Le petit-déjeuner à la française
Le petit-déjeuner à la française nu a fost dintotdeauna masa elegantă pe care o știm din istoricele întâlniri culinare de la Versailles. Povestea sa începe în Renaștere, când își face apariția pâinea cu unt cufundată în lapte, urmată la scurt timp de cafeaua care, adusă din Turcia, cucerește Curtea lui Ludovic al XVI-lea.
La castel, aristocrația se delecta cu pâine prăjită, cafea cu lapte sau ciocolată, în timp ce nobilimea de țară continua să înmoaie coltuce de pâine în supa de oase și carne, nedându-se înapoi nici de la o carafă de vin.
Regina pâineturilor din Franța – bagheta
Treptat, prima gustare mai consistentă a zilei se conturează tot mai pronunțat în jurul reginei pâineturilor din Franța – bagheta.
Pe toate mesele încep să apară feliuțe de pâine: decorate cu unt, dulci sau ușor sărate, unse cu gem și miere. Apoi cuceresc mesele așa-numitele viennoiseries : croissants de tot felul, rulouri de ciocolată, brioșe cu stafide.
Pentru mulți, ceea ce conferea o discretă sațietate acestui repas era oul – întotdeauna de bon ton – în multele sale înfățișări culinare: fiert în lapte, poșat, prăjit în unt sau însoțit de tot felul de verdețuri sau mezeluri fine. Omleta rămâne, totuși, cea mai faimoasă mâncare franțuzească făcută din ouă.
Cuvântul « omelette » are o poveste foarte curioasă
Cuvântul « omelette » a intrat în uz la mijlocul secolului al XVI-lea și se poate spune că vine, prin diverse schimbări fonetice, din vechiul cuvânt francez „lemelle”, care a devenit „lamelle” (lamă foarte fină).
Cuvântul a fost împrumutat în limba română în forma „lamelă” (mică placă de sticlă foarte fină, pentru examenele la microscop).
Tot de la acest vechi cuvânt francez („alemelle”) s-a ajuns și la „omelette” sub influența urmașilor cuvântului latin „ovum” – care a dat în franceză cuvântul „oeuf”. Sensul dobândit de cuvântul „omelette” se datorează comparării omletei cu o lamă, din cauza formei sale plate.
Deci „lamelă” și „omletă”, amândouă împrumuturi din franceză, au la originea îndepărtată francezul « lame » – lamă, din latinescul „lamina” – foaie de metal, lamă.
Cuvântul „omletă” a intrat în limba română din francezul „omelette”, cuvânt care apare la Rabelais în secolul al XIV-lea și care are o istorie foarte curioasă.
Iar românii ?
Românii mâncau ouă bătute, prăjite în ulei, cu mult înainte de a împrumuta cuvântul franțuzesc, dovadă este existența a numeroase sinonime, dintre care unele foarte vechi.
„A mânca o papară„
Cel mai vechi este „papară”. Sensul vechi al cuvântului era „mâncare preparată din felii de pâine prăjită presărate cu bânză și opărite cu supă, apă sau lapte”. Se presupune că vine din neogreacă sau / și bulgară („popară”). Cuvântul apare și în numeroase expresii familiare, ceea ce dovedește nu numai vechimea, dar și frecvența lui: a mânca o papară, a trage cuiva o papară etc.
Într-un vechi dicționar român-latin, de pe la 1700 („Anonymus Caransebensiensis”) este înregistrat cuvântul „scrob”, de origine veche slavă.
Omleta aurie – niciodată prăjită prea mult! se gătește încet la foc potrivit, dintr-un mélange de ouă bătute doar cu sare și piper, rareori aromată cu roșii și ierburi mărunțite fin. Este făcută din ouă bătute patru-cinci minute, până când amestecul devine pufos ca un mousse. Se dă la tigaie în unt topit cu un pic de smântână. Când e gata, omleta se aranjează frumos, întoarsă pe jumătate precum o clătită, pe o farfurie, împreună cu felurite garnituri de anotimp.
Secretul cuvântului „farfurie„
Cuvântul „farfurie” ascunde un secret. „Farfurie” este un cuvânt călător care s-a oprit prin mai multe stații înainte de a ajunge la noi.
Etimologia îndepărtată a cuvântului „farfurie” ne trimite la construcția din chineză „thien tză” („fiul cerului” din „thien”- „cer” și „tză”- „fiu”), folosită ca nume al împăratului, apoi cu înțelesul de porțelan, care era destinat numai împăratului. Termenul chinezesc a fost tradus în persană prin „bagpur” (din „bag”- „cer, zeu” și „pūr”- „fiu”), a devenit în arabă „făgfūr”, a trecut în turcă în forma „farfuri”, apoi în neogreacă „pharphuri”, de unde a ajuns la noi.
Bibliografie :
Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Ed. Humanitas, 2010 ;
Le Petit Robert de la langue française 2021
Comentarii recente