Peisaje uluitoare, drumuri fabuloase și plimbare selenară pe scurgerea de lavă… Bun venit la Landmannalaugar!
În a șasea zi în Islanda am plecat spre Landmannalaugar să vedem câmpurile de lavă.
Accesul spre Landmannalaugar este posibil doar de la mijlocul lunii iunie până la mijlocul lunii septembrie și doar cu un 4×4, așa că the Tank ne-a fost foarte util.
Landmannalaugar este o zonă geotermală pierdută în zonele muntoase de sud ale Islandei, în Rezervația Naturală Fjallabak, cu munți puternic învăluiți și tăiați de văi adânci. Această rezervație naturală a fost creată în 1979 și se întinde pe aproape 500 km².
Vulcanul Torfajökull și diferitele sale erupții sunt la originea unui peisaj fantastic. Erupțiile sunt foarte vechi, iar rocile găsite în zonă au o vechime de 8 până la 10 milioane de ani.
Off-road
Am plecat din orășelul Vik pe drumul F208 sud spre Landmannalaugar deși știam că accesul pe acolo este mai complicat și mai lung, că va trebui să facem 75 de kilometri off-road și că va trebui să traversăm cincisprezece vaduri adânci și destul de periculoase.
Traseul urma să dureze aproape 4 ore, dar ni se spusese că numai dacă mergem pe acest drum off-road, care urcă pe lângă vulcanul Torfajökull, putem vedea una dintre cele mai spectaculoase regiuni din Islanda. Un deșert de cenusă vulcanică, peisaje lunare, cratere roșii, munți roz de riolită, văi și câmpuri de cenușă care se întâlnesc cu lacuri de un albastru cobalt.
Lucrurile s-au complicat
După câțiva kilometri lucrurile s-au complicat: ne-a apărut primul vad care semăna cu un mic râu. Părea – și chiar era – destul de adânc! L-am traversat încet, constant în viteza întâi și aproape că a fost amuzant să trecem un râu cu mașina!
După alți câțiva kilometri, drumul s-a oprit brusc… la marginea unui râu!! A trebuit să trecem prin râu cam 20 de metri – și nu a mai fost așa de amuzant!
Pe măsură ce orele treceau și ne apropiam de Landamannalaugar, vedeam ca printr-un caleidoscop cum culorile peisajului variază de la negrul câmpurilor nesfârșite de lavă la albul zăpezilor eterne, trecând prin albastrul translucid al ghețarilor, verdele crud al mușchiului și galbenul unei roci vulcanice aruncate de o erupție vulcanică de acum o mie de ani.
Ceea ce frapează imediat când te apropii de Landmannalaugar sunt culorile și contrastele. Inițial verde și negru, munții care se apropie de Landmannalaugar capătă apoi mai multe culori: tonuri de galben sulf, portocaliu, roz și chiar și un ton albăstrui de riolită uneori, care contrastează cu negrul scurgerilor de lavă. Am avut impresia că ne aflăm în fața unui tablou.
În 4 ore am reușit să traversăm un imens câmp de lavă, să trecem pe lângă lacuri de un albastru cristalin, pe jumătate înghețate, să mergem pe lângă poalele unui vulcan și să fim înconjurați de fumarole, să traversăm cincisprezece vaduri adânci, să admirăm munții colorați de riolită și să simțim fierbințeala izvoarelor termale.
Albert
Pe drumul acela off-road l-am întâlnit pe Albert, un islandez care rămăsese cu mașina blocată într-un vad și avea nevoie de o frânghie. Ne-a spus că a plecat de dimineață din Reykjavik la pescuit, împreună cu unchiul lui, foarte bătrân. A mers cu noi până la Landmannaulaugar. Părea să aibă 50 de ani, avea o figură prietenoasă, zâmbitoare, vedeam bine că se bucura că am oprit să-l ajutăm. Ne-a mai spus că am făcut o alegere foarte bună să mergem la Landmannalaugar pe drumul off-road, că nu multă lume are curaj să se aventureze pe aici, deși peisajul este de vis, și că de multe ori mașinile rămân în pană. L-am lăsat în campingul de la Landamannalaugar. Mai târziu, către sfârșitul după-amiezii, când noi ne pregăteam să plecăm, l-am văzut tot acolo, plimbându-se printre cele câteva mașini și corturi răsfirate. Nu știu dacă găsise frânghia pentru mașină.
Bun venit la Landmannalaugar!
După ultimul vad mai erau douăzeci de kilometri de parcurs înainte de a ajunge în sfârșit la Landmannalaugar. Dar, deși credeam că ce a fost mai greu a trecut, sosirea în Landmannalaugar a fost de fapt cea mai complicată!
Chiar la intrare, a trebuit să trecem nu unul, ci două vaduri succesive atât de adânci și de complicate încât 3/4 dintre oameni preferă să-și lase mașina și să traverseze aceste două râuri pe un pod pietonal.
Dar nimic nu este imposibil, așa că, după ce am văzut cum traversează alte 4×4-uri și cum se scufundă în albia râului, am trecut si noi cu bietul nostru Tank. Albert ne-a ajutat și el să trecem ultimul vad.
„Baia fierbinte a localnicilor”
Landmannalaugar se traduce „baia fierbinte a localnicilor”. Este o oază în mijlocul deșertului muntos și este cunoscută pentru izvorul său termal mitic, unul dintre cele mai plăcute izvoare din țară. În primul rând pentru că râul cu apă caldă se află în apropierea campingului Landmannalaugar și în mijlocul unei panorame uluitoare a munților de riolită. Apoi, pentru că apele încălzite natural ating o temperatură ideală de 36 până la 40 de grade pe tot parcursul anului, ceea ce oferă drumeților posibilitatea de a se relaxa după câteva ore (sau câteva zile!) de mers. Tot acolo se află și un camping : turiștii își instaleaza corturile pe un câmp, într-un loc în care se amestecă straniu săbăticia deșertului muntos și contrastul culorilor : la poalele scurgerii de lavă, lângă râul cu apă caldă și în valea munților de riolită. Tot în camping se găsește o cabană unde se află toaletele și o bucătărie comună.
Plimbare pe scurgerea de lavă
Există trei câmpuri de lavă în Landmannalaugar, care înconjoară diferiții munți de riolit și întăresc latura tulburătoare a locului cu culoarea lor neagră. Scurgerile încep la poalele vulcanului și se întind la piciorul său, blocând micile vaduri. Noi am făcut o drumeție de aproape două ore pe una dintre cele trei scurgeri de lavă. A fost straniu să pășesc pe bucăți de lavă, altădată incandescentă și ucigătoare.
Spre sfârșitul după-amiezii am plecat de acolo, pe același drum off-road. Contrastul culorilor era diferit la apusul soarelui.
Aurora borealis
Am ajuns înapoi la Vik pe la ora 20 și am mers să mâncăm la un mic restaurant, Bar and Bistro Strondin : langustine și bere Viking, cu chili și piper.
Când am ieșit din restaurant ne-a apărut aurora boreală : un arc verde care începea să danseze. Fiindcă era puțin înnorat nu am reușit să o vedem foarte bine, deși ne-am uitat spre cer minute în șir. Pe drumul către hotel, după ora 22, aurora boreală a apărut iar: zece minute în care cerurile colorate au început să danseze. Nu ne-am așteptat să vedem aurora boreală pentru că citisem că nu apare în perioada în care noi eram acolo. Există calendare speciale care calculează posibilitatea apariției aurorei boreale. Islanda ne-a făcut un cadou.
(va urma)
Fotografiile sunt din arhiva personală, Islanda, august -septembrie 2019
Comentarii recente