Recenzie. „Abraxas” de Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor, eseist, traducător, editor, preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti.

Cu romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (2017), Bogdan-Alexandru Stănescu s-a numărat printre laureații ediției din 2018 a Festivalului primului Roman de la Chambéry, Franța, și a fost nominalizat pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019. A mai publicat „Caragiale. scrisoarea pierdută” (2019) și volumul de poezie „Adorabilii etrusci” (2021). Coordonează colecția Anansi. World Fiction (Editura Pandora M).

ABRAXAS

În 2022 Bogdan-Alexandru Stănescu publică romanul „Abraxas”, la Editura Polirom, o carte a memoriei, avîndu-l în centru pe Michi Lucescu.                                            

Aflat în preajma vîrstei de 40 de ani, lector la Facultatea de Istorie, despărțit de soție și de cei doi copii, Michi Lucescu își revizitează diferite etape ale vieții, ale ratării, cu ajutorul unei construcții de tip „arta memoriei”, așa cum a învățat din textele anticilor.                          

Povestea îl urmărește pe Michi din copilărie pînă la vîrsta adultă, într-un flux narativ în care se împletesc figurile memorabile și teribile din familia sa și cîteva fire din trecutul îndepărtat, povestea împăratului Frederic Barbarossa, a poetului Ilarie Voronca, a lui Iacov Levi Moreno și a poetului american Delmore Schwartz.                               

Izolat de oameni şi de viaţă într-o odăiţă sărăcăcioasă închiriată în podul unei case vechi, acesta se lasă purtat de fluxul memoriei pe holurile unui bloc cu rădăcini în copilăria sa. El încearcă să își reconstruiască traseul biografic descendent. Într-adevăr, fragmentele de viață conturează o poveste dificilă și traumatizantă, orientată în jurul unui conflict de familie început încă din „Casa cu Lei” a copilăriei, cu raportul simbolic dintre Ralu (mama agresivă și dominantă), Genu (tatăl biologic libidinos) și Sergiu (tatăl adoptiv, duplicitar și oportunist) situat în prim-plan.

TITLUL

Paradoxal, cuvântul ABRAXAS nu apare nicăieri în text. „Abraxas” este numele mistic al zeului contradictoriu ne descuie porţile palatului de oglinzi deformante al realităţii iluzorii în care trăieşte Michi Lucescu.

Abraxas este o figură gnostică, un zeu al distrugerii, al negativului. Abraxas este o zeitate contradictorie, alcătuită din conlucrarea lui Dumnezeu cu diavolul. Forța lui Abraxas este dublă, ceea ce rostește Dumnezeu – soare este viață. Ceea ce rostește diavolul este moarte.           

„Acesta este un Dumnezeu de care voi n-ați știut, căci oamenii l-au uitat. Îi spunem pe numele lui de Abraxas. El este și mai nedefinit decât Dumnezeu și diavolul. El este probabilitatea improbabilă, ceea ce are efect nereal”. (C. G. Jung, „Septem Sermones ad Mortuos„). 

Sub patronajul imparțial al zeului Abraxas care deschide ușile către mnemotehnică și către „blocuri ale memoriei“, dintr-un prezent decăzut, Michi privește către cei care i-au fost familie, în chipuri din cele mai stranii, excentrice și fragile: mama (Prințesa Ralu), tatăl (Genu), bunicii materni (Psihi Mu și Ianakis), bunicii din partea tatălui (Ovidius și Meri), Sergiu.

BLOCUL DIN « TRESTIANA »

Pentru aceasta, Michi Lucescu adoptă o tehnică de metempsihoză personalizată: își reorganizează propria memorie după arhitectura unui bloc comunist, imaginar, de pe strada Trestiana din București. Blocul din Trestiana are unsprezece apartamente, în spatele fiecărei uși aflându-se câte un vechi cinematograf bucureştean.     

Deschizând cele 11 uși, Michi devine concomitent spectator şi protagonist al unui film al ratării şi (auto)distrugerii. Cele unsprezece filme care se derulează în aceste spații onirice aduc laolaltă momente din viața personajului și întâmplări istorice/fictive ce exemplifică mostre de ratare umană: sinuciderea cruciatului Frederic Barbarossa, soarta frustrantă a unui avangardist evreu de raftul al doilea din epoca lui Voronca, cultul curios al lui Iacov Levi Moreno din Viena, scenariul postapocaliptic importat din Adorabilii etrusci și povestea gloriei eșuate a poetului new-yorkez Delmore Schwartz.

CASA CU LEI

Palatului memoriei – blocul din Trestiana, cu palierele îmbrăcate în gresie şi faianţă verde, ca o piscină interioară,  este dublat de o misterioasă Casă cu Lei. În această Casă cu Lei a locuit cândva împreună cu Prinţesa Ralu.    

Din această casă vie, străjuită de doi lei de piatră şi lipită de Cimitirul Evreiesc, vedem Bucureştiul cenuşiu al ultimului deceniu comunist şi pe cel pestriţ din anii de după Revoluţie.     

Ciudata  Casă cu Lei devine locul ideal de trai pentru pictorița excentrică Ralu, mama agresiva si sufocanta . Leii  se aflau la baza celor „opt trepte care urcau pe sub marchiza cu sticlă colorată până la uşa masivă ce dădea în vestibulul larg, unde lumina era filtrată prin rozeta „cu poveşti“ . „Vestibulul colorat prin care soarele intra filtrat de rozeta „cu poveşti“ dădea în sufrageria vastă, cu parchetul vechi”. „La etaj se afla camera de baie, imensă, în mijlocul căreia trona o cadă mare, din fontă, aşezată pe patru labe de grifon…”

GEOGRAFIA MITICĂ

Romanul (se) construiește (pe) un București mitic („un Macondo al meu”, spune însuși autorul).

Strada Trestiana, Cartierul Tineretului, Cimitirul Evreiesc, legendele despre București alcătuiesc o geografie afectivă ascunsă („Bucureștiul e plin de locuri rele, de portaluri infernale…”).

« Abraxas este un roman al distrugerii realității, al trecerii dincolo de realitate. Personajele ies din realitate, dar este o ieșire din lume asumată. Ieșirea din realitate nu se face prin plonjeu oniric, ci prin autodistrugere, atât de insuportabilă, de ratată, este realitatea construită de un zeu incompetent ». (Radu Vancu, 24 februarie 2022, Live online Editura Polirom, Facebook)