Cuvinte călătoare (XX). Silhouette. Un ministru francez, siluete albe și corăbii romantice

Zile la mare, nisip lipit pe pielea bronzată și caldă, gust sărat pe buze, briza răcorind seara, apus și răsărit de soare pe care te chinui să le surprinzi într-o fotografie, pescăruși tăind aerul fierbinte, fotografii alb-negru cu marginile zimțate uitate într-un album de altădată, fire de nisip pe care le lași să-ți alunece printre degete ca într-un joc de-a clepsidra, siluete pe plajă, împinse de resorturi necunoscute.

Fire de nisip rămase între paginile cărții pe care ai citit-o pe plajă, ridicându-ți din când în când privirea spre mare, cochilii de scoici luate acasă în amintirea unei plimbări la apus și abandonate în oala de lut cu flori mari, pictate, în care îți ții creioanele.

Vapoare cu pânze pe care le vezi doar dacă strângi puțin din ochi, siluete albe de marinari la cârma corăbiilor romantice care se mulțumesc cu apele Levantului.

Înghețată de zmeură, de fistic sau de caise în boluri mici de porțelan, cuburi de gheață ciocnindu-se unul de altul în sonde înalte, felii de lâmâie și cristale de zahăr, măsline în pahare cu Martini, suc de portocale în pahare cu Campari, fulgi de gheață amestecată cu felii de căpșune în cocktailuri Daiquiri,  siluete elegante, așezate la mese pe terase retrase, cu vedere la mare, miros de tutun și parfum Guerlain. Notele unui pian.

Nostalgia după vremuri trecute și siluete de demult pe care le întrezărești doar dacă ai curajul să dai la o parte din fața ferestrei draperiile de catifea, grele și lungi până jos și să lași să intre în casă lumina albă a unei dimineți de vară și mirosul sărat al mării.

Siluetă

Cuvântul „siluetă” este folosit mai ales cu sensul de „talie zveltă și bine proporționată a unei persoane”. Avem de-a face cu un împrumut din franceză („silhouette”) care a intrat în limba romana în secolul al XIX-lea.

De la Etienne de Silhouette la …siluetă

Cuvântul „siluetă” are la origine un nume de persoană, un om politic francez, Etienne de Silhouette, care a ajuns în 1754 ministrul Finanțelor, grație unei celebre curtezane a lui Ludovic al XV-lea, Madame de Pompadour.

Reformele sale eficiente, aprobate la început, au fost dezavuate în momentul în care el a propus proiectele de impozite pe pământurile nobililor și de reducere a pensiilor.

La câteva luni de la numirea în postul de ministru, a căzut în dizgrație. A fost caracterizat de Voltaire astfel: „Am avut un ministru al Finanțelor (fr. controleur général) […] El părea un vultur, dar în mai puțin de patru luni, vulturul s-a schimbat într-un boboc de rață.”

Deoarece a devenit nepopular, s-a creat în bătaie de joc expresia „à la silhouette” (1759).

Ulterior, expresia a fost folosită pentru lucrurile făcute prost, incomplet: tabachere din lemn nefinisat, portret de profil făcut în creion după umbra lăsată de figura respectivă și lipit ulterior pe un fond alb, ceea ce s-a numit „portraits à la silhouette”, de unde cuvântul „silhouette”.

Adversarii săi au început să deseneze pe ziduri chipul lui în negru, făcând astfel din economie de vopsea. De aici s- a ajuns la sensul de „linie generală a unei persoane” și la sensul  „corp zvelt, suplu, bine proporțional al unei persoane”.

Bibliografie:

Marius Sala, Cuvintele – mesageri ai istoriei, Ed. Meronia, București, 2009,

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.