ce i-am ascultat atât timp frustrările și bârfele? De ce i-am suportat complexele de inferioritate, răutățile și meschinariile?

Tot atunci a înțeles că femeia asta nu avea prieteni, de prietene nici nu putea fi vorba. Facebook-ul era viața ei, urmărea pe toată lumea, căuta mesaje și înțelesuri, interpreta statusuri, postări și fotografii. Facebook-ul era o lentila prin care ea se uita la viața celorlalți.

Odată l-a sunat la 6 dimineața.

Sau mi-a scris mesaje? nu mai știu.

Era în perioada în care ea făcuse o obsesie pentru un bărbat de pe facebook, un scriitor cu oarecare renume în online. „A pus pe facebook o fotografie cu un pian!” „Și ce-i cu asta?” a întrebat-o pe jumătate adormit. „Sigur că e un mesaj pentru mine, ma iubește, sunt sigură!!” „Fiindcă a pus o fotografie cu un pian?” „Da, e un răspuns la link-ul pe care l-am postat eu alaltăieri pe facebook, nu ai tu cum să înțelegi”….

A priceput că ea nu-l lăsa să spună ce crede despre ce se întâmpla în poveștile ei. Odată i-a spus că bărbatul pentru care făcuse ea o pasiune nu va divorța pentru ea, să nu-și facă iluzii. A făcut atunci o criză de furie. S-a încordat și i s-au văzut venele de la gât, i-au înțepenit degetele și umărul stâng i s-a mișcat spasmodic secunde în șir.

„Nu vreau să-mi amintesc ce a urlat la mine, mi se pare că a ridicat mâna să mă lovească și cu greu s-a abținut”.

Am fugit și o perioadă nu am mai avut contact cu ea. Dar a început să-mi trimită mesaje și mi-a fost milă de ea. Știu, mila e un sentiment foarte periculos.

Odată au fost împreună la un mic restaurant în orășelul în care locuia ea și au făcut câteva fotografii pe care ea voia să le publice pe Facebook și îl taggase și pe el.

Dar nu le-am publicat. Dumnezeule, cât de feroce a devenit! A țipat, a bătut din picior și mi-a cerut să public imediat pozele.

Femeia asta fără scrupule, calculatoare și manipulatoare l-a folosit așa cum folosește acum pe alții ca să-și hrănească ambițiile meschine. El era atunci doar un receptacul în care ea varsa frustrări, nemulțumiri, neîmpliniri, invidii.

Vedea la ea doar o viață foarte tristă și goală, o nemulțumire și o gelozie care-i măcina fiecare celulă, o invidie uriașă pe fericirea celuilalt.

Acum doi ani am cunoscut-o pe Daria. Eram fericit și o iubeam; îmi doream o relație cu ea. Nu știam însă că femeia aceea malefică stătea la pândă. Aflase de Daria și a început să-mi trimită mesaje. I-am răspuns din politețe dar am înțeles repede că nu-mi dădea voie sa fiu cu Daria, nu-mi dădea voie sa fiu fericit. A încercat pe toate căile să mă influențeze și să mă despart. În final am blocat-o peste tot, i-am inchis toate usile. Și abia atunci am putut respira din nou.