Un belgian înstărit din Limburg la București. O poveste din 1869

La Belle Époque

Se întâmpla către sfârșitul secolului al XIX-lea, pe când Calea Victoriei se numea Podul Mogoşoaiei şi nu avea asfalt pe jos ci lemn, ca să nu se strice botinele cuconițelor, iar rochiile lor lungi să nu adune glodul străzii. Bărbaţii, înmănușați și jobenați, erau gentilomi și purtau baston.

Era o epocă de rafinament și farafastâcuri, de ghirlande de beteală și de cutii luxoase cu bombonuri fondante, de prăvălii înțesate cu coloniale și de buticuri bântuite de cuconițe spirituale ahtiate după cărți și câteodată după flecuștețe care să le susțină mondenitățile.

Era pe vremea unei Belle Époque, cu ieșiri la Șosea, cu după-amieze tihnite pe Corso, în compania unei ceșcuțe de cafea cu caimac, a unui sorbet ușor ca fulgul, a unui delicates din șocolată sau a unui dulceț cu limonadă la una din cofetăriile urbei.

Cuconițele, cu toalete splendide și umbreluțe din dantelă, cereau café-frappé în pahare înalte cu cafea rece ca gheața în care înota o bilă mare de înghețată de vanilie, încununată de frișcă. Din când în când sorbeau grațios cu paiul din sonde de cristal oranjadă și citron pressé.

Charles Brofft, un belgian înstărit din Limburg

Cam pe atunci ajunge la București Charles Brofft, un belgian înstărit din Limburg, care inaugurează aici unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale vremii. Acest Charles Brofft aflase, probabil, că Bucureştii se înnoiesc după tiparul occidental şi s-a gândit să profite de fenomen.

Grand Hotel Brofft

Situat pe Podul Mogoșoaiei, vis-à-vis de Teatrul cel Mare, în fostele case ale boierului Ghica, Grand Hotel Brofft a fost un hotel de prestigiu, construit după moda hotelurilor pariziene și amenajat în stilul renașterii florentine. Avea 48 de camere elegante, şi mai multe magazine, între care cel al celebrului Jobin, de la care se trage numele românesc al pălăriei țilindru „joben”. 

Restaurantul franțuzesc al hotelului se remarca prin preparate excentrice, dar și prin prețurile destul de mari, contestate, de altfel, adesea de clienți.

„Monsieur Brofft pretinde 30 de franci pe dejun!” exclama indignată Onor. clientelă. Dar Grand Hotel își respecta însă, fără concesii, statutul de hotel de lux.

Povestea mai spune că în jurul anului 1882 Madame Célestine Brofft, fiica sau soția lui Charles Brofft, nu se știe cu exactitate, vinde hotelul bancherilor Elias, în proprietatea cărora va rămâne până la 1884-1885. Hotelul va fi demolat, pe locul său construindu-se, după planurile arhitecților Emil Ritter von Förster şi I. I. Rosnovanu, actualul Grand Hotel Continental.

Grand Hotel Continental avea la parter magazine cu scumpeturi aduse de departe pentru clienții înstăriți. Găseai aici papetăriile și librăriile lui Iosif Szollosy și Graeve, dar şi negoțul doamnei Paul Martin, soţia fostului chapelier de la Cour, exclusivist magazin de pălării şi parfumuri.

Concurența

Dar lui Charles Brofft, belgianul din Limburg, îi făcea concurență hotelul unui alt belgian, Donat Hugues…

Bibliografie:

Constantin Bacalbaşa, „Bucureştii de altădată”, Humanitas, București, 2014;

Emanuel Bădescu, „De toate din vechiul București”, Editura Vremea, București, 2013;

Trandafir Iliescu, Ion Paraschiv, „De Hanul Șerban Vodă la Hotel Intercontinetal (pagini din istoria comerțului hotelier și de alimentație publică din București)”, Editura Sport-Turism, 1979.