Bayahibe, 29 iulie 2024
În Republica Dominicană ziua se întinde ca o iguana pe nisip
În Republica Dominicană, ziua se întinde ca o iguana pe nisip.
E abia șapte dimineața, se luminează peste Marea Caraibelor, dar mintea îmi spune că e trecut de amiază. De când sunt aici, am senzația că ziua e noapte și noaptea e zi și că nu există înserare. Amurgul durează o clipă. Totul se petrece ciudat, ca un miraj. După ora 19 noaptea tropicală cade implacabil.
Căldura dominicană e stranie, se lipește de piele, se înfășoară dogoritoare, constantă. Cu alizeul caraibian e love story. Nu seamănă cu nimic din ce cunosc. Nici cu zefirul blând din România, nici cu Mistralul provensal și nici cu sirocco-ul sicilian, uscat și aducător de incendii și de praf saharian. Alizeul caraibian e când fierbinte, când răcoros. Seduce, amăgește, învăluie, mângâie și se insinuează.
***
A plouat zdravăn aseară. Pe la șapte norii începuseră să se adune deasupra Mării Caraibelor și ultimele vapoare și catamarane intrau în portul Bayahibe. Ploaie la apus pe 30°, alizeul caraibian, fregate de mare care seamănă cu niște rândunele uriașe, și zeci de crabi strecurându-se pe-o parte printre stânci. Țărmul e stâncos aici, în partea de sud a insulei.
Am rămas la hotel. Descopăr arhitectura colonială a resort-ului, pe care dominicanii au păstrat-o bine. Ziduri albe, arcade, coloane, colonade, patio-uri care se deschid în grădini cu palmieri pitici si bananieri. În balcoane și pe terase, hamace. Pădure de palmieri regali și cedri gigantici la câțiva metri de mare. Printre frunzele palmierilor, niște păsări tropicale cu penele negre-gălbui, capul roșu și ciocul lung. Aduc puțin cu ciocănitoarele de la noi. Le aud ciorovăiala în fiecare dimineață. Caut numele în spaniolă, el Carpintero de la Española.
Comentarii recente