În cuptoare încinse se rumeneau colacii. Cighiri din măruntaie, amestecate cu mirodenii, înveliți în prapuri subțiri, sfârâiau vârtos în tingiri, alături de o bucată de costiță afumată. Pe mormane de jăratec, în vetrele încinse se rumeneau fripturi haiducești. În oale burduhănoase de lut, sarmalele din carne grasă, meștesugit mărunțită cu satârul, bolboroseau îngânând șoșotitul borșului de pui, ce fierbea în oale de lut.
Hanurile din vechiul Târg al Ieșilor
Hanurile din vechiul Târg al Ieșilor au apărut încă din perioada medievală. Erau locurile unde drumeții, trecătorii prin Iași aveau asigurate cazarea și masa. Erau clădiri cu unul sau două etaje și se deosebeau puțin de casele boierești de la țară.
Pe lângă camere pentru drumeți, hanurile erau prevăzute cu pivnițe încăpătoare unde jupânii păstrau alimentele, butoaiele cu vin și țuică.
În ograda spațioasă erau amenajate șure pline cu fân pentru caii care trăgeau căruțele cu care soseau mușteriii.
Trecerea vremii a înghițit multe din vechile hanuri ale Iașului de odinioară.
Pe drumuri colbăite, spre „Trei Sarmale„
În arșița verii, carele cu osiile scărțăind sub greutatea încărcăturii se îndreptau spre Socola și „Trei Sarmale”.
Venind dinspre Vaslui, pe șoseaua Bucium, la poalele dealului Repedea și la doi pași de ”plopii fără soț” ai lui Eminescu, drumeții ajungeau la Hanul ”Trei Sarmale”, ridicat pe la 1800. Odată ajunși la „Trei Sarmale” se întâlneau cu alți călători veniți de prin părțile Focșaniului ori cine știe de pe unde, care, până să ajungă la târg să-și rostuiască treburile, se opreau la vestitul han sa guste câteva sarmale.
La hanul din marginea pădurii Socola, era totdeauna lume multă. Aici opreau caleștile boierești și domnești, cetele de haiduci, harabalele negustorilor, dar și faimoasele diligențe moldovenești.
Sursa foto: www.laiasi.ro
Totul era amenajat în stil rustic cu specific moldovenesc
La han totul era amenajat în stil rustic cu specific moldovenesc: terasa arăta ca o mustărie, căruțe cu coviltir în curte, voltă de viță-de-vie, struguri în vase de lut pe fiecare masă, dovleci pe margini, un război de țesut, velințe populare, o ladă de zestre, ștergare, ulcele…
Porțile hanului erau deschise din zori și până-n noapte și în zi de lucru și în zi de sărbătoare. Hangița cu catrința prinsă-n brâu era pregătită tot timpul de musafiri, dornică să le potolească foamea și le stingă arșița cu vinuri scoase din hrubele adânci ale hanului. Fiecare trecător intrat în han erau servit cu trei sarmale.
Vinuri, fripturi haiducești, costiță afumată și sarmale
În cuptoare încinse se rumeneau colacii. Cighiri din măruntaie, amestecate cu mirodenii, înveliți în prapuri subțiri, sfârâiau vârtos în tingiri, alături de o bucată de costiță afumată. Pe mormane de jăratec, în vetrele încinse se rumeneau fripturi haiducești. În oale burduhănoase de lut, sarmalele din carne grasă, meștesugit mărunțită cu satârul, bolboroseau îngânând șoșotitul borșului de pui, ce fierbea în oale de lut.
La hanul « Trei Sarmale » veneau adesea Creangă şi Eminescu, în peregrinările lor, iar mai târziu, mai poposea şi Octav Băncilă, după ce îşi termina picturile pe dealurile Buciumului.
După ce a trecut prin mâinile mai multor proprietari, hanul a ajuns în secolul al XVIII-lea în custodia Mănăstirii Socola, care l-a pierdut după secularizarea averilor mănăstireşti.
De curând, ceea ce mai rămăsese din han si din povestea lui a fost demolat. Hanul Trei Sarmale mai trăiește astăzi doar în paginile cu povești din Iasul de odinioara, cu oameni care nu mai sunt.
Surse:
Ion Mitican, «Iași, file de demult», Tehnopress, 2010;
Comentarii recente