Farmaciile nu au apărut pur și simplu, ele au derivat din băcăniile de odinioară, spații în care se vindeau alimente, mirodenii și plante aduse din Orient, unele dintre acestea având valoare terapeutică. Mirodeniile ajung pe rafturile băcăniilor ținute de negustori căutați, sunt ascunse în borcănele cu etichete misterioase sau în sertărașe secrete.
La 1803, de exemplu, trec prin vamă mirodenii nenumărate: ienibahar, anason, cuişoare, rădăcină de piper, chimen, scorţişoară, nuci de India, cuişoare, frunze de dafin, salep, susan. Mai găsim mac şi afion, cafea, cardamon, ienupăr, seminţe de dafin. Mărfurile de la noi călătoresc în săculeți alături de mărfuri prețioase aduse deopotrivă din Levant, Arabia, Veneția sau Franța.
Astfel de mărfuri erau numite de italieni spezie, species, apoi au apărut termenii speziario și speziale („cel care vinde speciile și compune medicamentele ordonate de medic”), iar în limba română s-au transformat în spițer și spițerie. În Evul Mediu, denumirea de species însemna amestecul de plante aromate. Foarte frecvent în compoziţia diferitelor reţete erau incluse aromate ca: scorţişoară, piper, şofran, cuişoare, melisă, mentă etc.
Din vechile băcănii a apărut un alt tip de prăvălie, înrudită cu spițeria, iar aceasta se numea drogherie. Droghistul era un neguțător care vindea ape minerale, articole de spițerie, vinuri străine, articole de băcănie, vopsele, dar vindea și otrăvuri. În 1782, un elev de la Colegiul Sfântul Sava din București a cumpărat șoricioaică de la un băcan, cu intenția de a otrăvi un dascăl, dar a otrăvit din greșeală un coleg care a decedat din această cauză.
Bibliografie:
Dan Roșca, „La Ochiul lui Dumnezeu”. Farmacii și farmaciști din vechiul București, Editura Ars Docendi, 2017;
Constanța Viltilă Ghițulescu, Giulia Calvi, Maria Pakucs-Willcocks, Nicoleta Roman, Michal Wasiucionek, Lux, Modă și alte bagatele politicești în Europa de Sud-Est, în secolele XVI-XIX, Ed. Humanitas, 2021.
Comentarii recente