Cuvinte călătoare (X). Un cofetar genovez

Genova, 1747.

Gio Batta Cabona visase dintotdeauna să fie cofetar. În visele lui, cozonaci cu fructe confiate și stafide care strânseseră în ele tot soarele Toscanei se lăfăiau pe platouri imense de porțelan. Cozonaci parfumați și pufoși ca vata pe băț stăteau așezați în vitrină lângă torturi cu pepite de ciocolată albă și dulceață de caise. În cofetăria lui intrau copii veseli, pofticioși și cumpărau cornete pline cu biscuiți crocanți cu migdale, prăjiturele cu gust de portocale, fursecuri cu pepite de ciocolată și multă cacao. Își umpleau buzunarele cu biscuiți cu fistic sicilian, cules de la poalele vulcanului Etna…

În visul lui mirosea a vanilie, scorțișoară, nucșoară și cuișoare iar el amesteca aluatul ușor și moale cu migdale măcinate și miere.

Pe marchiz îl văzuse prima dată în urmă cu doi ani, în piață; privirea îi rămăsese la tunica stacojie cu broderie prețioasă pe umeri, i se păruse că erau acolo niște petale mari, roșii și gândurile îi alunecaseră către dulcețurile levantine de trandafiri. Auzise că unii adaugă niște condimente nemaivăzute și amestecă o noapte întreagă într-un vas din care ies aburi și parfumuri dulci de trandafir.

O secundă li s-au întâlnit privirile.

A doua zi, cineva îi șoptise că marchizul caută un cofetar care să meargă cu el la Madrid, la curtea regelui Spaniei.

Într-o dimineață rece de februarie bătu la ușa marchizului Domenico Pallavicini. Privirile li se întâlniră a doua oară și, ca nicicând până atunci, Gio Batta Cabona simți cum îl îmbracă un val de căldură.

După un timp marchizul Domenico Pallavicini își părăsi magnificul palat genovez cu fațadă barocă și plecă ambasador la Madrid. Luă cu el servitorii și pe tânărul cofetar.

La o recepție din Madrid, marchizul îi ceru lui Gio Batta Cabona să pregătească un desert de care nu mai auzise nimeni. Ca în visul său de altădată, cofetarul inventă un aluat bătut, extrem de ușor și făcu un tort care îi seduse pe toți.

Spaniolii l-au numit ‘’Pâte Génoise’’ în amintirea Genovei, orașul natal al cofetarului și al marchizului Pallavicini. Ca orice delicatesă, prăjitura a călătorit repede la Genova unde a fost numită… „pan di Spagna” (pâine spaniolă), în cinstea regelui Carol al II-lea al Spaniei și a curții sale.

PANDIȘPAN 

Pandișpan (prăjitură pufoasă din făină, ou și zahăr) este un cuvânt împrumutat în română din neogreacă (pandespani).

La originea îndepărtată a acestui termen se află italianul „pan di Spagna” (pâine din Spania), expresie al cărei corespondent francez „Pain d’Espagne” a pătruns în turcă (pandispanya) și din turcă, în neogreacă (pandespani). De la greci, așa cum am spus, l-am luat și noi.

Bibliografie:

Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Ed. Humanitas, 2010

1 ping

  1. […] se face adesea din ce a mai rămas de la alte prăjituri sau din cozonac uscat, baza poate fi din pandișpan, langues de chats, biscuiți, gofre uscate tăiate pe lung ori […]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.