Palatul Balș
În colţul străzii ce urca Copoul şi în partea de sus a străzii Lăpuşneanu trona de la 1807 palatul lui Manolache Balş, clădire ce va aduna o istorie bogată şi o celebritate de invidiat în poveştile Iaşului vechi. Trecând prin mâinile mai multor proprietari, imobilul a rămas în memoria oraşului ca Jockey Club, după numele societății boierilor pasionaţi de echitaţie, ce a ocupat sălile palatului peste 70 de ani.
Palatul Balş de la baza Copoului a fost proiectat în 1804 de Gheorghe Asachi. Mai târziu trece în proprietatea lui Alecu Beldiman, apoi a Elenei Sturza, care îl vinde avocatului Vasile Scully. Ultimul proprietar transformă odăile de la parter în prăvălii luminoase, iar în preajma anului 1873 închiriază etajul societăţii Jockey Club.
Clădirea a fost demolată în anii 1959-1960.
Palatul „Jockey Club”
Palatul „Jockey Club” a fost reședința mai multor branduri ale vremii, printre care ,,Hotel d’Angleterre” (1867), « Maison Jockey Club – Restaurant de Paris » (1885), la parter a fost găzduită ,,Cofetăria Tuffli” ținută de cofetarul elvețian Richard Tuffli, iar mai apoi, între cele două războaie mondiale, ținută de Constantin Vlădescu, și el « furnizor al Casei Regale ». In 1937, la parter se deschide primul restaurant cu muzica jazz din Iasi, restaurantul Corso.
Sursa foto: www.turistiniasi.blogspot.com
Locul în care s-au pus la cale primele curse de cai din România
La începutul secolulului trecut, palatul este cumpărat de boierii pasionaţi de echitaţie. Jockey Club sau Societatea de Încurajare pentru Îmbunătăţirea Rasei de Cai a fost înfiinţată în 1862 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În Iaşi se organizau curse de cai încă din 1851, „cu mult înaintea Bucureştiului, în care au apărut în 1875” (Ion Mitican). In jurul societăţii ieşene gravitau atât membrii marilor familii boiereşti cât şi proprietarii de cai, participanţi la cursele organizate pe Hipodromul Iaşilor.
De altfel, clubul ieşean era construit după moda franţuzească şi atmosfera nu era prea diferită de cea de pe malul Senei. Prin 1885, chiar firma purta denumirea: „Maison Jockey Club – grand restaurant de Paris”.
În sălile clubului se stabileau curse anuale de cai cunoscute şi în Austro-Ungaria, Polonia sau Rusia. Din ţările vecine, soseau periodic concurenţi, negustori şi spectatori care erau întâmpinaţi cu o „mare petrecere parisiană”.
Sursa foto: www.turistiniasi.blogspot.com
Întâlnire cu jocheiştii
Din 1873, etajul palatului este ocupat de clubul pasionaților de echitație – Jockey Club – sub acest nume intrând în memoria orașului.
În odăile de la etaj ale clubului, cu marea sală de scrimă şi saloane pentru jocuri de cărţi– unde se ajungea prin spatele clădirii, urcând câteva trepte pe sub o boltă de trandafiri agăţători – se puneau la cale încrucişări şi schimburi de cai şi se hotărau marile curse anuale, cunoscute şi în Austro-Ungaria, Polonia sau Rusia.
De celebritate în epocă se bucura şi sala de scrimă a Jockey Club, amenajată în salonul mare de la etaj. Aici se întâlneau pentru confruntări mai mult sau mai puţin amicale ofiţeri şi membrii marilor familii boiereşti.
Pentru reconfortare şi discuţii, clubul jocheiştilor avea la parter o locantă elegantă unde se auzeau toate graiurile europene şi se discutau cele mai felurite subiecte. Acolo păşeau, la început, doar musafirii cu blazon, papion şi guler alb, purtători de mare ţinută. Pentru ceilalţi era grădina de afară, unde cântau fanfarele sau orchestra.
Jockey Club în literatură
„La Medeleni”, Ionel Teodoreanu
Ionel Teodoreanu descrie în romanul său „La Medeleni” sala de arme a jocheiştilor. Plafonierele erau aprinse zilnic iar pe luciul parchetului sălii de arme, înconjurată cu lungi canapele roşii, mâncate de molii şi „împodobită cu „panoplii, alternând cu oglinzi în rame aurite şi picturi sportive”, lângă portrete, plastroane şi spadele unor jocheişti renumiţi, zvîcneau floretele dueliștilor.
Aici îşi făcea antrenamentele şi Olguţa, eroina Medelenilor lui Ionel Teodoreanu, avându-l profesor pe colonelul Barbă Roşie, de la care învăţase şi arta echitaţiei. Pe la șapte jumătate, seara, „colonelul se ridica de la masa de bacara, trecea în odaia de scrima a Jokey-Clubului și, îmbrăcat în costum de arme, o aștepta pe Olguța care sosea de la tenis cu înârzieri mai mari sau mai mici”.
În sala de scrimă, singura scutită de fumul trabucelor, ţigărilor ori havanelor, Olguţa, îmbrăcată în „pantaloni de scrimă bărbăteşti, pieptar şi mască bombată”, mânuia cu dexteritate floreta, atacând în stilul italian ori francez, încât părea un cavaler războinic venit din lumea medievală, de unde şi porecla d’Artagnanette. Alături, într-un salon plin de fum, juca cărţi sau la ruletă tatăl ei, Iorgu Deleanu. Ușa dinspre odaia de bridge se deschidea lent, dezvăluind „fețe congestionate în fumul țigărilor și un răsad multicolor de cărți de joc și de mini nervoase”.
« Iubim », Octav Dessila
La anumite sărbători, marea sală pentru scrimă era ocupată de câteva zeci de luptători în zale şi armuri aurite, înviind turniruri şi scene de asalt, tabere cu lupte cavalereşti, emoţionând privitorii scufundaţi în adâncimea fotoliilor purtătoare de însemne heraldice.
Un asemenea fotoliu, respectat cu sfinţenie, aparţinea cuconului Costăchel Boian – eroul romanului « Iubim » de Octav Dessila – spadasin înverşunat în tinereţe şi care constata la bătrâneţe, înainte de ultimul război că „tinerilor de azi nu le mai place scrima, ruginind spadele şi floretele aşteptându-i”.
« Amintiri din Junimea », Iacob Negruzzi
Iacob Negruzzi își amintește că încă « de la începutul Junimii […] Maiorescu a introdus obiceiul banchetelor. […]
În 1871–1872, Junimea a benchetuit la Café de Paris şi la răposatul Hôtel d’Angleterre, astăzi Jockey-Club. […] La 1876, serbarea a fost la Launay sub Jockey-Club, una din aniversările cele mai vesele […]”.
Bibliografie :
Ion Mitican, „Strada Lăpușneanu de altădată”, Ed. Tehnopress, 2020;
Ion Teodoreanu, « La Medeleni », vol I -III, Ed. Jurnalul National, 2009 ;
Iacob Negruzzi, « Amintiri din Junimea », Ed. Humanitas, 2011.
Surse internet :
https://turistiniasi.blogspot.com
Comentarii recente