Cuvinte călătoare (XIX). „Căldură mare, monșer!”. Surprinzătoarea origine a cuvântului «caniculă»

« Termometrul spune la umbră 33 de grade Celsius… Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degeteul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică …» (« Căldură mare », I.L.Caragiale).

Zilele de vară înseamnă soare, înghețată, băuturi răcoritoare cu multe cuburi de gheață dar mai înseamnă și caniculă.

DEX-ul dă două definiții pentru acest cuvânt:

 1. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune o dată cu soarele (22 iulie – 23 august).

 2. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, dogoare, zăduf, zăpușeală.

Cuvântul „caniculă” a intrat în limba română din limba franceză (canicule) unde a intrat din limba latină (canicula).

Caniculă are la bază cuvântul latinesc „canis”, care înseamnă „câine”. Și care este legătura între un câine și valul de căldură? A priori, niciuna. Cu toate acestea, dacă studiem etimologia cuvântului „caniculă”, vom descoperi ca acești doi termeni nu sunt atât de străini unul de celălalt.

Caniculă, canin, câine, canidae… Legătura lingvistică este, în cele din urmă, destul de evidentă.

După cum ne indică Trésor de la Langue française, „canicula” nu este altceva decât un diminutiv: „petite chienne”.

Și care este legătura între perioada de căldură arzătoare care durează până în august și animalul considerat cel mai bun prieten al omului?

Canicula este numele celei mai strălucitoare stele fixe, steaua principală din constelația Canis Major și care este situată la distanță de mai mult de opt ani-lumină.

Potrivit Trésor de la Langue Française, încă din Antichitate, anticii au observat că soarele răsare odată cu constelația Canis Major, între 22 iulie și 23 august. Perioada în care apare căldura dogoritoare.

Prin urmare, „canicula” desemnează în mod natural perioadele marcate de o creștere bruscă a temperaturilor.

Steaua Canicula este cunoscută și sub numele de Sirius, ce provine din grecescul Σείριος, Seírios,  cuvânt care înseamnă „arzător”, „aprins”.

Ca aproape întotdeauna, numele constelațiilor si planetelor noastre, sunt legate de divin.

Astfel, Sirius este numele câinelui lui Orion, un faimos și frumos vânător din mitologia greacă.

Surse:

Ion Luca Caragiale – Momente si schite. Nuvele si povestiri, Editura Litera, 2010 ;

https://dexonline.ro;

Trésor de la Langue Française informatisé, http://atilf.atilf.fr/;

Gh. Gutu, Dicționar latin-român, Ed. Științifică, Bcurești, 1993.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.